Despre opoziţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am recitit în zilele din urmă o carte esenţială nu numai pentru educaţia politologică, ci şi pentru cea în spirit democratic a oricărei persoane care doreşte să îşi exercite în cunoştinţă de cauză ceea ce filosoful Gabriel Liiceanu numeşte „meseria de cetăţean“.

Cartea se numeşte Opoziţia şi este scrisă de politologul român Ghiţă Ionescu, autorul primei mari sinteze despre Comunismul în România şi o bună bucată de vreme director al Departamentului Românesc al Europei Libere, şi de Isabel de Mandariaga. Ambii autori având, la data primei apariţii a volumului caracterizat printr-un spirit sintetic de excepţie, condiţia de exilaţi. Ghiţă Ionescu părăsise de multă vreme România, chiar înainte de instaurarea forţată a comunismului, în vreme ce Isabel de Mandariaga se refugiase în Marea Britanie din pricina regimului franchist din ţara ei natală.

Nu întâmplător ediţia princeps a volumului a apărut în Anglia. În 1968, atunci când Opoziţia a văzut lumina tiparului, fostul mare Imperiu traversa una dintre cele mai negre perioade ale existenţei sale, perioadă marcată de dificultăţi economice care, la ora respectivă, păreau insurmontabile. O lungă guvernare laburistă (premierul Harold Wilson se afla la conducere încă din 1964 şi avea să părăsească funcţia de abia în anul 1970) avea o existenţă gâfâindă, însă nici conservatorii nu o duceau cu mult mai bine.În orice caz, exercitau o slabă opoziţie parlamentară şi nu păreau deloc pregătiţi şi pare-se că nici prea dornici să preia puterea.

Cartea lui Ghiţă Ionescu şi a lui Isabel de Mandariaga a cunoscut o seamă de ediţii succesive, revizuite şi actualizate de autorii înşişi, cea din urmă datând din 1977, izbutind astfel să cuprindă şi analiza transformărilor şi provocărilor democratice din Spania, Grecia, Portugalia. Ţări care de abia ieşiseră din regimuri de dictatură.

La dorinţa celor doi autori, versiunea românească, apărută în anul 1992 în colecţia Societatea civilă a editurii Humanitas, a cuprins întreg materialul cărţii. Chiar şi acele pasaje ce au fost înlăturate din diferite motive cu ocazia altor tipăriri. Fireşte, editarea în anul 1992 a traducerii româneşti a cărţii (i-o datorăm lui Valeriu Mihailă) nu a fost defel întâmplătoare. Cartea apărea pe piaţa românească într-un moment defel fericit nici pentru opoziţia politică , nici pentru societatea civilă din România.

Ideea esenţială a volumului este aceea că opoziţia este parte a oricărui sistem democratic de guvernare. Ca peste tot în lumea democratică se nutreşte dorinţa existenţei unei opoziţii puternice a cărei misiune constă a critica şi în a cenzura măsurile luate de guvern. Precum politicile guvernamentale, succesul sau eşecul opoziţiei reprezintă o problemă de interes public. Arta opoziţiei -susţin Ghiţă Ionescu şi Isabel de Mandariaga - ţine de arta de a cădea de acord asupra modului în care poţi fi în dezacord - ea este chiar opusul subversiunii.

Cartea nu abordează în exclusivitate aspecte referitoare la opoziţia parlamentară, adică doar la acea opoziţie exercitată de partide, ci se ocupă deopotrivă de opoziţia ce cade uneori în sarcina Bisericii, a intelectualităţii, a studenţilor, a minorităţii consistente a cetăţenilor nemulţumiţi de direcţia în care puterea a decis să îndrepte ţara. Invocând în sprijinul deciziei sale rezultatele votului care a adus-o la guvernare.

Tocmai din acest punct de vedere mi se pare astăzi extrem de importantă recitirea cărţii de către un număr cât mai mare de români.

Nu s-ar putea spune că dispunem la ora aceasta de o opoziţia politică parlamentară pe atât de viguroasă pe cât ar impune-o situaţia. Chiar dacă în ultima perioadă a anului 2017 USR şi-a intensificat acţiunile, a făcut însă câteodată cu excesive note teatralizante, impuse uneori de comportamentul complet nedemocratic de care a avut parte din partea unei puteri politice tot mai agresive, din ce în ce mai dornice să-şi impună voinţa folosind frecvent, în acest scop, după modelul comunist din care se trage, pumnul şi palma. Şi PNL dă semne că începe să se trezească din îndelungata-i somnolenţă.

În plus şi aici rezidă principalul câştig din viaţa politică românească, de la începutul lui 2017, din momentul în care coaliţia PSD-ALDE a încercat, la adăpostul nopţii, să dea hoţeşte Ordonanţa 13, putem vorbi de o semnificativă revenire la viaţă a societăţii civile. A opoziţiei exercitată de aceasta la adresa nemerniciilor majorităţii parlamentare, a fărădelegilor guvernanţilor. Mişcarea #rezist, dincolo de variabilele şi scăderile de intensitate ale acţiunilor sale, preponderent formată din tineri care nu au cunoscut şi nici nu vor să se repete mizeriile, atrocităţile din perioada totalitară, a fost, fără doar şi poate, marea surpriză a anului 2017. De aici ura, dispreţul cu care este tratată de guvernanţi, de aşa-zisii vectori de imagine ai PSD şi ALDE, de inşi josnici de teapa unui Dragnea, Tăriceanu, Pleşoianu, Nicolicea, Cătăniciu,Iordache, Şerban Nicolae şi alţii asemenea lor, de presa arondată puterii, de cotidianul Evenimentul zilei al penalului Andronic Dan, de televiziuni fetide precum Antena 3 sau România 9, de urât mirositoarea România 9 de la TVR 1, socotită de şefa instituţiei, o oarecare insă pe nume Gradea Doina, emisiune premium.

De aici înverşunarea unor condeie compromise precum cele ale lui Nistorescu, Cristoiu, Chirieac, Savaliuc, Gâdea, Badea. Lor alăturându-li-se tot mai dezamăgitoarea echipă de la Caţavencii în frunte cu, spre ruşinea lui, Mircea Dinescu care şi-a cam vândut onoarea pe clovneria exercitată pe bani grei pe frecvenţele postului naţional de televiziune, fostul puşcăriaş Sorin Roşca Stănescu, amărâtul calificat la locul de muncă de la Antena 3 şi transferat în interesul PSD la TVR, Cristache Ionuţ.

Nu trebuie uitată nici acţiunea decisivă a preşedintelui Klaus Iohannis care a izbutit, într-o primă etapă, blocarea emiterii odioasei Ordonanţe 13, la fel cum un loc de seamă revine vârfurilor intelectualităţii. În frunte cu Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mihai Şora. De aici şi marea de calomnii deversată asupra domniilor lor, la fel ca în primii ani de după Revoluţie.

Anul 2018 nu va fi defel unul calm. Puterea pregăteşte asaltul final asupra Legilor Justiţiei, asupra Codurilor penale. Se urmăreşte limitarea drepturilor şi libertăţilor civile, semnificative fiind în acest sens declaraţiile doamnei Carmen Dan. Tocmai de aceea avem nevoie de o opoziţie politică şi civilă fermă, articulată şi informată.

Comentariu apărut iniţial pe site-ul contributors.ro la data de 8 ianuarie 2018

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite