Un om politic este obligat chiar de fişa postului să creeze un climat de încredere şi să ofere o viziune clară despre un viitor comun. Asta dacă îşi doreşte să activeze într-o democraţie consolidată, nu într-una formală, de faţadă. Valoarea adăugată a încrederii se câştigă în politică în principal pe două căi: 1) atunci când, în calitate de politician, respecţi regulile competiţiei democratice la toate nivelurile; şi 2) prin exemplul personal, mai exact prin felul corect şi coerent în care îţi construieşti cariera politică. 
 
Iar atunci când există un climat de încredere, şi discursul despre viitor al politicului devine credibil. Să le luăm pe rând.
 
Politicienii tind să confunde interesul cetăţeanului faţă de politic cu încrederea. Interesul faţă de alegeri poate fi stimulat de performanţa slabă a competitorilor - de unde şi votul negativ, de o campanie electorală creativă ori de un candidat-locomotivă, însă încrederea cetăţenilor e mult mai greu de câştigat. Acumularea capitlului de încredere ia mult timp, iar perioadele dintre alegeri sunt foarte potrivite pentru acest lucru. De pildă, competiţiile interne pot să inspire încredere faţă de partide - atunci când sunt transparent şi corect organizate. Partidele sunt instituţii fundamentale ale democraţiei, iar atunci când în interiorul lor nu e respectat jocul democratic inspirăm de fapt publicului neîncredere - nu doar în partide şi politicieni, ci şi în valorile pe care aceştia le clamează, dar nu le mai respectă.
 
Aşadar, fără o luptă politică internă corectă nu putem avea competiţie electorală externă cu adevărat democratică. Putem vorbi de alegeri parlamentare şi prezidenţiale în care doar formele electorale sunt respectate, dar nu putem vorbi despre o democraţie consolidată. Fiindcă ne va lipsi ingredientul principal: încrederea cetăţenilor în instituţiile, mecanismele şi valorile democratice. Acest lucru nu trebuie neglijat în niciun moment de un politician liberal şi creştin-democrat. Mai mult, el trebuie să inspire încredere prin puterea exemplului personal. 
 
E foarte important cum îţi croieşti haina de politician şi întreg parcursul public. Experienţa în organizaţii ale societăţii civile, educaţia, cariera profesională, componenta morală şi experienţa de viaţă conferă autenticitate şi credibilitate omului politic. Personal, atunci când am ieşit pe străzile Timişoarei în 89 sau când activam ca lider al studenţilor în anii 90, nu aveam bineînţeles în vedere un parcurs politic. Am aşteptat să-mi desăvârşesc educaţia, să devin respectat în profesia mea, şi de abia mai apoi am simţit că am parcurs etape care să mă califice pentru un start în politică. Iar atunci când am făcut pasul, am ştiut că urmează un parcurs lung şi greu, în care arderea etapelor e o eroare. Pentru că o carieră politică autentică, prin care să devii un lider de încredere (am fost votat de patru ori primar al Aradului), înseamnă să-ţi respecţi şi să-ţi asculţi electorii, să accepţi că vei fi nedreptăţit, jignit, atacat, să respecţi şi ierarhia organizaţiei şi mai ales valorile care te-au făcut să te înscrii în acea organizaţie.
 
Acestea sunt în continuare lucrurile care mă preocupă în viaţa politică, inclusiv cu privire la competiţia internă din PNL. Corectitudinea faţă de colegi, faţă de ierarhie, faţă de valorile doctrinare, sunt convins că impune respect şi în exterior şi creează şi climatul de încredere de care avem nevoie ca partid. Nu putem performa politic într-un climat de suspiciune, ci într-unul al corectitudinii. Ni se cer declaraţii de adeziune faţă de un competitor sau celălalt. Însă, dincolo de respectul pe care îl port şefului de partid sau şefului guvernului nostru, adeziunea mea nu se exprimă faţă de o persoană, ci faţă de nişte idei şi valori. Mă interesează şi sunt în aşteptarea unor clarificări privind platformele candidaţilor, cu propuneri privind profesionalizarea vieţii de partid,  politica de resurse umane, regulile care să excludă capriciile şi arbitrariul. Sunt mult mai dispus să ascult idei, nu acuzaţii, şi cred că, dacă pierdem în interior acest exerciţiu al ascultării, nici cetăţenii nu vor mai fi dispuşi să ne asculte propunerile publice. Adică nu vor mai avea încredere în noi atunci când vom încerca să le vorbim despre viitor.
 
Cuvintele despre viitor sunt imposibil de rostit într-un climat de neîncredere, pentru că atunci când, comportându-te incorect, trădezi prezentul concetăţenilor, nu eşti deloc credibil vorbindu-le despre viitor. 
 
Sintetizarea unui discurs coerent şi credibil despre felul în care ne-am putea croi viitorul cere şi ea timp. Iar perioadele de relativă linişte electorală, dintre alegeri, ar putea fi folosite mai eficient pentru a comunica despre anii ce vin. E o oportunitate, mai ales că astăzi, la nivelul Uniunii, e demarată o dezbatere profundă privind viitorul Europei, o dezbatere care îşi va trasa concluziile printr-o declaraţie, în mai 2022, sub preşedinţia Franţei. 
 
Ar fi păcat ca politicienii români, prea absorbiţi de mize personale, să nu ia parte la această dezbatere. Ştim deja că cetăţenii ne judecă informat performanţa europeană, ca europarlamentari sau ca miniştri cu atribuţii în relaţionarea cu instituţiile europene. Cetăţenii ne vor taxa dacă, în calitate de politicieni, vom trata neglijent orice tip de dezbatere care le poate hotărî viitorul. Iată de ce, în compania unor colegi din PPE proveniţi, mulţi dintre ei, din democraţii cu tradiţie, consolidate, avem şansa să vorbim despre viitorul Europei aşa cum poate fi el fundamentat de valorile creştin-democratice. 
 
Şi, mai ales, să vorbim propriilor cetăţeni despre aceste valori şi acest viitor european, într-un exerciţiu public prin care, în mod sigur, vom câştiga mai multă încredere unii în alţii şi în viitorul pe care îl croim împreună.