Deputaţii, la un pas de a rămâne fără bani de chirie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţi, în şedinţă de plen
Deputaţi, în şedinţă de plen

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a întâlnit miercuri cu liderii de grup, la reuniune stabilindu-se o serie de propuneri de economisire a bugetului acordat deputaţilor, printre care eliminarea cazării la hotel, diminuarea sau tăierea diurnelor şi nedecontarea benzinei, care vor fi negociate joi cu Finanţele.

În cadrul întrevederii au fost avansate mai multe propuneri de economisire pentru încadrarea în bugetul pe 2013, care va fi echivalent cu bugetul pe 2012, în condiţiile în care numărul de deputaţi a crescut semnificativ, transmite Mediafax.

Printre propunerile de economisire s-au numărat eliminarea cazării la hotel a deputaţilor, în condiţiile în care pentru un parlamentar cazat la hotel Camera achită, lunar, circa 8.000 de lei.

Propunerea avansată miercuri a fost de a se elimina cazarea deputaţilor la hotel, astfel încât aceştia să stea cu chirie. Pentru chiria unui deputat Camera achită 3.500-3.800 de lei.

O altă propunere a fost aceea de diminuare sau tăiere a diurnelor deputaţilor, care sunt în acest moment de 1,2% din valoarea indemnizaţiei.

Nedecontarea carburanţilor folosiţi la maşinile deputaţilor a reprezentat o altă propunere luată în calcul, aceasta fiind comasată cu propunerea ca aleşii să achite din banii lor contravaloarea întreţinerii şi reparaţiilor maşinilor.

Aceste propuneri, dar şi altele care au fost avansate miercuri în întrevederea dintre Zgonea şi liderii de grup vor fi contabilizate într-un draft cu care reprezentanţii Camerei vor merge joi la întâlnirea cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, unde se stabileşte proiectul de buget al Camerei pe 2013.

Aceste propuneri au fost avansate în condiţiile în care legea nu permite tăierea indemnizaţiilor deputaţilor.
Pentru a opera aceste propuneri, în întrevederea de miercuri s-a stabilit să se modifice Statutul deputaţilor şi senatorilor, care are prevederi referitoare la cazarea la hotel şi la diurne, astfel încât implementarea lor să poată fi făcută legal.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite