Declaraţia Parlamentului privind demisia lui Traian Băsescu ajunge şi la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputailor a trimis declaraţia adoptată astăzi de Parlament membrilor Consiliului European şi şefilor de stat şi de Guvern din UE.

„Declaraţia adoptată a fost transmisă membrilor Consiliului European, şefi de stat şi de Guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României în statele respective“, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

Deputaţii şi senatorii au adoptat, cu 344 de voturi „pentru“, 17 „abţineri“ şi niciun vot împotrivă, proiectul de declaraţie prin care se cere demisia efectivă a preşedintelui Traian Băsescu, în urma scandalului izbucnit între fratele său şi Bercea Mondial. Declaraţia a fost citită de senatorul PSD Gabriela Firea, aflată în proces cu preşedintele.

„Cum ne va reprezenta preşedintele în acest context la Consiliul European? Cred că România câştigă dacă Băsescu îşi dă demisia. Nu câştigă nici Puterea, nici Opoziţia. Am votat ca deputat pentru ceea ce este bine pentru România. Domnul Băsescu a sfidat şi voinţa oamenilor în 2012, probabil, va sfida şi votul de astăzi“, a spus Ponta, după şedinţa comună a Parlamentului.

Senatorul PSD, Gabriela Vrânceanu Firea, a fost cea care a citit declaraţia în plenul Parlamentului. „Parlamentul României, instituţia fundamentală a democraţiei, ce are principala atribuţie constituţională reprezentarea intereselor cetăţenilor României, în conformitate cu textul Constituţiei României şi cu Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, adoptă prezenta declaraţie politică: Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, independenţa şi legitimitatea funcţiei prezidenţiuale, motiv pentru care să-şi asume de îndată demisia din funcţia de preşedinte al României“, se arată în conţinutul declaraţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite