„Deputatul AKM“ a mitraliat limba română. „Sunt legist, îmi place să respect legea“

„Deputatul AKM“ a mitraliat limba română. „Sunt legist, îmi place să respect legea“

Cătălin Rădulescu a declarat că este "un legist", dovadă în acest sens fiind activităţile sale din Parlament.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că nu îşi va da demisia din PSD din cauza lui Şerban Valeca, ci că mai întâi va acţiona pe cale juridică. Rădulescu a precizat că, spre deosebire de colegul său de partid, el este „legist” şi cunoaşte „foarte bine legea”. Potrivit definiţiei, „legist” este însă doar „medicul însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiţia”. Varianta corectă ar fi fost "legalist".

Ştiri pe aceeaşi temă

„Deputatul AKM”, Cătălin Rădulescu, a vorbit marţi, într-un interviu pentru Adevărul, despre decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic şi a declarat că vinovat pentru „toată povestea” este „nulitatea de Şerban Valeca”, preşedintele PSD Argeş. Rădulescu a precizat că va acţiona, mai întâi, pe cale juridică, fiind „un legist” care cunoaşte şi respectă legea, dovadă fiind toate iniţiativele şi activităţile sale din Parlament.

„Prima dată vreau să acţionez pe cale juridică, eu sunt un legist, mie îmi place să respect legea şi cunosc foarte bine. Faptul că am atât de multe iniţiative, înseamnă că citesc. Ceea ce acest individ nu citeşte, o să vedeţi că este un agramat, nu are niciun fel de cultură politică. Nu ştie nici măcar legile pe care le votează, habar n-are”, a explicat deputatul PSD pe tema conflictului pe care îl are cu senatorul PSD, Şerban Valeca.

Potrivit ultimei ediţii a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, definiţia cuvântului „legist” este, însă, diferită de înţelesul dat de Cătălin Rădulescu, mai exact „medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiţia” şi nu persoană care cunoaşte legea.

„Opinia mea se reduce la citarea ultimei ediţii a DEX 2016, unde «legist» are sensul de «medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiţia». Nu pot spune dacă acest cuvânt a fost folosit corect sau nu. Poate că domnul chiar e legist, înainte de a fi parlamentar, şi exact la acest aspect al activităţii sale se referea - modificări legislative care să vizeze chestiuni de drept penal”, ne-a declarat filologul Mihaela Apetrei.

În acelaşi interviu, deputatul PSD Cătălin Rădulescu ne-a mărturisit că profesia sa de bază este de medic ginecolog.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: