Degetul domnului Iordache şi marea ruptură de Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iordache semne obscene

Este foarte posibil ca gestul domnului Iordache, descris drept mitocănesc şi obscen, să fie reinterpretat de generaţiile viitoare drept unul simbolic şi premonitoriu.

Cred că domnul fost ministru şi acum înalt ales al poporului, demnitar (scuzaţi vorba asta proastă), ştia foarte bine că, din punctul său de vedere şi al colegilor săi, a venit deja momentul Marii Rupturi de Europa. Şi, ca atare, trebuia ca poporul votant să vadă ce cred ei cu adevărat despre instituţiiile europene, reprezentanţii lor şi, evident, despre indicaţiile venite de la Bruxelles, nimic altceva decât încălcare brutală şi nepermisă a suveranităţii, mândriei şi şi tradiţiilor noastre naţionale. Gestul domnului Iordache semnifică, cum nu se poate mai clar, că nici nu le mai pasă şi că, din acest moment, din perspectiva coaliţiei de guvernare, drum de întors nu mai există şi, indiferent de cine şi ce-o zice, o vor ţine pe-a lor până în pânzele albe.

Treaba lor? Fireşte, oricum vor face tot ce vor.

Numai că nu ar trebui să fie treaba lor atunci când efectele lovesc interesele naţionale şi credibilitatea României ca Stat Membru UE şi NATO. Nu e chiar aşa de grav? Recitiţi, vă rog, Raportul MCV şi Rezoluţia votată în Parlamentul European, pentru a vedea cu ce riscuri structurale se confruntă România, nu numai în raport cu momentul actual ci, mai ales, cu proiectul european de viitor. Cel despre care se speră că va fi cât mai inclusiv, dar, în realitate, se ştie că va fi bazat pe principiul realist al cooperării pe proiecte de succes între state care „vor, pot şi au capacităţile necesare“, aşa cum suntă sintagma folosită foarte des în documentele europene în ultimii doi ani.

Va fi de ales. Nu între o „Europă á la carte“ şi una a unui proiect global umanist şi de tip cooperatist. Va fi, cred eu, o Europă foarte pragmatică şi care va propune Statele Membre să se asocieze, în termenii şi condiţiile foarte ofertante existente în Tratate, pentru proiecte foarte concrete şi care să răspundă interesului foarte precis al participanţilor, reprezentând însă şi o plusvaloare pentru UE. Experienţele de până acum au arătat că nu este neapărată nevoie ca toate Statele Membre să aibă aceleaşi interese punctuale, drept care, de ce nu, cine doreşte să intre într-o cooperativă de succes să fie liber s-o facă. Aşa e cazul acum pentru Iniţiativa Europeană de Intervenţie, iniţiativă franceză care grupează deja 10 ţări membre şi care este parte componentă a politicii comune de apărare şi securitate, consolidată prin recentele decizii luate de Consiliul European şi soluţie nu alternativă, ci de cooperare extinsă cu NATO.

Ok, numai că trebuie să îndeplineşti nişte condiţii pentru a participa la acest gen de proiecte sau la oricare dintre cele care se vor anunţa foarte rapid într-o Europă decisă să-şi deschidă urgent fronturile de joc pentru a accesa marile pieţe Rusia-China-Africa-America de Sud cu care caută formule de cooperare pentru a răspunde situaţiei fără precedent create de hiper-protecţionismul promovat de Administraţia Trump.    

Nu ajunge să fii doar formal în cluburile european şi euro-atlantic, trebuie să fii perceput de parteneri ca îndeplinind standardele minime de comportament, trebuie să ţi se recunoască bonitatea şi credibilitatea de ţară şi pieţele europene să aibă încredere în predictibilitatea mediului tău de afaceri şi a sistemului legislativ. Care sunt aceste standarde, care sunt acele „valori comune europene“ de care tot auziţi vorbindu-se şi pe care România este acuzată acum că le încalcă odată cu regulile elementare ale statului de drept?

Justificată întrebare, aşa că, a doua zi după ce a votat textul umilitoarei Rezoluţii în ce priveşte România, Parlamentul European a mai votat un text cu adevărat esenţial şi despre care, absolut firesc, guvernanţii sau parlamentarii noştri n-au pomenit absolut nimic. Este vorba despre Rezoluţia privind Necesitatea unui mecanism cuprinzător pentru democraţie, statul de drept şi drepturi fundamentale (puteţi accesa aici varianta în limba română), unde se consemnează apelurile de mare urgenţă pentru definitivarea viitorului cadrul comun care să funcţioneze asemeni unui MCV european, egal pentru toate Statele Membre, dar care să cuprindă şi un întreg şir de sancţiuni financiare şi care, in extremis, să poată propune activarea Art. 7. Ai noştri de ce nu vor nici măcar să amintească despre asta?

Căci exact despre asta va fi vorba în viitor şi astfel vor arăta regulile de joc pentru cine va vrea să fie înăuntrul structurilor europene altfel decât cu numele. Este absolut ruşinos şi dezonorant că printre exemplele negative care justifică introducerea acestui nou cadru de judecare a comportamentului Statelor Membre se află şi situaţia din România. Dar, asta e, aşa au decis europarlamentarii europeni (uitaţi-vă la situaţia votului care vă spune care au fost opţiunile alor noştri) ş,i în mod evident, aşa va arăta noul cadrul de supraveghere european, cu mult mai sever şi extins decât ceea ce există acum.

Dar dacă domnul Iordache se supără şi le arată degetul?

Păi, dacă se enervează din nou, de ce nu?

Coaliţia de guvernare anunţă cu mare convingere intrarea pe un curs direct şi imediat de coliziune cu instituţiile europene ale căror sugestii (auziţi asta de ieri, aud şi ei afirmaţiile tăioase venite de la Bucureşti) că nu are de gând să urmeze recomandările făcute în cele două documente şi că, dimpotrivă, exact pe acele puncte mergem mai departe şi, în definitiv, care e treaba lor. Rezultatul îl veţi vedea foarte rapid.

Dar mai e ceva, poate cu mult mai grav decât tot ce-am pomenit până acum. Intrăm în această fază în condiţiile în care, fapt fără precedent, toate familiile politice europene (cu excepţia extremiştilor şi euroscepticilor) au votat textul Rezoluţiei din PE , iar Raportul MCV, distrugător şi fără precedent în duritatea afirmaţiilor, a trecut fără obiecţii în Colegiul Comisarilor. Asta înseamnă ceva foarte clar: suntem, ne-am pus acolo, într-o poziţie de mare risc, ca primă ţintă la îndemâna tuturor. Nu-i adevărat?

Credeţi că partidele politice europene (socialiştii europeni şi cei de la ALDE) vor sări să-i sprijine pe colegii lor din România? Nu au făcut-o acum şi bănuiesc că nu o vor face nici în viitorul apropiat deoarece s-ar vulnerabiliza şi, la rândul lor, ar deveni ţinte. Mai ales că guvernarea actuală din România ar putea fi sancţionată fără probleme deoarece arată, cum spune doamna comisar Corina Creţu, că nu vrea să acceseze banii europeni, daci n-ar fi mare pagubă dacă, spre exemplu, în următorul exerciţiu financiar mult-anual, ţării noastre i-ar fi repartizată de la început o sumă mai mică.

Sigur că domnul Iordache arată cu degetul. Fiindcă poate. Fiindcă în spatele său stă Partidul şi este acoperit, confortabil, de umbra Conducătorului Suprem.

Dar ce se va întâmpla cu România care va plăti toate oalele sparte? Pur şi simplu, le va plăti. Da' care-i problema, va întreba domnul Iordache arătând degeţelul celebru şi zicând, după obiceiul partidului: altă întrebare?

O aveţi cumva?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite