Pe 14 ianuarie, când românii abia se dezmeticeau după impactul alegerilor şi-al sărbătorilor, apărea în „Jurnalul naţional“ un text în care proaspătul parlamentar se arăta îngrijorat de soarta dosarului în care a fost condamnat Adrian Năstase. „Pare a fi o conspiraţie montată undeva, cu siguranţă la Cotroceni, împotriva unui important lider politic“, ne asigură, la început, autorul.

Peste câteva zile, revine cu alte trei „editoriale“. De această dată, nu mai e vorba doar de fostul premier. „Să scoatem oamenii din închisori!“ – aşa se intitulează apelul dlui Roşca Stănescu la o amnistie. De fapt, la două amnistii.

Până aici, nimic neobişnuit. Nu e nici prima, nici ultima trăsnaie ieşită din gura (în cazul nostru, de sub pana) unui ales al neamului. Şi încă unul care se poate lăuda cu oareşcari cunoştinţe juridice şi cu noua sa calitate de secretar al comisiei pentru „drepturile omului“.

Ce spune, în esenţă, SRS? Că puşcăriile din ţărişoara noastră sunt arhipline, că deţinuţii n-au condiţii civilizate de detenţie, că statul n-are bani să întreţină sistemul penitenciar, că eliberând infractorii se face o economie la buget. Şi că, în general, e viaţă grea la răcoare!

Singura problemă derivă din faptul că toate aceste constatări nu vin în urma unor vizite aleatorii în închisorile româneşti. Ele sunt rodul unor discuţii purtate, la vorbitor, cu trei deţinuţi-vedetă: numitul Năstase, unul dintre complicii săi şi, respectiv, mogulul Vîntu. Tustrei ar trebui amnistiaţi, ne lasă dl Roşca Stănescu a înţelege, sub motiv că au comis „fapte uşoare“. Carevasăzică, un act de corupţie sau de şantaj e la fel de grav ca, de pildă, furtul unei găini sau al unui cauciuc. Acum, că am lămurit-o, să trecem!

Fără îndoială că, atunci când ne propune eliberarea înainte de termen a unui val de infractori minori, proaspătul parlamentar se gândeşte în primul rând la personajele pomenite mai sus. Şi, de asemenea, citim printre rânduri că acestea sunt nişte victime politice ale regimului Traian Băsescu.

E o viziune pe care o împărtăşesc, făţiş sau nu, mulţi reprezentanţi şi susţinători ai USL. Unii, dincolo de bănuiala unei relaţii oculte cu împricinaţii. Ca dna Lucia Hossu Longin. Pe care am auzit-o, în 2012, comparându-l pe Năstase cu Maniu şi promiţând să-i dedice un episod în „Memorialul durerii“.

Dacă sentinţa judecătorească nu-i de ajuns pentru a-i convinge, aş începe prin a le reaminti un pasaj din Constituţie. Care ne învaţă că „nimeni nu este mai presus de lege“. Apoi, le-aş aduce aminte că lui Maniu nu i se permitea să doarmă pe saltea ergonomică. Sau să poarte fular Burberry, să ţină regim alimentar, să afle ştirile la minut.

Şi, cu atât mai puţin, să scrie pe blog cât de rea e dictatura care l-a trimis după gratii!