Deputat PSD, „profund scârbit“ de unele decizii ale Comisiei Iordache: Nu votez în plen aşa ceva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a afirmat, joi, într-un mesaj pe Facebook faptul că se declară „profund scârbit“ de votul din Comisia Iordache la articolul privind răspunderea magistraţilor şi avertizează că, dacă nu se revine la forma iniţială, el nu votează în plen aşa ceva.

„«Pot» sau «am dreptul» să-mi declar profunda  #SCÂRBĂ faţă de cum a procedat ieri Comisia Specială în privinţa răspunderii magistraţilor? Cei care au votat pentru a schimba textul lui Tudorel Toader, din «statul are obligaţia» în «statul are dreptul», tocmai au aruncat chiar ei cu hârtie igienică în cei aproape 90% dintre români care vor răspunderea magistraţilor. Dacă nu se revine la forma iniţială, eu NU votez în plen aşa ceva!”, a scris Pleşoianu pe pagina sa de Facebook.

„Iar cine nu e capabil să nu se-ndoaie - să lase locul liber pentru alţii!”, mai scrie Pleşoianu.

Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei a modificat miercuri prevederile din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor referitoare la răspunderea magistraţilor, adoptând amendamentele propuse de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor, potrivit cărora statul „are dreptul“ de a se îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârşit o eroare judiciară din neglijenţă sau cu rea-credinţă.

În proiectul iniţial apărea sintagma „statul are obligaţia“ de ase îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârşit o eroare judiciară din neglijenţă sau cu rea-credinţă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite