Despre ipocrizie

Într-o lucrare din 1983 (tradusă în limba română în 2000 şi 2003, în două volume, sub titlul Critica raţiunii cinice), Peter Sloterdijk prezintă câteva categorii de cinism cardinal, între care cinismul militar, cinismul de stat, cinismul religios, cinismul sexual etc.

Ce este interesant de semnalat este că dacă raţiunea este cea care ne-a purtat pe culmile modernizării (începând cu secolul 17), tot raţiunea este cea care ne conduce spre dezastru, cea care ne-a condus în secolul 20 la cele mai mari conflagraţii din istorie, iar în secolul 21 la cea mai mare teroare din istorie (avem în vedere fenomenul numit „terorism“).

Ca o completare, orice român poate să-i obiecteze lui Sloterdijk că a „uitat“ de ipocrizia raţiunii. Dacă ar trăi în România anului 2018, marele filosof ar putea, suntem convinşi, denunţa ipocrizia uriaşă ce stă la baza statului român, a instituţiilor sale dar care e prezentă şi la nivelul mentalului colectiv. Nu se pot numi altfel atitudinile şi declaraţiile preşedintelui Liviu Dragnea, cel care schimbă guvernele la fiecare şase luni. Departe de a fi măsuri în vederea bunei administrări a României, schimbarea guvernului Grindeanu şi apoi Tudose arată uriaşa ipocrizie a celor care vor să fure mai mult, să facă noi abuzuri în mod nestingherit, să comită noi acte de corupţie în mod nepedepsit sub paravanul aducerii în guvern a unor oameni care ar fi, chipurile, mai competenţi. Chiar şi un copil mic ştie că Vasilica Dăncilă nu va conduce guvernul nici măcar o secundă, iar a te preface că nu ştii înseamnă ipocrizie.

Tot ipocrizie se află, în cantităţi uriaşe, în sistemul de educaţie, condus de liviupopi, androneşti sau alţi ipochimeni.

Este o uriaşă ipocrizie să se susţină, de către preşedintele României, că PSD trebuie lăsat să guverneze, adică să administreze ţara (acum câteva luni) sau să „atragă atenţia“ că guvernul are nevoie de sustenabilitate şi de măsuri prudente. Din păcate, nici preşedintele Iohannis, nici guvernul nu trăiesc în Germania sau altă ţară civilizată, în care, poate, aceste afirmaţii ar fi corecte. Dar în condiţiile în care oricine ştie că la paza oilor se află nişte lupi flămânzi a veni cu asemenea susţineri înseamnă, cel puţin, falsitate, laşitate şi ipocrizie.

Tot ipocrizie se află, în cantităţi uriaşe, în sistemul de educaţie, condus de liviupopi, androneşti sau alţi ipochimeni. Atunci când Daniel Funeriu, sau ulterior, Mircea Dumitru, au venit cu modificări sistemice, toată lumea s-a coalizat împotriva lor, căci perspectiva schimbării corupţiei, violenţelor, abandonului şcolar, abuzurilor de toate felurile etc. ar fi condus la pierderea unor privilegii şi, sau mai ales, a pierderilor de funcţii, bani şi putere.

Atât ministerul, instituţiile, factorii de decizie, cât şi elevii şi părinţii ştiu că nivelul de corupţie e uriaş (spus în puţine cuvinte; Sloterdijk ar vrea să spună de fapt: se dau bani pentru absolut orice; se poate cumpăra absolut orice de la orice nivel), că violenţa este permanentă, dar cu toate acestea nimeni nu zice nimic, toţi dau din umeri, eventual se susţine că la noi nu e cazul, că nu există dovezi, că sunt cazuri izolate etc. Dacă Sloterdijk vine şi le spune că zilnic televiziunile aduc noi şi noi cazuri de corupţie, violenţă şi abuzuri, cei enumeraţi rămân în aceeaşi atitudine falsă, ipocrită, laşă cu privire la realităţi crude şi dureroase.

Ipocrizia din sistemul medical scoasă la lumină de cazul Lucan se vede din avion: toţi ştiau, şi medicii, şi pacienţii, şi factorii de decizie din Cluj, şi primăria, dar nimeni nu a spus nimic.

Tot ipocrizie, cel puţin, este când toată lumea ştie că orice concurs e aranjat, că posturile din învăţământ scoase la concurs sunt pentru persoane dinainte ştiute, că evaluatorii (Sloterdijk ar numi aici, de exemplu, pe cei de la CNCS, pentru granturi de finanţare în valoare de milioane de lei de la bugetul României) sunt asociaţi cu cei evaluaţi în grupuri infracţionale pentru împărţirea prăzii, iar nimeni din cei care ştiu nu spun nimic.

Ipocrizia din sistemul medical scoasă la lumină de cazul Lucan se vede din avion: toţi ştiau, şi medicii, şi pacienţii, şi factorii de decizie din Cluj, şi primăria, dar nimeni nu a spus nimic (până când a avut curaj să o facă Emanuel Ungureanu - deputat USR). Mai mult, toţi cei din Cluj deţin în continuare nenumărate dovezi, valabile nu numai pentru cazul Lucan, dar şi pentru alţi medici, dar preferă să stea în aceeaşi atitudine de falsitate, laşitate şi ipocrizie şi să ascundă ceea ce ştiu despre medici corupţi, despre lipsa de materiale, despre faptul că poţi muri în spital dacă nu ai dat bani, despre faptul că sunt copii bolnavi de cancer ce sunt lăsaţi să moară din lipsă de medicamente, îngrijire sau de igienă elementară.