Aceste două declaraţii trebuie analizate împreună, denotând îngrijorarea autorităţilor faţă de acelaşi fenomen, privit din două perspective diferite: avem un mare număr de cetăţeni care nu contribuie cu nimic la sănătate şi nici la alte sisteme de protecţie socială, deşi realizează venituri! Pentru a o spune mai pe şleau, sunt vizate: o parte a populaţiei rrome, persoanele din mediul rural care îşi duc traiul prin agricultura de subzistenţă, cei care lucrează la negru şi o parte a celor care lucrează în străinătate fără acte sau sezonier, şi care se reîntorc în clipa în care se îmbolnăvesc sau pur şi simplu nu au de lucru. Criticile maliţioase ale unor jurnalişti sau celor care se manifestă în spaţiul virtual al reţelelor de socializare fac mult rău: avem cu adevărat o problemă şi ea necesită soluţii, nu glumiţe!

Soluţia adoptată prin noul Cod Fiscal este însă una eronată!

Ea va face mai mult rău decât bine pentru că este pur şi simplu inoperantă! Principiul contribuţiei la Fondul de asigurări sociale de sănătate (FASS) este cel al solidarităţii sociale şi de aceea se bazează pe cote procentuale raportate la venit! În cazul celor fără venituri 5,5% din nimic este 0! Dar oare va veni vreunul dintre cei aparţinând categoriilor mai sus menţionate să-şi declare venit zero şi culmea, să mai şi plătească aprox. 50 de lei pe lună? Categoric nu! Mai mult, pedeapsa propusă este, în sine, o minciună: nu vor beneficia de asistenţă medicală de urgenţă pentru că nu vor putea prezenta cardul de asigurat la camera de gardă. Păi nici nu ai cum să îi obligi, de vreme ce România însăşi se obligă să ofere asistenţă medicală de urgenţă tuturor cetăţenilor membri ai UE, inclusiv românilor, başca prevederile Constituţiei! Nu poţi să ranforsezi o măsură fiscală cu o minciună!

Dar oare nu există nicio soluţie, astfel încât medicii să nu se mai lupte cu aurolacii, cu cei care sunt cazuri sociale reale, cu cetele de rromi care iau cu asalt camere de gardă şi cu şmecherii sistemului?

Eu zic că există!

o   În fiecare capitală de judeţ ar fi trebuit să existe de multă vreme spitale sociale – către care să fie îndrumate astfel de persoane neasigurate care nu sunt urgente majore – accidentaţi sau comatoşi etc. Medicii de gardă ar putea să le refuze asistenta DACĂ ar exista un loc în care să beneficieze în mod legal de îngrijiri, fie ele şi temporare. Avem 3 milioane de neasiguraţi! Este normal să avem şi 40 de mici spitale destinate acestora! Prezentarea la oricare din aceste spitale sociale/centre de primire ar trebui să declanşeze luarea lor în evidenţă de către sistemele de protecţie socială, încă din momentul în care persoană se găseşte internată! Este o formă de protecţie socială, iar cheltuielile pentru aceste stabilimente, modeste, ar trebuie suportate de stat, eventual prin Ministerul Muncii şi Protecţiei sociale. Însă în ultimii 25 de ani nici un astfel de astfel de unitate sanitară nu a fost creată! Nimic nu împiedică însă Ministrul Sănătăţii, ca împreuna cu Primaria Municipoiului Bucureşti să dea chiar de mâine un astfel de statut unuia din cele 40 de spitale bucurestene, ca exemplu, şi până la sfârsitul anului să adopte solutii similare în toate judeţele prin negocieri cu autorităţile locale!

o   Persoanele care se prezintă la camera de gardă a unui spital de urgenţă şi a cărui statut de asigurat nu este confirmat – ar trebui să fie de asemenea, automat, doar prin simpla înregistrare în sistemul informatic – semnalat către ANAF-ul de domiciliu, urmat de o anchetă socială imediată. Am convingerea că nu ar mai exista nicio persoană care să realizeze venituri impozabile conform legii şi care să abuzeze de sistemul de asigurări sociale. Poate că ar trebui să mai fie angajaţi câţiva zeci de funcţionari, dar beneficiile aduse ar fi indubitabile.

Pe de altă parte însă şi Ministerul de Finanţe şi ANAF-ul şi mai ales CNAS-ul trebuie să-şi asume propriile greşeli şi să nu se uite în ograda altora înainte de a face curăţenie în cea proprie.

o   Ministrul Biriş, citând CNAS-ul, a comunicat doar 165.000 de persoane fizice care au plătit contribuţia la FASS în anul precedent! Ceea ce uită să ne spună cele două instituţii este că există persoane (ca mine) care de 3 ani (!) încearcă onest să-şi achite anual datoria către FASS şi acest lucru nu este posibil, vezi Doamne, pentru că nu a fost finalizat progrămelul informatic necesar. În realitate, se acoperă faptul că CNAS nu a ţinut o evidentă contabilă informatizată a contribuabililor persoane fizice, iar la predarea acestei sarcini către ANAF, în unele judeţe, inclusiv în Bucureşti, nu a putut furniza o bază de date cu cei care au datorii neachitate!!!! Şi azi ANAF nu poate să încaseze contribuţiile datorate de multe dintre persoanele fizice!  Eu, spre exemplu, deşi nu am alte datorii nu pot plăti pentru că, acceptându-mi plata, ANAF-ul ar trebui să accepte că nu am şi alte datorii, anterioare anului 2013! Pare incredibil, nu-i aşa?!

o   Este de notorietate, iar domnul avocat Biriş sigur ştie, că un mare număr de persoane din profesii liberale, în special avocaţi, au făcut un calcul pragmatic şi au ajuns la concluzia că, permiţându-şi asigurări în sistemul privat, au forţa să se lupte în instanţă cu CNAS în cazul în care vor fi somaţi pentru plata retroactivă pe ultimii 5 ani a contribuţiilor neachitate la FASS! Astfel, cei care au datorii mai vechi de 5 ani beneficiază în fiecare zi de o iertare pentru sumele neachitate, fiind prescrise obligaţiile respective!  

o   Poate nu în ultimul rând trebuie amintită şi catastrofa petrecută la clubul Colectiv. Luaţi de dramatismul faptelor, nimeni nu a taxat soluţia fiscală îmbrăţişată de preşedintele CNAS – ca celor 30 de neasiguraţi cu arsuri grave care necesitau îngrijiri de lungă durată în spitalele româneşti sau urmau să fie transferaţi în străinătate, să li se recunoască statutul de asigurat prin plata retroactivă pe 6 luni a contribuţiei minime la FASS! Această soluţie, aparent legală, prevăzută de art. 259  Legea 95/2006 este operantă însă numai pentru viitor, adică înainte de producerea evenimentului îmbolnăvire! În caz contrar, toată lumea ar putea să apeleze la acest tertip, dacă funcţionarii CNAS închid ochii! În loc ca Guvernul să-şi asume cheltuielile de milioane de euro rezultate în urma unui sistem defectuos gestionat şi corupt, care este în responsabilitatea sa, utilizând bugetul de stat, a preferat ca, cel puţin în parte, prin recunoaşterea statutului retroactiv de asigurat, să pună în circa asiguraţilor contribuabili de bună-credinţă povara cheltuielilor nedecontabile ale victimelor respective (20% din totalul celor vătămate)! Ori în condiţiile în care însuşi preşedintele CNAS şi Guvernul acceptă astfel de şmecherii, este oare moral să mai pretenţii de la săracii României? Eu cred că este o temă asupra căreia ar trebui să mai reflectăm!

Stiu exact ce să mă aştept de la domnul Chiruchea. Lucrând în acelaşi domeniu, am ajus sa-l cunosc suficient de bine, cu bune şi rele.

Cu totul altfel stau lucrurile cu secretarul de stat de la Ministerul de Finanţe. Domnul Biriş este un avocat a cărui competenţă fiscală este indubitabilă. L-am apreciat oridecâte ori l-am urmărit la televizor sau l-am invidiat când mă intersectam cu Mercedesul său cafeniu (poate l-a schimbat între timp), gândindu-mă că dacă eşti un bun profesionist, bunăstarea vine de la sine. Din noua sa poziţie a dat dovadă de inabilitate, repezindu-se să işi dea cu părerea într-un domeniu pe care nu-l stăpâneşte, apărând prevederi ale Codului Fiscal impuse şi luate ca fiind valide, deşi în realitate sunt eronate.  Este un reflex al oricărei persoane care ajunge într-un minister: i se tocesc imediat accentele critice şi se postează de partea legii în vigoare. Probabil că şi subordonaţii au partea lor de contribuţie la conturarea unor astfel de poziţii publice, intoxicând involuntar demnitarul şi apărând textele de lege pe care tot ei le-au generat.

De aceea, inabilitatea domnului Biriş o accept ca fiind un lucru firesc, care însă nu ar trebui să se repete. Faţă de domeniul sanitar, luat ca ansamblu, Codul Fiscal este plin de prevederi insuficient judecate de cei care nu au parăsit niciodată birourile pentru a da faţă cu realitatea. Prezenţa domniei sale în conducerea Ministerului de Finanţe poate reprezenta o oportunitate de dialog şi de corecţie a multiplelor disfuncţionalităţi fiscale din sănătate. Dacă însă va continua să nu poată separa libertatea analistului fiscal de constrângerile la care trebuie să se supună un demnitar, este foarte probabil ca încercarea domniei sale de a face un pic de ordine de partea cealaltă a baricadei va fi una de scurtă durată.