Demisii în serie din Pro România. Câţi deputaţi pierde partidul lui Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Constantin, Sorin Câmpeanu şi alţi 14 membri fondatori, parlamentari, coordonatori de filială demisionează din Pro România, invocând tendinţa de schimbare a idealurilor şi doctrinei partidului.

„În viaţa politică, sunt momente în care anumite delimitări şi decizii trasează intenţiile politicienilor. Iniţial, proiectul Pro România a fost fundamentat pe o componentă ideologică de centru, însă am constatat o evoluţie susţinută spre o altă direcţie, schimbându-se doctrina şi idealurile. Reamintim faptul că, de când am intrat în politică, am fost adepţii ideilor social-liberale, deoarece România are nevoie de politici şi măsuri care să pună pe primul loc libertatea şi drepturile cetăţenilor, dar care includ totodată şi aspectele sociale. De aceea, rămânând fideli ideilor şi valorilor în care credem, ne angajăm să le implementăm în continuare pentru România. Alături de noi sunt cei mai mulţi dintre cei cu care am pornit la un nou drum în 2017, dar şi colegi care s-au alăturat ulterior Proiectului, care înţeleg să fie acum solidari cu principiile pe care le-am expus.”, spun demisionarii.

„Noi, semnatarii acestei declaraţii, am demarat proiectul politic Pro România într-un moment dificil, mai 2017, în care numeroşi oameni politici cu experienţă nu acordau şanse mari acestei iniţiative. Pro România a fost un proiect construit să ofere oamenilor de bună credinţă, de la simpli votanţi, la politicieni, o alternativă reală la peisajul complex şi complicat în care a stagnat politica românească. Am iniţiat şi realizat acest Proiect cu oameni care, în primul rând, au renunţat la ambiţiile personale şi la privilegii facile, acceptând să construiască de la zero o soluţie politică de centru pentru România. Este vorba de un Proiect politic în care toţi ne-am regăsit pe deplin şi pe care l-am conceput în aşa fel încât să reprezinte o parte importantă a intereselor cetăţenilor români, atât în planul politicilor publice propuse, cât şi în plan ideologic. Bunele intenţii însă, uneori, nu sunt de ajuns. Este nevoie de ceva mai mult pentru ca, în timp, proiectele şi strategiile pe care le propunem să prindă contur. Iar aici, dificultăţile apar, de multe ori, acolo unde te aştepţi mai puţin”, afirmă ei, conform anunţului postat pe pagina lui Daniel Constantin.

Demisionarii din Pro România precizează că sunt în continuare o echipă puternică şi dornică să se implice într-un proiect de reformare a societăţii româneşti.

„În acest sens, semnăm astăzi împreună o demisie colectivă din PRO România şi vom continua să credem în valorile pe care le-am promovat în mod consecvent”, se arată în finalul mesajului, fiind prezentată lista semnatarilor:

Daniel Constantin - Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România

Sorin Mihai Cîmpeanu - Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România

Mircea Banias - Deputat, Vicepreşedinte PRO Romania şi Coordonator Constanţa

Damian Florea -Fondator, Deputat, Coordonator Ilfov

Liviu Balint - Deputat, Coordonator Sălaj

Georgian Pop - Deputat

Răzvan Mitu - Fondator, Vicepreşedinte PRO România şi Coordonator Bucureşti

Cristian Cosmin - Fondator şi Vicepreşedinte PRO România

Raluca Haliţ - Fondator PRO România, Coordonator Tineret Bucureşti

Georgică Dumitru - Coordonator Dâmboviţa

Marius Sanfirişcă - Coordonator Hunedoara

Silvian Dan - Coordonator Olt

Gigi Danuţ Feţeanu - Coordonator Sibiu

George Manciu - Coordonator Sector 2

Letiţia Stoian - Coordonator Sector 4

Dan Marian - Coordonator Sector 5

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite