Mi se pare că este vorba despre un text într-atât de cumplit, încât chiar merită de consemnat faptul că în România europeană a anului 2015, un politician gândeşte astfel şi simte nevoia să împărtăşească stările sale de spirit naţiunii aflate în doliu. Chiar nu vă vine să credeţi? Citiţi aici:

Decretarea de doliu naţional de către guvern, la cererea preşedintelui României, nu este justificată. Doliul naţional se decretează atunci când se consemnează, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru tara, popor, naţiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre aşa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un şir de erori, chiar încălcări legale.

Ceea ce nu se ştie, este faptul că în Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare saptămînă, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotină, chiar droguri, în ritmuri demenţiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. Într-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru ca nu se poate vorbi nici măcar la ureche. Totul este dominat de febra violenţei, exchibitionismului şi sexului. Cine sunt tinerii aceştia, cine sunt părintii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Vă asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevarată promiscuitate în care tinerimea romana (o parte) s-a afundat.

Sa fiu bine înteles. Îmi place muzica rock (nu toate genurile, desigur), iar marii reprezentanţi ai genului fac parte din patrimoniul cultural. Dar acest tip de manifestări sunt inacceptabile, pentru că au decăzut în promiscuitate. O afacere mizeră, de fapt. Doliul naţional nu a fost pentru sărmanii tineri carbonizaţi, ci pentru cei care l-au decretat, un act de propagandă politică. Ar trebui decretat un doliu pentru că există doliu naţional, că este posibil aşa ceva... Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea română, care, când ţara trece prin cea mai mare criză din istorie, se afundă în promiscuitate: o generaţie, a câta, pierdută.”.

Asta zice domnia-sa.

Atâta poate -  ar fi mulţi tentaţi să spună: atât îl duce capul, atunci asta exprimă. Nu e aşa. Căci e vorba de o chestiune de maximă gravitate, în primul prin desconsiderarea arătată faţă de o tragedie cumplită, una dintre cel mai importante întâmplate în România după 1989. Nimănui nu îi poate fi îngăduit să ia în derâdere sau să nege ca fiind inutil sau, şi mai grav, neavenit, gestul oficial de normalitate instituţională prin care România aduce un omagiu acestor destine frânte, cu viaţa închisă înainte de a fi început. Un gest asumat cu respect, cu durere şi cu capul plecat în ceremonii pe întregul ţării, în acord sufletesc cu întreaga naţiune.

„Întreaga naţiune"? Nu, după cum reiese din spusele cetăţeanului-preşedinte Pavelescu.

Dar la fel de grave mi se par aprecierile făcute asupra acelei părţi a tinerilor despre care se spune că trăieşte în păcat. Un  segment al unei generaţii  învinuit direct de  intenţii sau de practicarea anarhiei prin participarea la petrecerile din cluburi. Cu siguranţă că asta este percepţia PNŢCD, aceasta este viziunea asupra lumii şi politicii pe care o exprimă prin vocea autorizată a preşedintelui partidului.

În consecinţă, atenţie SRI, uite denunţul îpenal pentru activităţi teroriste în clar, poate vă interesează să ştiţi unde se moşesc viitoarele acţiuni anarhice !. Adevăr ziceţi, domnule Pavelescu, muzică tare e acolo de nu se aude om cu persoană! Sigur că da, domnule lider. păi d-aia e conspiraţie care va să zică de anarhişti, că se înţeleg doar prin semne...

Doamne iartă şi păzeşte că mare-i grădina Ta şi mulţi nebuni cu şi fără patalama ai bunătatea să găzduieşti acolo! 

Revenim însă la acuzaţii: tinerii care se duc în cluburi, ne asigură peremptoriu domnul Pavelescu, „nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici"? Chiar aşa? De unde ştiţi asta, domnule Aurelian Pavelescu? Cum vă permiteţi să jigniţi impardonabil nu numai memoria celor morţi, dar şi o întreagă tânără generaţie, măcar acea parte care, în mintea dvs. de lider de partid, a păcătuit grav şi iremediabil frecventând localuri de perdiţie? Ce anume vă dă dreptul să anunţaţi că tânăra generaţie a României „se cunfundă în promiscuitate, o generaţie pierdută"?   

Nu se poate ca, în calitatea dvs. de om politic şi şef de partid istoric, să aruncaţi un blam colectiv, să operaţi cu judecăţi absolute de valoare pentru a anatemiza memoria unor oameni tineri care nu au fost nici anarhişti, nici afundaţi în promiscuitate, ci doar, într-o seară blestemată, au decis să-şi petreacă câteva seri în club.

Care vă sunt argumentele pentru a spune că o mare parte a concertelor rock au evoluat deja spre promiscuitate? Care este, mai exact, „marea parte" şi ce rămâne, la fel de precis, în „mica parte" care ar rămâne şi ar fi acceptabilă conform criteriilor dumneavoastră de partid?

Sigur însă, sunt pierduţi definitiv tinerii rămaşi în viaţă în perspectiva unui vot viitor care să readucă vreodată partidul pe care-l conduceţi în Parlament.

Poate de asta sunteţi atât de supărat şi, în acest caz, sunteţi profund vizionar şi aveţi perfectă dreptate.

Altfel, însă, ce vreţi să sugeraţi? Pe cine vreţi să demonizaţi? Înspre cine şi înspre ce se îndreaptă, de fapt, atacul dumneavoastră care, din punctul meu de vedere, poate fi citit şi ca parte a unei viitoare platforme politice de dreapta radicală?

Ce urechi vreţi să deschideţi sau pe cine vreţi să sensibilizaţi?

Mă gândesc că, mergând pe linia descrisă de logica dumneavoastră, ne-am putea trezi vreodată cu „miliţii spirituale", păstrătoarele unice ale adevărurilor crediţei aplicate în societate, pe modelul exercitat odinioară de Savonarola (niciodată uitat şi câteodată mult regretat de exaltaţi în epoci diverse ale istoriei). Sau cu oameni politici care să-şi aroge dreptul de a judeca, impune şi, la nevoie, pedepsi aspru încălcările „codului moral just", neapărat unic, neapărat impus tuturor proştilor deoarece, proşti fiind, nu realizează că înspre binele lor se fac toate...

Nu se poate. Sper să nu se mai poată vreodată.

Doamnelor şi domnilor, vă daţi seama cum ar suna şi ce reacţii ar provoca un mesaj ca acesta al liderului de partid istoric Aurelian Pavelescu în lumea europeană? Sigur, asta în cazul în care vreun politician şi-ar lua riscul să-l rostească...Personal, nu-mi pot închipui rezultatele.

Poate, însă, de ce nu, explicaţia este întru totul banală: domnul Pavelescu a pus în practică lecţia „vedetelor de monden" de la noi „nu mă bagă nimeni în seamă? atunci creez un scandal, că sigur mă dă toată lumea la TV. Mă înjură? Nu-i nimic, bine că măcar le arăt că exist!". Poate. Atunci totul este banal, ridicol şi cretin, în nota obişnuită a jocurilor de acest gen.

Dar dacă omul chiar crede ce zice şi a vorbit serios? Atunci e grav. Chiar foarte grav. Şi mi-am adus aminte, citind declaraţia cu pricina, de un faimos afiş electoral al PNŢCD, apărut în campaniile din urmă cu câţiva ani. Înfăţişa întreaga elită a partidului îmbrăcată în costum "la patru ace", frumoşi, ferchezuiţi, gigea şi pupuia, dar având în picioare opinci neaoşe cu nojiţe. Superbă şi neuitat imagine...poate rămasă în analele în care se va consemna şi declaraţia politică de azi, în opinia mea demonstraţie a unui mod de a gândi şi simţi cu care îmi permit să nu fiu de acord.  

Dar nu credeţi, domnule lider de partid, că ar fi omeneşte şi înţelept să vă retrageţi public afirmaţiile şi să vă cereţi umil scuze, măcar în semn minimal de respect pentru cei morţi? Atât cât puteţi simţi dumneavoastră. Mult, puţin, extrem de puţin, dar tot ar fi ceva. Ar fi fi un semnal, cred, sper, de demnitate umană şi raţionalitate politică. Nu ştiu dacă vă puteţi asuma un asemnea demers dar, în opinia mea, ar fi absolut necesar.

Doamnelor şi domnilor cititori, dumneavoastră ce aveţi de spus?