„Un nimic eşti tu“ a ripostat, gesticulând nervos la culme, liderul cleptocraţiei române, când un moldovean curajos l-a pus, public, la punct. Din sală, omul îşi anulase spontan anonimatul, intercalând un succint „nimic“ retoricei întrebări electorale pesediste, „ce-am făcut noi“, puse de Liviu Dragnea ca să-şi dea prilejul exaltării prezumtivelor sale realizări ca şef al ciumei roşii, numite PSD.

O singură vorbă şi ce extaz a produs optim plasatul cuvânt! Era firesc ca „nimicul“ aruncat în faţa unui politicianism umflat cu pompa să işte entuziasm pe meleagurile româneşti. Era de aşteptat să suscite puternice vibraţii în sufletele aparţinătorilor unei naţiuni prea obidite de pesedizata oligarhie neosecuristă, care s-a învăţat să mintă atât de neruşinat încât îşi vituperează sistematic adversarii antisecurişti, calificându-i drept „securişti“.

Că vocabula nu se potriveste fără rest bilanţului liderului PSD, al partidului pe care-l conduce şi al camarilei sale, nu prea mai contează.


Realitatea e că mafiotul politic instalat la cârma ţării a făcut diverse. Chiar multe. A rezistat la putere scuipând pe voinţa unei mari părţi a poporului. A dispus ori tolerat gazarea şi maltratarea, concetăţenilor săi protrestând împotriva transformării României într-un paradis al penalilor. A perpetuat şi obscurantismul fundamentalist şi sărăcia şi mafia politică din subordinea sa. A distrus, prin lacheii săi parlamentari şi guvernamentali, independenţa justiţiei. A fragilizat şi aruncat înapoi economia, spre a asigura o continuă ofertă de profituri gigantice cleptocraţiei analfabete şi antimertiocratice, în fruntea căreia s-a proţăpit. A multiplicat exponenţial ubicua minciună televizată. A distrus încrederea şi speranţele nutrite în justiţie şi statul de drept de milioane de români, alungând din ţară noi mase de compatrioţi. A demolat statul de drept. Iar prin marionetele sale face România de ruşine, scoţând-o simultan, în ritm alert, de marş fascist sau comunist, din alianţele ei apusene, spre a o mazili în spaţiul euroasiatic al dictatorului neostalinist de la Kremlin.

Acest bilanţ, desigur provizoriu şi fatalmente incomplet, nu-i, să admitem, chiar „nimic“. Şi totuşi. Omul care a rostit cuvântul magic merită din abundenţă să fie elogiat, În fond, cu cea mai lapidară alocuţiune antidictatorială din istorie, a izbutit să-l scoată din sărite pe hoţul-şef, devoalând cât de slab e, de fapt, neurastenicul tiran, în ciuda muntelui de nefăcute ridicat în România de Liviu Dragnea.

Şi ar mai fi alt „nimic“ impresionant. Aparţine reacţiei distinsei mele prietene musulmane, Fatma Ylmaz, la atentatele teroriste anticreştine din Sri Lanka, revendicate, deloc uimitor, de statul islamic. „Ei sunt un nimic şi aşa trebuie să rămână“, scria ea recent, adăugând că nu le va scrie niciodată numele cu majuscule, pentru că refuză să-i legitimeze...“

Cât de salutar e apelul ei, adresat „imamilor din toată lumea, beneficiari ai drepturilor şi libertăţilor occidentale“, cărora le cere să coboare din „turnul lor de fildeş“ şi să renunţe la „predici... împopoţonate şi limbaj preţios“ faţă cu „frica multor creştini“ de a se mai duce „la biserică“!

Şi câtă incomensurabilă ruşine ar trebui să-i năpădească pe mai marii politici şi religioşi occidentali. De pildă pe Barack Obama şi pe Hillary Clinton! Cât de jenant e ecoul lor pe Twitter la poate cel mai amplu asasinat în masă, anticreştin, din postmoderna eră actuală! Cât de găunoasă şi răpciugoasă s-a vădit nimicnicia reacţiei lor iniţiale la atentatele din Sri Lanka, reacţii ignorând cu penibilă grijă creştinismul victimelor ucise de bombele detonate de terorişti islamişti sinucigaşi în trei biserici ceyloneze şi în hotelurile de lux frecventate de occidentalii! Or, aceşti politicieni nu-s fitecine.

Nici emulii lor europeni, care, prin poltroniere şi anemie politică, precum şi printr-un „progresism“ în virtutea căruia se deplânge în vest cu lacrimi de crocodil orice reală sau părelnică islamofobie, dar e tabuizată orice referire la suferinţele altor credincioşi, tolerează şi încurajează genocidul anticreştin. Un genocid la care pun umărul, de ani de zile, teroriştii islamişti cu complicitatea voluntară sau involuntară a unei stângi occidentale complet insensibile sau făţiş ostile oricărui adevăr aflat în răspăr cu prejudecăţile propriei ideologii. În atmosfera de toleranţă faţă de intoleranţă pe care au creat-o programatic aceşti neaveniţi s-a fertilizat şi terenul propice incendierilor şi vandalizărilor de câte trei biserici, în medie, pe zi, care a cotropit, de pildă, Franţa. Or, toate acestea nu sunt nimicuri inofensive.

Sunt asasine. Sunt diametral opuse hotărârii adoptate într-un târziu de a se nimici califatul statului islamic. Ele se află la antipodul sensului biblic iniţial, al sărbătorii pascale. Care e unul al libertăţii, celebrând izbăvirea de robie cu ajutor divin. Acest sens e civilizator. Ca atare, contrariază nihilismul demolatorilor democraţiei şi civilizaţiei construite, ambele, pe fundamentul noimei acestei sărbători, un nihilism terorizând şi tiranizând în numele unei imaginare „libertăţi“.

De partea acestui nihilism acţionează, conştient sau nu, abulia occidentală. E lumea nimicurilor care-i omoară pe creştini prin laşitatea, nevolnicia şi neghiobia liderilor lor. Şi nu doar pe creştini. Ci şi pe evrei, pe musulmanii moderaţi, pe budişti, pe hinduşi, pe atei, sau pe agnostici. Pe orice om care, la distanţă de fanatisme de stânga, de dreapta, putiniste, cleptocratico-ortodoxiste, sau islamiste, îşi doreşte o existenţă în libertate şi pace, dar nu e lăsat să şi-o dureze de tirani, ce-şi impun agenda cu scrupulele nule ale inchiziţiei, ale unor Hitler, Stalin şi complicii: pe hecatombe de cadavre.

Sau pe trupul fără viaţă al statelor de drept, precum cel românesc, răpus de Liviu-„Nimic“-PSDragnea.

Petre Iancu - Deutsche Welle