Presiunea împotriva regimului de la Bucureşti vine atât din exterior, cât şi din interior. Am să mă refer aici doar la ceea ce vine din exterior. Ne sunt deja cunoscute raportul MCV al Comisiei Europene şi rezoluţia Parlamentului European. La acestea se adaugă presiunile din partea Partidului Socialiştilor Europeni de a exclude PSD-ul şi a-l reteritorializa acolo unde îi este locul, alături de Fronturile Naţionale şi partide cu nume de echipe de fotbal.

În curând vor ieşi la iveală şi presiunile mediului de afaceri internaţional, căruia numai de RO-exit, sancţiuni, comisari europeni la Bucureşti, instabilitate politică şi aferentele efecte economice nu îi arde. Asta în ciuda diverselor favoruri făcute big-bisnisului de către guvern. Să ne amintim de temenelele executive efectuate în faţa trusturilor de construcţii, vezi legislaţia privind muncitorii străini; în faţa exploratorilor de resurse naturale, vezi legea offshore; precum şi, recent, în faţa serviciilor financiare. vezi ordonanţa reglementării funcţionării fondurilor suverane.

Presiunea vine şi va continua să vină şi din partea Statelor Unite în ciuda aparentelor afinităţi turmpo-dragniene. Va veni, de asemenea, de la instituţii financiare internaţionale, care vor coborî ratingul României, invocând dificultatea tot mai mare de a controla deficitul bugetar, furtişagul la înalt nivel, devalorizarea leului şi instabilitatea internă. Spre exemplu, noile împrumuturi făcute de guvern cu o lună în urmă pentru a da impresia că gestionează eficient afacerile statului s-au realizat la dobânzi nefavorabile României, iar cele din viitor vor fi mai aspre, păgubindu-ne pe noi plătitorii de impozite şi mai mult.

Vor ţipa diverse ONG-uri internaţionale, dar o altă devastatoare presiune va veni din partea milioanelor de cetăţeni români stabiliţi în Europa. Sau crede cumva PSD-ALDE că aceştia vor accepta această direcţie anti-europeană sau un eventual RO-exit? Că diasporicii români îşi vor dori să aştepte, ca pe vremuri, la cozi interminabile la consulate pentru vize de muncă şi permise de şedere? Că vor vrea ca persoanele apropiate lor şi rămase în România să fie tratate cu degetul median de către guvernanţi?

Toată această critică externă va genera presiune din interior. Se va activa opoziţia, se vor activa forţele progresiste, se va activa, mai lent, dat, sper, eficient, preşedintele Iohannis şi desigur toţii cetăţenii străini care locuiesc acum în România, inclusiv „fraţii“ de peste Prut. Se va ieşi în stradă şi se va striga nu doar „Jos guvernul!“, ci şi „Vrem anticipate!“ Se va sta în piaţă şi faţă în faţă cu o jandarmerie simţitor mai docilă, care nu va repeta brutalităţile din vară, până când, cu sau fără elicopter, sediul guvernului va fi evacuat.

Dacă nu schimbă urgent retorica, vântul lui decembrie, un vânt al schimbării, va pune punct aventurismului politic al acestui regim care arată degetul median la tot ceea s-a construit în ultimii 30 de ani pe plan internaţional în România.

Până la marginalizarea lui Liviu Dragnea de către rivalii din PSD mai e cale de un guvern sau două, dar cel mai important e că, în decembrie, se va pune în mişcare, sub aceeaşi presiune, o masă critică de membri şi simpatizanţi PSD, de la umilul votant până la liderul de facţiune. Nu cred că mai există susţinător moderat PSD căruia să nu i se fi acrit de manifestările guvernului în dialogul cu Uniunea Europeană, măcar pentru că multe din reacţiile membrilor coaliţiei aflate la guvernare amintesc tot mai mult de retorica epocii Ceauşescu.

Zgârie la ureche şi în special la intelect chemările tot mai repetate ale coaliţiei de a sta strâns uniţi în jurul Conducătorului, naţionalismul ca substitut al ignoranţei, fronda infantilă, şi desigur apelurile aprinse la „neamestecul în treburile interne ale României“ cu tot delirul autarhic aferent (ca să nu mai adăugăm deja-vu-urile generate de dislexiile şi dis-coregrafiile primei doamne a politicii româneşti, ce se pretează la un nou val de bancuri politice).

Lecţia lui decembrie trebuie ţinută minte. Ea spune, „Nu te pune cu Europa!“ Nu pentru că Europa e mare şi tare, ci pentru că se află adânc înrădăcinată în inimile şi identitatea românilor. În 1989, în decembrie, nu s-a luptat doar pentru a da jos un regim megaloman, sclerozat, autoritar şi naţionalist, ci şi pentru a reaşeza România acolo unde îi e locul, adică în Europa. De aceea, dacă nu schimbă urgent retorica, vântul lui decembrie, un vânt al schimbării, va pune punct aventurismului politic al acestui regim care arată degetul median la tot ceea s-a construit în ultimii 30 de ani pe plan internaţional în România.