Despre autostrăzi şi aceşti obiectivi minunaţi care ne catastrofesc din vorbe

La sfîrşitul acesta de săptămînă, cînd m-am întors din vacanţa de la ski din Austria, în drum înapoi spre casă am ţinut neapărat să merg pe autostrăzile recent deschise circulaţiei publice.

Din două motive. Pe de o parte, dintr-o combinaţie de curiozitate pe persoană fizică şi de necesitate, intrînd în ţară pe la Nădlac. Pe de altă parte, pentru că sfîrşitul anului trecut, cînd au fost deschise segmentele de autostradă din jurul Lugojului şi de la Deva la Sibiu, s-a produs o intensă dezbatere pe acest subiect, unele voci obiective, deci antiguvernamentale făcînd eforturi demne de o cauză mai bună pentru a arunca o lumină critică asupra asfaltului proaspăt dat folosinţei publice. 

Drept pentru care, la fel cum acum zece ani de zile m-am urcat în maşina hodorogită pe care o aveam pe vremea aceea şi m-am dus pînă la Roşia Montană, să văd cu ochii mei cestiunea, am dorit şi acum să văd cu ochii mei proprii şi personali cum stă situaţiunea, la faţa locului. Şi în loc să o iau de la Arad pe Valea Mureşului, am făcut un mic ocol pe la Timişoara – Lugoj – Deva, să înţeleg.

Să înţeleg. De ce înjură obiectivii această autostradă? De ce o colorează în culorile iadului, de zici că mai e un pic şi începe un război civil acolo, în jurul Sebeşului?

Concluzia a fost simplă. A fost la fel ca acum zece ani de zile. Propaganda, din fericire, este uşor neutralizată de ochii proprii şi personali. 

Atunci, ca urmare a desantului făcut cu Dacia mea cea hodorogită, m-am lămurit despre cum propaganda poate prezenta albul drept negru. 

Despre cum un peisaj selenar, deja distrus de practicile miniere comuniste, cu halde kilometrice de steril unde nu creşte nici fir de iarbă, poate fi poetificat drept raiul pe Pămînt, unde oamenii pot trăi sustenabil din FînFest şi din cules de mure, zmeură şi alte fructe cu conţinut caloric ridicat. 

Despre cum un muţuflender de deal deja ras la pămînt de către comunişti poate fi prezentat drept ditamai muntele.

Despre felul în care propagandiştilor nu le pasă de nici un fel de soarta oamenilor de acolo, ori de copaci, ori de natură, ori de arheologie, ori de cultură, ci sînt doar nişte cinici de profesie care călăresc un subiect pentru a obţine un efect politic. 

La fel şi acum. 

Anul trecut, înainte de vacanţă, cînd s-au inaugurat tronsoanele respective de autostradă, am citit tone de maculatură online în care se clama cu vehemenţă cum autostrada de la Lugoj se termină în cîmp şi nu poate fi folosită. 

Greşit. Total greşit. Şi, din păcate, voit greşit. 

Bucata de autostradă de la Lugoj este perfect funcţională şi a fost construită cu prioritate pentru a reprezenta centura de ocolire a oraşului. La fel cum anterior s-a făcut şi la Piteşti (am mers pe ea zilele acestea), şi la Sibiu (am mers pe ea zilele acestea), şi la Arad (am mers pe ea zilele acestea), şi la Cluj (am mers pe ea la dus, spre Austria), şi la Sebeş (am mers pe ea zilele acestea). 

Este o bucată de autostradă care înlesneşte traficul prin oraş, la fel cum la Sebeş e o continuă sărbătoare naţională de cînd TIR-urile şi camioanele au fost scoase din centrul oraşului, unde produceau un calvar zilnic. 

Este o bucată de autostradă pe care se intră la un capăt de drum, se iese la celălalt şi face joncţiunea între două drumuri perfect funcţionale: de la Timişoara la Lugoj, respectiv de la Lugoj la Deva. Am mers pe ele, am intrat pe ele noaptea, nu a fost nevoie să bălăuresc să le caut, am intrat direct pe autostradă, clar semnalizate, “Spre autostradă”, am ocolit oraşul, nu am eşuat în cîmp, m-am dus spre Deva, pe drumul pe unde în viitor va fi şi restul de autostradă.

Deci obiectivii care la sfîrşit de an au clamat catastrofa nu au avut dreptate. Nu e motocicletă, e bicicletă, nu i s-a luat, i s-a dat, nu e de rău, e de bine, nu e catastrofă, e un pas, mic dar necesar, spre normalitate. 

La fel şi cu restul de autostrăzi recent inaugurate. Am mers şi pe Arad Timişoara. A curs uns, 60 de kilometri, dinainte de Nădlac, ocolind tot oraşul, apoi pînă la Timişoara, ocolind toată Timişoara. Două centuri ocolitoare plus segmentul care uneşte oraşe importante ale ţării. 

Am mers pe urmă şi pe Deva – Sibiu. A curs la fel de uns, pe o autostradă la fel de nouă şi de necesară, pînă dincolo de Sibiu, la intrarea în Valea Oltului. Pentru cine ştie zona, am scăpat de toată nebunia străbăterii Sibiului prin centru, lucru ce îţi lua cel puţin o jumătate de oră, dacă nu chiar o oră la ore de vîrf. 

Dacă vroiam, mergeam spre Braşov, spre drumul expres care este aproape la fel de rapid ca şi autostrada. Pe urmă ţac pac peste munte, iar de la Comarnic încolo din nou pe drum expres sau autostradă. Eu personal prefer această variantă, deşi mai lungă, obositoarei Văi a Oltului şi sărăciei ăleia de Dealul Negru. Dar familia a vrut să vadă Valea Oltului, vremea era frumoasă, şi am mers pe acolo, după ce ne-a luat doar o oră de la Deva la Sibiu. 

Asta pentru că bucata Deva Sibiu, spre deosebire de ceea ce poate aţi citit la obiectivii de servici, ocoleşte fiecare oraş şi orăşel pe parcurs, uşurînd atît soarta călătorilor, cît şi a locuitorilor, cu excepţia Miercurii Sibiului, unde pe un segment de aproximativ 20 km sînt probleme de alunecări de teren şi constructorul a fost nevoit să amîne deschiderea tronsonului. 

Dar în afară de bucăţica aia, distanţa Deva Sibiu, mai mult de 100 de km, este acoperită de o autostradă nou-nouţă pe care vă recomand să mergeţi atunci cînd ajungeţi în Transilvania. Curge. E ţais, cum ar spune austriacul din Ardeal. Nici nu zici că eşti în România, cum ar spune răutăcioşii.

Şi în această privinţă, obiectivii care la sfîrşitul anului trecut clamau catastrofa au greşit în mod voit. 

Nu au spus nimic despre felul în care traficul este uşurat, iar locuitorii din zonă se bucură atît de autostradă la îndemînă, care să le faciliteze schimburile economice, cît şi că au scăpat de cîrnatul de trafic de prin centrul localităţii. 

Obiectivii în schimb s-au focalizat pe un presupus scandal privind sărbătorirea de către constructori a primului tunel de autostradă din România. S-au focalizat pe orice mică zgaibă care să ignore realitatea şi să fie folosită drept pretext pentru atac politic. 

Asta tot dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că sînt disperaţi. 

Încet-încet, încep să apară rezultatele guvernării. Acestea clar sînt contabilizate de către oamenii de bună credinţă. Asta le toarnă plumb în instalaţie şi gheaţă în procentele electorale celor din opoziţie. 

În consecinţă, distinşii obiectivi trebuie să facă pe dracu în patru, să se agaţe de orice pretext, să scornească orice bălărie pentru a contracara acest pericol uriaş ce îi paşte: ca lucrurile să meargă bine în ţară şi lumea să nu-i voteze la europarlamentare şi, mai ales şi mai ales, la prezidenţiale (nu vreţi să vă spun scorurile pe care le au în sondaje: e dezastru). 

Şi atunci, la disperare, aruncă în luptă toate resursele disponibile, lepădîndu-se de orice jenă şi de orice legătură cu realitatea, desenînd lucrurile în culori catastrofale, punînd beţe în roate, făcînd spume despre presupuse disfuncţionalităţi inventate, poate-poate îi crede lumea, poate-poate rezonează la cei care nu văd cu ochii lor cum stau lucrurile. 

Cel mai recent exemplu de disperare motivată electoral îl reprezintă felul pueril în care preşedintele Băsescu a respins legea parteneriatului public privat. 

O lege cît se poate de necesară pentru uşurarea proiectelor de infrastructură de care avem cu toţii nevoie, autostrăzi, centrale electrice, o lege pe care cît timp au fost la putere au susţinut-o în Parlament fix cu aceleaşi prevederi şi pe care acum, de manieră ipocrită, Băsescu clamează că ar fi detrimentală şi face tot posibilul pentru a nu fi pusă în aplicare. 

A trimis-o înapoi în Parlament. După aceea cu siguranţă o va trimite şi la Curtea Constituţională. Orice doar să nu se facă lucruri în ţară atîta timp cît ei nu sînt la putere. Beţe în roate în contra interesului public, naţional. 

Ministrul Dan Şova prezintă în detaliu pe blogul său felul în care legea este contestată cu argumente nefondate, puerile, atacînd atît solicitări ale Comisiei Europene, cît şi propriile propuneri făcute cît erau la guvernare. Vă recomand să citiţi articolul, pentru a înţelege ce eforturi disperate fac cei din tabăra Băsescu pentru a împiedica lucrurile să se întîmple.

Aşadar şi prin urmare, în concluzie: ar fi de rîs dacă n-ar fi de plîns. Şi singura soluţie, din păcate, este să vedeţi cu ochii voştri. 

Nu vă cer să mă credeţi pe mine. La fel de bine şi voi mă puteţi acuza de propagandă. Vă cer un lucru simplu: urcaţi-vă în maşină şi mergeţi pe autostrăzile cele noi. Şi astfel veţi fi sper mai puţin dispuşi să rezonaţi la vehemenţele catastrofice şi false pe care le clamează obiectivii disperaţi. Şi veţi trăi sper o viaţă ceva mai normală. 

Ceea ce, de fapt, e singurul lucru care contează.

Hajime!

PS: Pentru cei care, ca o ultimă ultimă linie defensivă de argumentară obiectivă, deci antiguvernamentală, clamează că USL n-a început nimic, ci doar continuă autostrăzile începute de PDL şi doar taie nişte panglici şi doar beneficiază de nişte proiecte începute de alţii, le spun simplu: este meritul USL că au fost normali la cap şi au înţeles justeţea acestor proiecte şi le-au continuat, le-au bugetat şi în 2012, şi în 2013, doi ani la rînd în care au prins în efortul bugetar aceste autostrăzi. 

Asta spre deosebire de Băsescu şi ai lui care, în 2005, cînd au ajuns la putere, primul lucru pe care l-au făcut a fost să omoare toate proiectele începute de cei dinaintea lor şi să nu înceapă altele în loc, ci doar să pună beţe în roate şi să caute nod în papură. Dacă ar fi fost dornici de construcţie, nu de vorbe goale, în 2010 – 2011 poate ar fi tăiat mai multe panglici decît cea din jurul Clujului şi poate lumea nu i-ar fi amendat în asemenea hal la urne. Dar dînşii nu vroiau să facă autostrăzi. Ştim asta de la Băsescu de mai bine de zece ani de zile. A făcut tot posibilul să împiedice construcţia de autostrăzi în România.