Despre arborele genealogic în politica dâmboviţeană

Deşi îmi displace profund cuvântul, nu am cum descrie altfel decât „halucinant" un episod de pe scena politică, rămas însă departe de sfera publică în ultimele zile. În cadrul unui interviu difuzat de la punctul său de lucru de la Bruxelles, ca europarlamentar, Traian Băsescu a declarat, la doar câteva minute după ce a luat în considerare scenariul de a candida ca Primar General al capitalei:

„PMP nu e partid de milogi. Ne jucăm şansa.  (...) Nimeni din actualul PMP nu are veleităţi de a se revendica de la Brătieni. Noi (n.a. PMP) ne revendicăm de la Petre Roman şi mergem înainte”.  

Poate că, pentru toţi cei care au ajuns la o întâlnire ca între amici cu Preşedintele Băsescu, la Neptun, cu avionul prezidenţial în 2012, asta a fost o noutate zguduitoare. Poate şi mântuitoare. La vremea aceea, Traian Băsescu susţinea că „elitele lui" au viziuni şi abordări asemănătoare cu ale sale. Acum, după ce Băsescu şi-a redefinit descendenţa politică, declarând că „se trage din Petre Roman", ar fi interesant de văzut cum gândesc vizitatorii din 2012 noua realitate, şi cum se raportează la ea. Pare neimportant? Nu este! Băsescu este şi produsul unor elite intelectuale care au fost permanent în căutare de „protector" şi de sinecurile oferite de protector. 

Putem discuta şi despre făţărnicia fostului Preşedinte, şi despre cinismul lui, despre lipsa de valori morale. Redescoperirea lui Petre Roman în frunzişul arborelui genealogic politic băsescian este una conjuncturală, şi lipsită de onestitate, onestitate care lipseşte şi celor care îşi bronzau egoul pe plaja de la Neptun, în vara lui 2012. 

Celebrul său discurs pe fond de perdeluţă din sufragerie trebuie reamintit, pentru că întregeşte imaginea politicianului cinic şi imoral: „Adio PD! Adio PDL! Azi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei", a spus preşedintele. Da, dar PD era FSN, FSN era şi Petre Roman, acel „cel mai bun" pe care îl va călca în picioare cu prima ocazie. Era chiar stânga aia modernă şi europeană, iar Traian Băsescu, o vreme, moţul ei! Care moţ a făcut saltul către „urmaş de Brătieni" cu acelaşi pomenit cinism şi cu uşurinţa unui om care nu are datorii faţă de nimeni şi de nimic! 

Dar de ce ne-am mira? Câtă vreme unii se trag din Brătieni numai cât să îşi tragă foloase, alţii care vin din familii politice postdecembriste se trag din cine e nevoie, de la ciclu electoral la ciclu electoral, cât să îşi tragă nişte voturi, la ce bun să te mai proclami de dreapta sau de stânga, PMPist sau PDList, doar până la sezonul următor, când lucrurile se schimbă? 

În timpul acesta, singurii care chiar au de tras ponoasele sunt românii. Din mijlocul cetăţenilor, diferenţele  - veleităţi,  cum le spune Traian Băsescu  - nu se mai văd. Căci ei nu văd Brătieni, nici măcar FSNişti, văd politicieni care se recomandă a fi ce dă mai bine, până culeg bunăstarea de care au nevoie. Şi-acum,  gândiţi-vă: dacă îţi trebuie aproape 8 ani să treci de la „adio, Petre Roman" la „ne tragem din Petre Roman şi mergem înainte", oare 10 ani de mandat prezidenţial îţi sunt suficienţi cât să faci ţara să meargă înapoi? 

Morala? Simplă: totuşi, pentru cine facem politică? Pentru orgoliul nostru, sau pentru a servi binele public, oricât de rudimentar ar fi el definit de unii. Ce înseamnă prezenţa lui Băsescu într-o cursă electorală falsă din start? Un motiv în plus de eludare a agendei publice, uitată în favoarea răfuielilor între politicieni-cameleoni, care-şi plătesc poliţe, în numele sfintelor valori ale "dreptei". Adică încă un an plin de averse verbale, şi de secetă de idei şi de programe. Ceea ce sigur nu ne trebuie!