UPDATE Laszlo Borbely, salvat din nou de urmărirea penală. PSD: „A primat valoarea emotivă a discursului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul UDMR Laszlo Borbely FOTO Mediafax
Deputatul UDMR Laszlo Borbely FOTO Mediafax

Camera Deputaţilor a respins solicitarea Parchetului cu privire la începerea urmăririi penale a deputatului UDMR Laszlo Borbely, în dosarul în care este acuzat că, în calitate de ministru, ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte

Deputatul UDMR Laszlo Borbely a scăpat pentru a doua oară de începerea urmăririi penale în dosarul în care este acuzat că, în calitatea de ministru al Mediului, ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte. Cererea de începere a urmăririi penale a fost respinsă, ieri, cu 154 de voturi „împotrivă”,125 de voturi „pentru”, iar cinci voturi au fost anulate. La votul secret cu bile au fost prezenţi 293 de deputaţi. Diferenţa care apare între numărul de voturi exprimate (284) şi numărul deputaţilor prezenţi (293) se explică prin faptul că unii dintre cei au răspuns prezent nu s-au mai dus să ia bilele, deci nu au mai votat, ajutându-l astfel pe Borbely să scape de Justiţie. „Justiţia trebuie să-şi facă treaba, dar denunţul depus împotriva mea constituie un abuz din partea unor procurori“, a spus Borbely de la tribuna Parlamentului.„Eu cred că a primat, dacă vreţi părerea mea persoanală, valoarea emotivă a discursului domnului Borbely“, a spus, după vot, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu.

Ponta şi Gorghiu, absenţi de la vot
Deşi atât Victor Ponta, cât şi Alina Gorghiu se laudă cu orice ocazie că vor modifica statutele partidelor pe care le conduc pentru a-i lăsa pe cei certaţi cu legea la mâna justiţiei, în Parlament nu aplică acelaşi crez. Cei doi au fost, ieri, marii absenţi de la votul în cazul deputatului UDMR. Copreşedintele PNL a lipsit, oarecum motivat, fiind plecată la Haga, la Consiliul Europei, unde este membru în Comisia de Cultură. Victor Ponta, în schimb, a lipsit nemotivat, premierul neavând nimic programat în agenda de pe site-ul guvernului. Cererea procurorilor de începere a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely a beneficiat de un regim special încă din momentul în care a ajuns în Parlament. Procedura de ridicare a imunităţii pentru deputatul Laszlo Borbely a avansat poticnit, pe parcursul a două luni de zile, pentru că atât PSD, cât şi PNL au nevoie de voturile UDMR din Parlament. Aşa se face că, timp de trei săptămâni, dosarul deputatului UDMR a fost uitat în sertarul Comisiei Juridice, deşi, între timp, cererile procurorilor în cazul Elena Udrea au fost votate în mare vitează.„

„Demersul este unul nu foarte bine argumentat“

"La experienţa pe care o am în Parlament, opinez că din toate grupurile politice s-a votat şi pentru, şi împotriva încuviinţării. Eu cred că a primat, dacă vreţi părerea mea persoanală, valoarea emotivă a discursului domnului Borbely şi cred că probabil şi faptul că, cel puţin din ceea ce a precizat domnia sa, a apărut că demersul este unul nu foarte bine argumentat. Cred că asta a fost unul dintre factorii de influenţă", a precizat, după vot, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu.

Întrebat de ce liderul PSD, premierul Victor Ponta, nu a fost prezent la acest vot, Neacşu a răspuns că, din câte cunoaşte, premierul este prins într-o acţiune pe linie guvernamentală.

Marian Neacşu a susţinut că el a votat pentru începerea urmăririi penale, lucru pe care l-a recomandat şi colegilor săi din PSD, susţinând şi că o mare parte dintre aceştia au votat astfel. "Eu pot să garantez pentru ceea ce am făcut eu şi pentru ceea ce am recomandat colegilor mei şi opinez că o mare parte dintre ei au votat aşa cum am precizat", a adăugat liderul PSD, care a exclus varianta votului PSD în schimbul obţinerii susţinerii din partea UDMR pentru a avea majoritate în Senat.


Comisia juridică a Camerei a dat, în 24 februarie, aviz favorabil pentru urmărirea penală a deputatului UDMR Laszlo Borbely, cu 16 voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 3 abţineri.

Decizia a venit după ce solicitarea a zăcut timp de trei săptămâni în sertarele Comisiei Juridice, timp în care, în Parlament, s-au votat nu mai puţin de opt cereri pentru ridicarea imunităţii Elenei Udrea.

Deputatul UDMR Laszlo Borbely a declarat, după şedinţa Comisiei juridice, că prin această solicitare de începere a urmăririi sale penale s-a făcut un abuz şi că o să-şi demonstreze nevinovăţia prin demersuri legale.

„În data de 7 ianuarie am aflat din presă că s-ar cere redechiderea dosarului care a fost închis, cererea de începere a urmăririi penale faţă de mine, cerere care a fost respinsă de Camera Deputaţilor în septembrie 2012. Tot din presă am aflat că la ICCJ se va discuta în lipsa mea acest caz. Nu am făcut nicio declaraţie până acum, consider că nu prin declaraţii îţi rezolvi problemele din justiţie. Nu am cerut nimic de la colegii din comisie. Am cerut un singur lucru. Am considerat că ei, fiind reprezentanţi ai poporului, conform conştiinţei şi pregătirii lor, pot să deceleze şi să se aprecieze prin vot justeţea celor prezentate de mine“, s-a apărat deputatul UDMR în faţa colegilor jurişti.

„Consider că s-a făcut un abuz şi evident că o să-mi demonstrez nevinovăţia şi o să fac demersurile legale care îmi sunt la îndemână pentru a-mi demonstra nevinovăţia“, a conchis Laszlo Borbely.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut în 5 februarie aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte, cauză redeschisă recent de DNA Oradea.

Citeşte şi:

Cum au tras PNL şi PSD de imunitatea lui Laszlo Borbely
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite