Despre chipul bocciu al României slute

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă e adevărat că putem să citim caracterul oamenilor după trăsăturile feţei, atunci lectura chipurilor politicienilor români devine de-a dreptul înspăimântătoare. Iar dacă urâciunea sufletească transpare pe chipul omului, atunci România politică arată ca un Muzeu al Chipurilor de Ceară Hidoase, pare un fel de Expoziţie Permanentă a Monstruozităţii Morale.

Fiziognomia este o pseudo-ştiinţă practicată din cele mai vechi timpuri. Lui Aristotel i se atribuie unul dintre tratatele din Antichitate în care, printr-o serie de paralelisme între figura umană şi aspectul unor animale, ni se oferă un set de instrucţiuni pentru a „citi” caracterul fiecărei fiinţe, în funcţie de trăsăturile sale exterioare. Trăsăturile fizice sunt o consecinţă directă a psihologiei fiecărui mamifer, spun aceste teorii, sugerând că emoţiile afectează muşchii şi, prin urmare, aspectul. Aşa se explică sugestia conform căreia „sufletul” modifică aspectul corpului. De fapt că cele două se influenţează reciproc şi, uitându-ne la rezultatul multor ani de „mişcări” ale muşchilor feţei, vedem cum au trăit şi ce au simţit diverşi semeni ai noştri.

Mai târziu, Johann Caspar Lavater, a enunţat principiul mecanic al corelaţiei dintre viaţa interioară (morală sau emoţională) şi liniile feţei. Ideea este simplistă, dar practică. Este limpede că figura umană oglindeşte starea sufletească, respectiv că trăsăturile noastre exterioare nu sunt altceva decât o formă vizibilă a trăirilor noastre cele mai profunde. Simplificând, putem spune că trăsăturile de caracter se proiectează pe chip pentru că faţa umană este transformată de ceea ce simţim, ceea ce gândim şi, mai ales, arată ceea ce suntem.

La o scurtă trecere în revistă a figurilor pocite care populează imaginarul colectiv al românilor, şi dacă ne gândim la mutrele troglodite care se perindă prin instituţiile publice sau care apar la televizor fără sfială, dacă privim cu atenţie chipurile politicienilor care ies la rampă în sfera publică, nu putem să nu ne observăm monstruozitatea diformă.

De la rânjetul sardonic al unui fost preşedinte de tristă pomenire, la şuviţa dizgraţioasă a altuia; de la generalul ale cărui sprâncene arcuite cu creionul dermatograf o luau în altă direcţie decât buzele, la mutra îmbibată în alcool a unui fost premier; de la figura de roboţel defect a unui fost candidat la Preşedinţie, defectat pe parcurs, la feluritele ticuri nervoase, aflate la marginea nevrozei ale unor importanţi şefi de instituţii publice, senzaţia cumplită este că suntem o comunitate defectă din punctul de vedere al aspectului exterior. Modul cum arătăm, însă, redă şi ceea ce simţim, gândim şi trăim.

Aceasta pentru că urâţenia, după cum arată Umberto Eco în impresionantul său studiu despre estetica urâtului, are o dimensiune existenţială, dar şi culturală. Figurile groteşti şi măştile hidoase ale semenilor noştri, aşa cum transpar ele în diverse opere de artă, sunt proiecţii ale unei lumi schimonosite. Urâtul şi reprezentările sale fizice, poartă în sine o dimensiune culturală. Suntem urâţi pentru că ducem vieţi sociale urâte.

De aceea, putem spune că mascarada grotescă a feţelor boccii ale celor care s-au tot afişat în fruntea României nu este altceva decât reprezentarea exterioară a urâţeniei congenitale din sfera politică de la noi. Urâţenia exterioară a „liderilor” dâmboviţeni este numai expresia unei urâţenii profunde care poceşte viaţa publică de la noi.

Citind chipurile hidoase ale politicienilor putem umple o întreagă panoplie de trăsături malefice. Dar cei care s-au evidenţiat recent au o serie de trăsături dezgustătoare, care vorbeşte despre caracterul lor. Li se citeşte pe faţă ipocrizia şi este evident faptul că trăiesc de o viaţă într-un soi de prefăcătorie continuă, ascunzându-şi mereu adevăratele intenţii. Mulţi sunt pur şi simplu şnapani, vulpoi ai politichiei, creaturi diforme relaţional, iar feţele lor indică această făţărnicie. Unii politicieni nici nu îşi pot disimula dezgustul faţă de semenii lor şi li se vede, în colţul buzelor sau din râsul grotesc, un soi de aroganţă sfidătoare. Aceştia sunt acompaniaţi de camarazii lor malformaţi odioşenia vieţii de partid de la noi, vizibilă în strâmbătura crispată a feţei. Unii au o contracţie a gurii, care denotă cantitatea de acreală şi mizeri înghiţită zilnic. Alţii au fruntea brăzdată de spaimele şi odioşeniile la care sunt martori zilnic. Cei mai mulţi par a fi continuu schimonosiţi de grimase care spun totul despre compromisurile morale la care iau parte.

Văzută din perspectiva feţelor politicienilor, România contemporană arată ca un Muzeu al Urâciunii, cu program non-stop în noaptea porţilor deschise ale subconştientului colectiv malformat. Aidoma unui Cabinet de Curiozităţi baroce, ecranele televizoarelor din patria noastră diformă şi hâdă ne prezintă zilnic tot felul de creaturi monstruoase, ale căror fizionomii dismorfice nu fac altceva decât să ne amintească de urâţenia morală a politicii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite