Despre neînvăţătură

„Neînvăţătura este un rău, o ciumă omorâtoare a fericirii omului” spunea în 1837 Ion Heliade Rădulescu în articolul ”Femeile sau cugetul acestei foi”, publicat în revista „Curier de ambe sexe”, cu trimitere către educaţia precară care se făcea femeilor în secolul al 19-lea.

Însă nu despre neînvăţătura de atunci scriu, ci despre cea de acum în condiţiile în care ieri a început un nou an universitar, iar de mai bine de o lună îmi stăruie în minte o declaraţie a lui Crin Antonescu despre feminism de la reuniunea femeilor liberale din 30 august.

„Nu sunt deloc feminist, detest feminismul, pentru că imi pare că riscă să desfigureze femeia. Cred cu conservatoare modestie că Dumnezeu ne-a creat diferiţi cu egala splendoare dumnezeiasca şi ceea ce are mai preţios femeia este tocmai ceea ce face diferenţa în raport cu bărbatul”.

Când i-am aflat declaraţia, am scris pe pagina mea de Facebook un mesaj care sublinia întocmai ignoranţa preşedintelui PNL şi al Senatului faţă de subiectul în cauză. Organizaţiile feministe au reacţionat atunci pe bună dreptate.

Reflectând însă preţ de mai multe zile, mi-am dat seama că nu este totuşi gestul unui dascăl să hulească ignoranţa cuiva şi am decis, aşadar, să nuanţez cele scrise de mine în urma declaraţiei. Iar, după ziua de ieri care a deschis noul an universitar, remuşcările mele au fost şi mai mari.

La debutul universitar al lui 2013/2014, am hotărât să îi fac un cadou domnului Crin Antonescu: două volume ale Ştefaniei Mihăilescu privind istoria feminismul românesc care acoperă perioada 1838- 1948, publicate la editura Polirom. Aşa poate să afle mai multe despre feminismul liberal şi contribuţia mişcării feministe din secolul al 19-lea şi prima jumătate a secolului al 20-lea la contestarea inegalităţii în drepturi dintre femei şi bărbaţi. Tot din aceste cărţi va afla şi despre mobilizarea femeilor de atunci şi bărbaţii care le-au sprijinit (Ion Heliade Rădulescu, George Bariţiu, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Ion şi Dimitrie Brătianu, Nicolae Bălcescu etc.) şi despre argumentele liberale care fie suţineau, fie respingeau anumite revendicări, de la caz la caz. De pildă, unii politicieni şi intelectuali ai vremii erau mai deschişi faţă de posibilitatea ca femeile să aibă acces la educaţie, însă teribil de reticienţi când se ridica problema drepturilor politice. Desigur că până acum putea să-şi fi îndreptat propria necunoaştere. Eu una mi-am  spus că nu pot să accept ca domnul Antonescu  şi mulţi alţii –probabil-  asemenea domniei sale să stea în întunericul neînvăţăturii.

De ce am ales două cărţi care să acopere acea perioadă? Sunt două motive, mai întâi îmi pare că domnia sa este un politician al trecutului, apoi din secolul al 19-lea şi prima jumătate a secolului al 20-lea datează revendicarea drepturilor sociale, economice, politice ale femeilor.

Sper ca antipatia faţă de feminism, să nu îl determine să respingă totuşi cele două volume ori pe Ion Heliade Rădulescu şi alţii asemenea lui care au înţeles necesitatea argumentelor şi a revendicărilor feministe. Este trist şi hilar că domnul Antonescu detestă o ideologie/mişcare compatibilă şi cu multe obiective liberale, precum egalitatea în drepturi. Dar, nu e de mirare dacă vezi cât de opacă este agenda liberală în raport cu interesele femeilor din România actuală. Să nu uităm că de la liberali a venit medierea în caz de viol via Alina Gorghiu ori transformarea Direcţiei pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi din cadrul Ministerului Muncii în Direcţia de ocupare şi egalitate de şanse via Mariana Câmpeanu.        

În fine, îmi pare mie că la aceste întâlniri cu femeile din partidele politice, politicienii bărbaţi şi în virtutea inerţiei funcţiilor din partid dau diverse lecţii despre feminism, femei şi drepturi şi comportamente adecvate femeilor în politică. A fost cazul unui alt faimos liberal de partid, Ludovic Orban, când într-un discurs  din 2006 rostit în faţa femeilor liberale din Alba le-a recomandat plastic să nu urmeze stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan, Mioarei Mantale sau al Elenei Udrea. Spun „liberal de partid” pentru că valorile liberalismului nu au legătură cu comportamentul celor doi, Orban şi Antonescu sau cu iniţiativele colegelor de partid amintite mai sus. Critica pe care o aduc acestor declaraţii nu presupune defel că am simpatii pentru acţiunile politice de atunci ori de acum ale Ralucăi Turcan, Mioarei Manatele sau Elenei Udrea. Dimpotrivă! („Orban recomanda femeilor liberale sa faca politica fara a folosi patul” - Gândul, 2006)

Întorcându-mă la mărturisirea lui Crin Antonescu, nu am înţeles în august şi nici acum nu îmi este limpede care e acea „femeie”, „victimă” sigură a desfigurării feminismului. Şi despre acest subiect al diversităţii femeilor s-au scris multe, iar dezbaterile au fost şi mai vii începând cu deceniul cinci al secolului al 20-lea. Ar fi prea multe informaţii acum pentru domnia sa... 

Urmărindu-i declaraţiile şi acţiunile de mai bine de doi-trei ani, tare îmi pare mie că în ritmul acesta voi ajunge să îi trimit cărţi introductive despre liberalism şi democraţie.