Despre un proiect de ţară

Meritorie iniţiativa preşedintelui Iohannis, care, descoperind virtuţile unei astfel de întreprinderi, doreşte ca, împreună cu toate forţele politice, să facă posibilă o astfel de acţiune. Sper că se va ajunge la un rezultat notabil, într-un timp rezonabil. Asta nu mă împiedică să-mi amintesc câteva lucruri, legate de „proiectul de ţară”.

La începutul anilor `90, România a avut aşa ceva, este vorba de ceea ce s-a numit „Consensul de la Snagov”, care a generat programul de pregătire a aderării la UE. El a fost urmat, în liniile sale esenţiale, de semnatari, pentru că guvernarea CDR, cu toate sincopele sale, s-a ţinut de plan, iar PSD, ajuns din nou la guvernare în decembrie 2000, l-a finalizat, prin încheierea negocierilor de aderare. Mai mult, în cel de-al doilea mandat al preşedintelui Ion Iliescu a fost elaborată o strategie de integrare a României în UE, Orizont 2025. Strategie care pleca de la noul statut al ţării şi avea drept obiectiv valorificarea acestuia, de membră a Uniunii, pentru a accelera reducerea decalajelor istorice de dezvoltare faţă de vestul Europei. Strategia a fost concepută de Academia Română, cu sprijinul partidelor, al societăţii civile, cu consultarea unor specialişti din ţară şi din ţări ale UE. 

Ajuns la Cotroceni, Traian Băsescu a decis că, aşa cum România nu are nevoie de autostrăzi, nu are nevoie nici de un proiect de ţară. Câtă vreme ţara îl avea pe el, Marele Conducător, asta ţinea loc de proiect. Trebuie să recunoaştem că nici partidele, nici societatea civilă, nu au insistat pentru elaborarea unui astfel de proiect. 

După votul britanicilor, de joi, întrebarea esenţială, legată de nenăscutul proiect, mi se pare a fi: pe ce ipoteză va fi construit? În ce fel va arăta Uniunea căreia îi suntem membri? Va mai exista aşa cum este acum? Ne vom mai putea folosi de transferurile de resurse financiare pentru dezvoltare, sau ele vor scădea drastic? Ce înseamnă „Uniune flexibilă”? Dacă nu răspundem la aceste întrebări, construim pe nimic un proiect de ţară. Şi este cel mai nepotrivit moment pentru astfel de exerciţii de imagine. Traversăm o criză, fără a avea niciun reper. Da, un astfel de proiect ar fi fost bun. Nu-l avem, şi trebuie să ne descurcăm cu ceea ce avem. De asta este nevoie de o discuţie extrem de serioasă şi transparentă despre interesele României în procesul de restructurare a Uniunii Europene, care tocmai a început. Cred că de aici începe elaborarea proiectului de ţară.