Dedragnizarea ţării. Prima urgenţă, Curtea Constituţională. Ce poate face PSD dacă ar vrea

Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan, desemnaţi de Liviu Dragnea la Curtea Constituţională

Trauma pe care o trăim de doi ani şi jumătate, produsă de deciziile unipersonale şi discreţionare ale lui Liviu Dragnea, ar trebui urmată de o sinceră „dedragnizare” a ţării, similară – păstrând proporţiile – cu denazificarea prin care au trecut nemţii după război. Iar PSD-iştii, dacă vor să arate că au înţeles ceva din scrutinul de duminică,  ar trebui să fie primii interesaţi să facă primul pas – dar unul convingător, nu unul simulat.

PSD-iştii par să fi mişcat ceva în sensul ăsta marţi seara, prin mazilirea unora precum Codrin Ştefănescu sau Anca Alexandrescu, dar în mod cert nu au început cu ce trebuie. Pentru că Liviu Dragnea a infestat cu membrii camarilei sale nu doar partidul, ci şi numeroase instituţii de stat. Ca să fie convingători în efortul lor de a se delimita de politicile lui Liviu Dragnea, PSD-iştii ar fi trebuit să înceapă dezinfecţia din partea cealaltă: nu la partid, ci în instituţiile statului. Altminteri, ce au încercat ei marţi seara e mai degrabă o răfuială internă de partid, care nouă nu ne foloseşte la nimic. E borşul lor.

E un lung şir de instituţii în care Liviu Dragnea şi-a infiltrat nici măcar clientela de partid, ci clientela sa personală, trimisă acolo să lucreze strict în interesul său – iar partidul a fost silit să înghită şi să voteze fără să ştie de ce o face. Dintre toate, urgenţa zero este, din cauza presiunii timpului, Curtea Constituţională.

Pe 7 mai, Parlamentul a desemnat doi noi judecători la CCR: Senatul pe Cristian Deliorga, iar Camera Deputaţilor pe Gheorghe Stan. Aceştia ar trebui să depună jurământul şi să îşi preia mandatele pe 15 iunie.

Ce i-a recomandat pe cei doi pentru asemenea înaltă demnitate? Nimeni nu ştie nimic. Cristian Deliorga, o moştenire a epocii Stănoiu, a scăpat la mustaţă dintr-un dosar de corupţie, din lipsă de probe, iar cele mai frecvente referiri la adresa sa sunt acelea în care presa consemnează, pudic, că este „foarte apropiat de Adina Florea”, adjuncta Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor.

Gheorghe Stan a fost protagonistul unui moment grotesc în Parlament, la audierea pentru numirea la CCR, când deputaţii PSD i-au împiedicat pe cei din Opoziţie să-i adreseze întrebări, că să nu se vadă public cât e de pregătit profesional. Este cunoscut că a fost adjunct al Inspecţiei Judiciare inclusiv în mandatul odios al lui Netejoru, iar acum e şeful Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor.

Nu e cam mare coincidenţa? Ambii gravitează în jurul acestei Secţii speciale, inovaţia toxică a regimului Dragnea în materie de Justiţie, şi nu m-ar mira să aflăm, cine ştie când, că au făcut parte din deja faimoasele „centre de reflecţie” ale PSD, care au elaborat clandestin amendamente la Legile Justiţiei şi la legislaţia penală. Adică să fi fost şi ei parte din planul prin care Liviu Dragnea a vrut dacă nu să subordoneze, măcar să intimideze Justiţia. Iar numirea lor la CCR să fi fost nu doar o recompensă, ci şi o garanţie că îşi vor continua, şi de acolo, misiunea.

Potrivit legii CCR, „judecătorii Curţii îşi vor exercita funcţia de la data depunerii jurământului” – deci în acest moment cei doi nu sunt efectiv judecători, pentru că încă nu au depus jurământul. Din acest motiv, o dovadă de bună-credinţă şi un gest convingător că se desparte de trecutul său recent ar fi ca PSD să iniţieze în Parlament, din proprie voinţă, revocarea hotărârilor prin care Deliorga şi Stan au fost desemnaţi la CCR. Dacă tot le-au fost livraţi pe nemestecate de Dragnea, nu văd de ce pesediştii ar trebui să-i înghită în continuare.

O asemenea „răzgândire” nu cred că ridică probleme de legalitate sau de constituţionalitate. CCR a stabilit deja că Parlamentul se bucură de o largă autonomie decizională în hotărârile sale, inclusiv atunci când a fost să curme mandatele propriilor săi preşedinţi de Cameră. Iar cei doi candidaţi la CCR nici măcar nu au intrat efectiv în mandat.

Un al doilea pas, poate utopic în actualul context politic, este însă cumplit de necesar: Puterea şi Opoziţia să indentifice de comun acord doi profesionişti ai Dreptului fără afiliere politică, pe care să-i trimită la Curtea Constituţională. Ar fi un semnal fenomenal din partea întregii clase politice că înţelege să continue jocul fără ca niciuna dintre părţi să încerce să cumpere arbitrul. Şi, totdată, ar fi un pas important în recredibilizarea unei instituţii vitale, serios subminată în ultimii ani de câteva dintre deciziile pe care le-a dat – toate în beneficil lui Liviu Dragnea.

Pentru această soluţie, este nevoie de un singur ingredient: voinţă politică. Există însă şi un impediment, de natură legală. Conform legii CCR, numirea unor noi judecători „trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor”. Or, noi suntem acum la două săptămâni de momentul 15 iunie, când expiră mandatele lui Ştefan Minea şi Maya Teodoroiu. Este însă acesta un impediment insurmontabil? Înclin să cred că nu.

În primul rând, pentru nerespectarea acestui termen, legea nu prevede niciun fel de sancţiune. Prevederea există în lege încă din 1992, dar din păcate arhiva electronică a Camerei Deputaţilor nu „bate” dincolo de 1996, că să vedeam care a fost intenţia legiuitorului când a impus acest termen. Cel mai probabil, intenţia a fost aceea de a se evita situaţia în care autoritatea îndreptăţită întârzie numirea, iar locul de judecător constituţional rămâne neocupat. Dacă, în ipoteza descrisă mai sus, Parlamentul îi revocă pe Deliorga şi Stan şi desemnează alte două personae până pe 15 iunie, nu văd cine, unde şi de ce ar putea contesta depăşirea termenului de o lună.

Altminteri, dacă îi scăpăm pe Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan la Curtea Constituţională, ei vor sta acolo nouă ani şi nu vor putea fi schimbaţi nicicum. Şi date fiind circumstanţele dubioase în care au fost numiţi, vom trăi în tot acest timp cu suspiciunea că ei sunt acolo nu ca să apere Constituţia, ci ca să continue misiunea ce le-a încredinţat-o un individ care, de câteva zile, doarme în altă parte.