Departamentul de Stat al SUA, mesaj ferm pentru PSD: Cerem respingerea oricăror propuneri de amnistie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Subsecretarul de stat pentru afaceri politice în Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii David Hale a afirmat că a transnis utorităţilor de la Bucureşti îngrijorările Washingtonului în legătură cu recentele evenimente din România privind statul de drept şi politicile fiscale adoptate în luna decembrie, considerând că acestea ar putea avea un impact negativ asupra economiei şi a mediului de afaceri.

„Le-am transmis preşedintelui Iohannis, vicepremierului Birchall şi domnului Aurescu îngrijorările noastre în legătură cu recentele evenimente din România privind statul de drept şi politicile fiscale adoptate în luna decembrie, care ar putea avea un impact negativ asupra economiei şi a mediului de afaceri. Continuăm să cerem respingerea oricăror propuneri de amnistie sau a oricăror măsuri care ar pune în pericol progresul uriaş înregistrat de România în ultimii 30 de ani.", a declarat Hale, conform Digi 24.

Conform oficialului american, "astfel de acţiuni ar putea submina cooperarea în privinţa aplicării legii, ar putea eroda instituţiile din justiţie şi democraţia din România şi ar putea oferi unor actori ostili, cum ar fi Rusia, oportunitatea de a obţine o influenţă strategică asupra României”.

Preşedintele Klaus Iohannis, l-a primit, joi, pe David Hale, subsecretarul de stat pentru afaceri politice în Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează în România. Klaus Iohannis a reiterat angajamentul României pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, în timp ce oficialul american a subliniat importanţa ca România să rămână un aliat predictibil, care respectă şi valorile democratice şi în care corupţia este combătută cu fermitate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite