Deputatul Dan Păsat s-a autosuspendat din PDL

Deputatul Dan Păsat s-a autosuspendat din PDL

Deputatul Dan Păsat este cercetat penal pentru şantaj şi corupţie

Deputatul Dan Păsat a hotărât marţi să se autosuspende din PDL, dar nu şi din funcţia de deputat, susţinând că este nevinovat

Ştiri pe aceeaşi temă

DNA a solicitat săptămâna trecută deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului PDL Dan Păsat, însă  nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile pentru a fi adoptată.

După vot, deputatul PDL Dan Păsat a declarat că solicită DNA să-i trimită dosarul în instanţă, deoarece el se consideră nevinovat.

Procurorii DNA i-au comunicat vineri lui Păsat impunerea interdicţiei de a părăsi ţara în dosarul în care este acuzat de şantaj. Totodată, Păsat nu are voie să ia legătura cu martori sau cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi trebuie să respecte un orar impus impus de secţia de poliţie din raza sa teritorială.

DNA îl cercetează pe deputatul Dan Păsat pentru trei infracţiuni de şantaj, asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale (7 acte materiale), precum şi pentru infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000, constând în fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,asimilată infracţiunilor de corupţie (2 acte materiale).

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, într-un interviu pentru România Liberă, că deputaţii PDL Dan Păsat şi Monica Iacob-Ridzi ar trebui excluşi din partid din cauza problemelor acestora cu justiţia pentru a reda credibilitatea PDL.

Tot luni, lideriul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a declarat că BPN a decis să propună modificarea Statutului partidului astfel încât toţi cei care sunt trimişi în judecată să fie automat suspendaţi din PDL.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: