Delirul PSD călare pe un morman de minciuni

În faţa diatribelor manipulatoare ale lui Liviu Dragnea şi acoliţilor acestora, microfoanele ar trebui închise şi camerele de filmat stinse

Liviu Dragnea a atacat şi ameninţat în voie, din nou, pe toţi cei care nu îl lasă să scape de problemele penale şi iarăşi nu a fost nimeni să-i taie microfonul.

Duminică seară, în plin delir naţionalist, antieuropean şi manifest şovin al lui Liviu Dragnea şi al colegilor săi din PSD, postul de radio Digi FM a luat decizia de a întrerupe transmisiunea în direct, pe Facebook, a discursului rostit de şeful PSD la Conferinţa Naţională a Partidului Social-Democrat, tocmai pentru că acesta nu mai avea coerenţă politică, ci se transformase într-o înşiruire de învinuiri fără probe. „Noi credem în mesaje responsabile, în acuzaţii probate, în maturitate politică şi în maturitatea meseriei de gatekeeper, de selector al mesajelor care au relevanţă pentru interesul public”, a comentat şeful ştirilor Digi FM, Lucian Cambeşteanu.

De aproape doi ani, discursul coaliţiei PSD-ALDE incită insistent la ură socială. De 23 de luni şi cîteva zile, această combinaţie politică aflată la putere în România administrează afacerile ţării într-o atmosferă de totală opacitate decizională şi a ridicat incertitudinea la rang de program de guvernare.

Pentru fiecare promisiune electorală neîndeplinită, pentru fiecare eşec legislativ, pentru fiecare kilometru de autostradă neconstruit, pentru fiecare salon de spital părăginit, pentru fiecare copil mort în maternitate, pentru fiecare victimă a delăsării instituţiilor statului, pentru toată neputinţa sau indolenţa coaliţiei de guvernământ există un „vinovat” din afara coaliţiei de guvernământ.

Există statul paralel. Există Soroş. Există multinaţionalele. Există ROBOR. Există jurnaliştii incomozi „cu ce mă ajută pe mine asta, domnişoară?”. Există Uniunea Europeană, există opoziţia, există #haştagrezist. Există preşedintele care are tupeul să ceară Curţii Constituţionale să îşi facă treaba. Există băncile, există minorităţile, Cioloş, diaspora şi fetele alea două care construiesc un spital din donaţiile anonimilor, există conspiraţie peste conspiraţie peste conspiraţie.

De aproape doi ani, discursul coaliţiei PSD-ALDE incită insistent la ură socială.

De 23 de luni şi câteva zile, aleşii PSD/ALDE nu reuşesc să treacă prin Camera Deputaţilor şi Senat normativele necesare aducerii României în secolul 21. Singura lor preocupare este să iasă la număr când se amendează legile justiţiei cu articole care să le şteargă păcatele cu diagnostic penal - lor, tuturor, acoliţilor lor din ţară, dar mai ales liderilor celor două grupări politice şi aliaţilor care le proptesc numeric majoritatea parlamentară, atunci când aceasta se clatină.

De 23 de luni şi câteva zile, orice măsură adoptată de Guvern nu se anunţă în conferinţele de presă de la Palatul Victoria, ci în intervenţii în direct ale premierilor, miniştrilor şi consilierilor cu condamnări penale la televiziunile prietene - cam trei la număr. Rolul gazdelor în ale căror emisiuni intervin este de a pune întrebările convenite dinainte cu aparatele de comunicare şi imagine ale partidelor, întrebări care permit intervievaţilor să conducă discuţia conform punctajelor de partid ale momentului.

Electoratelor pesedist şi ALDE (despre care se spune că este compus din alegători pesedişti cărora le este ruşine să voteze cu PSD) le sunt dedicate mesajele de genul celui transmis ieri, de la Consiliul Naţional al Partidului Social-Democrat, de baronul vrâncean Marian Oprişan: „PSD reprezintă poporul român şi dacă vrei să trădezi PSD, trădezi România, guvernarea, idealurile colegilor tăi”. La electoratul captiv PSD-ALDE prinde repetiţia până la saturaţie a aceloraşi marote vehiculate cu fiecare ocazie de Liviu Dragnea. Vorbe mizerabile ce amintesc de un Slobodan Miloşevici declamând că nimeni, niciodată nu va mai lovi vreun sârb, chiar înainte ca Balcanii să plonjeze într-un lung deceniu de războaie pentru care sârbii încă le mai plătesc rate. Populisme cu efect întârziat ale unor personaje ajunse la capătul resurselor politice, dar la începutul delirului. Astfel de atacuri furibunde, pentru uzul şi excitarea propriului electorat, au fost folosite de la sfârşitul anilor 20 şi până spre jumătatea secolului trecut pentru concentrarea puterii în mâna unor criminali. Acelaşi discurs a diabolizat populaţiile din Caucaz când serviciile secrete se străduiau să-i deschidă cale spre puterea absolută lui Vladimir Putin. Acelaşi limbaj inoculează frica în cetăţenii Turciei, în contemporaneitatea noastră. Acelaşi tip de mecanică a emoţiilor stă la baza întregului fenomen fake news, care a ajuns să răvăşească respectul şi încrederea de sine ale Occidentului.

Primul şi cel mai puternic instrument de izolare a acestui fenomen toxic ar fi restrângerea căilor de propagare a acestor mesaje. Teoretic, lucrurile ar fi simple: în faţa diatribelor manipulatoare ale lui Liviu Dragnea şi acoliţilor acestora, microfoanele ar trebui închise şi camerele de filmat stinse. Oricum, niciodată, nimic nu este nou în discursurile acestora: aceleaşi acuzaţii pentru care, în 23 de luni şi câteva zile, nu au reuşit să producă nici un fel de probe.

Astfel de atacuri furibunde, pentru uzul şi excitarea propriului electorat, au fost folosite de la sfârşitul anilor 20 şi până spre jumătatea secolului trecut pentru concentrarea puterii în mâna unor criminali.

Dar izolarea asta, a hienelor de la putere, nu se va întâmpla.

De la începuturile presei, patronii de publicaţii au avut grijă să le pună jurnaliştilor în vedere că orice tentativă de răzvrătire sau organizare sindicală încheie orice raporturi de muncă. Jurnaliştii au fost „dresaţi” să ţină cu dinţii de ceea ce au şi să se ferească de proprii colegi. Apoi, în timp, patronii care au ridicat primele instituţii media de după revoluţie au devenit ei înşişi actori ai marii corupţii, în vreme ce jurnaliştii au ajuns pe drumuri. Cu rare excepţii, în România nu a existat solidaritate de breaslă faţă de jurnaliştii umiliţi de politicieni nici în trecut, nici recent. Nu există, de fapt, o breaslă. Există jurnalişti, există slujbaşii în solda patronilor şi există manipulatorii la suprapreţ, spălătorii de cadavre ai spălătorilor de bani furaţi de la stat. Practic, nu ai cu cine impune blocadă în calea acestei beţii combinate într-un malefic cocktail de extreme populiste, unele suveranist-fasciste, celelalte naţionalist-comuniste. Chiar dacă România nu este încă în situaţia Ungariei, unde presa este oficial în subordinea Guvernului, prea multe personaje care ocupă o parte destul de vizibilă din scena media românească au în fişa postului devotamentul faţă de patron mai presus decât respectul pentru meseria de jurnalist. Pe care, de fapt, nu o profesează, ci o abuzează. Aceşti oameni vor fi mereu breşele prin care se va revărsa peste România minciuna.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle