Deputat USR, săgeţi către Nicuşor Dan: USR nu e partidul unui singur om şi al capriciilor sale. A sărit mult sânge la dezbaterile pe tema familiei tradiţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul USR Tudor Pop, care face parte din aripa liberală a partidului, alături de Cristian Ghinea, a povestit, pe Facebook, că la dezbaterile interne pe teme familiei tradiţionale „a curs multă cerneală şi a sărit mult sânge pe pereţi“.

Redăm integral mesajul postat de Tudor Pop pe Facebook: 

„Dragi membri USR, susţinători, dragi prieteni,

Ne aflăm într-unul din acele momente care vor modela viitorul partidului din care fac parte, partid la care pun umărul din octombrie trecut încoace.

Un moment delicat, e adevărat, şi greu de gestionat pe alocuri, dar, pe de altă parte, firesc în procesul de creştere şi maturizare pe care îl traversăm.

Avem un fost preşedinte fondator care şi-a dat demisia, împotriva unei decizii altfel statutare şi împotriva căreia avea şi alte instrumente de lucru. Avem foarte mulţi membri derutaţi şi dezamăgiţi de acest gest, dar şi un nucleu convins că orice este permis şi justificabil atunci când vine de la fostul preşedinte. Avem oameni, atât în interior cât şi în exterior, care sunt deranjaţi atunci când ducem dezbaterea internă în public. Avem extreme, dar avem şi un centru stabil şi tolerant. Un centru majoritar.

Nu e un scenariu ideal pentru un partid la început de drum, recunosc.

Dar avem şi şansa extraordinară de a deveni un partid cu adevărat altfel. Un partid al tuturor membrilor şi nu al unui singur om şi al capriciilor sale. Un partid al democraţiei reale, pro-european, modern, capabil să lupte împotriva curentului naţionalist-totalitarist care cuprinde încet încet ţările din centrul şi estul Europei. Un partid care ştie să comunice cu baza sa de alegători, care respectă dorinţele şi aspiraţiile alegătorilor. Un partid care ştie să dezbată constructiv fără alte mize decât identificarea şi livrarea catre societate a celor mai bune soluţiii.

După cum bine ştiţi, unul din motivele furtunii interne este referendumul de modificare a Constituţiei de către CpF şi decizia de poziţionare, respectiv nepoziţionare, a USR-ului pe aceasta temă.

A curs multă cerneală şi a sărit mult sânge pe pereţii dezbaterii interne. Şi curge în continuare. Unii dintre noi suntem acuzaţi pe la televizor şi prin presă că vrem să rupem partidul, că ne-am radicalizat, că suntem "deviationişti". În tot acest timp am fost fals împărţiţi în conservatori şi progresişti. În tot acest timp, partidul a mers mai departe.

Despre ce dezbatem, de fapt? Despre intenţia avansată a unui grup larg de interese - CpF care urmăreşte să îşi testeze agenda retrograd-naţionalistă prin modificarea Constituţiei. În mod ironic, există chiar şi printre cei care se nepoziţionează, foarte mulţi care admit că CpF este o entitate nocivă pentru societatea noastră. Şi totuşi aleg să o ignore şi încurajează acestă atitudine, sfătuind USR-ul să-şi vadă de treabă.

Personal, şi nu sunt singurul, consider că ne-aţi trimis aici ca să apărăm deopotrivă libertăţile civile, economice şi politice ale românilor, nu să întoarcem capul atunci când aceste libertăţi ne sunt ameninţate.

Şi aici susţin în calitate de membru iniţiator USR Liberal ca platformă de poziţionare clară împotriva oricărei acţiuni politice sau sociale care afectează cele trei libertăţi fundamentale ale cetăţenilor români.

Faptul că în interiorul USR există mai multe curente de gândire nu ne face disonanţi. Şi nici inamici. Aş zice că dimpotrivă, este măsura necesară corectării fiecărei direcţii într-un partid care se vrea umbrelă şi în care se regăsesc oameni diverşi şi viziuni diferite. Echilibru şi înţelepciunea vin din dialog, din recunoaşterea problemelor, din acestă permanentă bătălie a ideilor, cât şi din acceptarea faptului că de multe ori o problemă poate avea mai multe rezolvări.

Salut, aşadar, platformele colegilor mei şi sper că împreună vom găsi cea mai bună cale de a construi un partid aşa cum se aşteaptă cei care ne-au votat anul trecut în luna decembrie. Un partid deschis, pro-european, modern şi racordat la secolul XXI“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite