Decât să ne slăbiţi!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Dan FOTO Mediafax / Ovidiu Matiu
Carmen Dan FOTO Mediafax / Ovidiu Matiu

Oare de câte picături mai e nevoie ca să se umple paharul răbdării premierului cu secretara de la Interne? Dar amara cupă a celei româneşti? Şi de ce dăm vina pe sistem, dacă problema suntem noi?

Ministrul de Interne continua, la zece ianuarie dimineaţa, să fie în funcţie, spre paguba României. Or, nu de azi de ieri demisia secretarei, devenită, prin bunăvoinţa liderului infractor al PSD, Liviu Dragnea, deţinătoarea unui portofoliu cheie în executivul românesc, a ajuns inevitabilă în orice ţară care se vrea civilizată.

Dar nu numai pentru că, spre ruşinea ţării şi a celor care, din nefericire, o conduc, e agramată. La urma urmei, Carmen-„decât“-Dan n-a escaladat singură treptele puterii în lumea ei de miliţieni, falşi generali, doftori plagiatori şi politruci, insuficient şcolarizaţi, instruiţi, educaţi. Suntem „în plin regres intelectual“, regreta recent, la Midi Libre, istoricul francez Dimitri Casali, deplorând un fenomen global. Şi nici doar pentru că a fost inclusă în echipa celor care conduc România către asiatizarea ei.


Ci pentru că până şi în această echipă a ajuns un soi de oaie neagră prin anvergura răului comis. De ce l-a săvârşit? Pentru că i s-a ordonat?

Clar e că s-a dovedit fie incompetentă şi, din motive obscure, plină de dispreţ faţă de concetăţenii şi instituţiile statului, fie complicele unor asasini ai democraţiei, fie, la alegere, şi una şi alta. Doar aşa se explică o serie de fapte strigătoare la cer.

„Decât-Dan“ nu s-a mulţumit să se umple de ridicol din pricina semianalfabetismului ei, ori, mai grav, să ia decizii incompatibile cu binele poliţiei, legii şi ordinii în România.

De pildă manipularea din motive politice a cazului prezumtivului poliţist pedofil, nedepistat cu anii într-o ţară totuşi constant controlată de partidul ei PSD-ist. Apoi promovarea, de către ministrul de Interne, a modificărilor legilor justiţiei. Şi, în fine, intolerabila interpelare, agresare şi reţinere abuzivă a ziaristului Mălin Bot, la opt ianuarie, în capitală.

Pentru toate acestea ministrul de Interne poartă o mare parte din răspundere. Dar refuză să şi-o asume. În schimb, e iute în a se deroba de orice responsabilitate şi-a pasa vina altora.

Astfel, „decât-Dan“ nu s-a mulţumit să se umple de ridicol din pricina semianalfabetismului ei, ori, mai grav, să ia decizii incompatibile cu binele poliţiei, legii şi ordinii în România. A adoptat hotărâri şi a făcut declaraţii situate evident şi demonstrabil în răspăr cu acest bine.

Aşa de pildă s-a folosit de scandalul poliţistului de Brigadă Rutieră învinuit de abuz pedofil spre a solicita demisia Şefului Serviciului Omoruri, Radu Gavriş. Ca şi cum eficientul poliţist bucureştean ar avea vreo legătură cu Brigada Rutieră. Şi ca şi cum n-ar fi unul dintre cei mai apreciaţi specialişti ai poliţiei. Gavriş îşi făcuse anterior, cu asupra de măsură, datoria de cetăţean şi de expert, avertizând în contra intrării în vigoare a modificărilor codurilor penale.

Fiindcă, după cum just a reliefat el, deplângând, bunăoară, excluderea camerelor de supraveghere, criminalii, violatorii, pedofilii fie nu vor mai putea fi identificaţi, fie nu li se vor putea proba faptele, „cu toată bunăvoinţa şi munca pe care o sa le depunem“.

În loc să elogieze o implicare curajoasă şi o intervenţie judicioasă în favoarea siguranţei cetăţenilor, a poliţiei şi a justiţiei, intervenţie care, ca deţinătoare a portofoliului Internelor, ar fi fost de datoria ei să şi-o asume, Carmen Dan a găsit, vai, cu cale, cu tipica ei inadecvare, să-l boscorodească. Ca poliţist, Gavriş nu s-ar fi „ţinut departe de sfera politică“.

Nu i s-a explicat lui Carmen Dan, atunci, enormitatea şi imoralitatea acestei declaraţii. Fiindcă, dator să nu se ţină departe de sfera politică sau de binele cetăţenilor, un ministru de Interne comite un sacrilegiu osândindu-şi poliţistul  care, în reacţie la tăcerea şefilor săi, face ori zice bine, întrucât lansează un mesaj pe care ar fi fost elementar să-l iniţieze şi să-l propage chiar ei. 

Ajung toate aceste contraperformanţe ca să fie obligatoriu să i se ceară ministrului de Interne PSD-ist „decât“ să ne slăbească? Să demisioneze? Cu vârf şi îndesat.

Or, condamnată parcă să nu priceapă ce alăturea cu drumul a fost şi e, în raport cu binele românilor, al poliţiei şi justiţiei, Carmen Dan a mai plusat o dată, cerându-i tocmai poliţistului salutar „să facă un pas în spate“. N-ar fi exclus ca precarele ei facultăţi intelectuale să nu-i permită să-nţeleagă că e revoltător să profiţi de nenorocirea unor copii, instrumentalizând abuzul la care au fost supuşi, întru reglarea de conturi politice. Şi că solicitarea demisiei lui Gavriş aminteşte fatal de politica de cadre stalinistă, care, din motive de origine, dosar şi ură faţă de profesionalism, îi arunca pe drumuri pe specialiştii competenţi.

Ajung toate aceste contraperformanţe ca să fie obligatoriu să i se ceară ministrului de Interne PSD-ist „decât“ să ne slăbească? Să demisioneze? Cu vârf şi îndesat. Ajung, chiar dacă n-ar fi fost scandaloasa mostră de dictatură, brutalitatea poliţienească şi consternanta privare de libertate a unui cetăţean şi om de presă cum a fost ridicarea ilegală, de către jandarmi, a lui Mălin Bot. Or, ceea ce deconcertează poate cel mai mult, şi în acest caz, e miopia multora dintre compatrioţii lui.

Unii par nu doar să rabde la infinit infamia împotriva presei libere si samavolnicia la care sunt supuşi protestatari paşnici, precum Bot. Ci şi să le găsească scuze aberante vinovaţilor, acuzând victima.

Ba că n-ar fi, chipurile, „jurnalist“. Că ar fi unul „prost“. Ba că ar fi încălcat o imaginară „linie roşie“, ar „provoca“ sau ar fi „agresiv“. În context, în temeiul aceluiaşi vechi reflex totalitar al recursului la dosare, se cântăresc, se pun în balanţă şi se echivalează aberant prezumtive scăpări profesionale insignifiante, comise într-un trecut îndepărtat de jurnalist, cu gravele derapaje actuale, periculoase la nivel naţional, ale puterii contestate de el.

Că e vorba de invidia, superbia, snobismul, voracitatea sau laşitatea unor vânduţi, sau doar de prostia şi lipsa de educaţie denotate de involuntara inadecvare la ierarhii morale fireşti, contează prea puţin.

Ca şi cum problema n-ar fi corupţia şi africanizarea, ori asiatizarea ţării, precum şi iresponsabilitatea cu care ministrul de Interne PSD-ist şi stăpânul ei le-au promovat, ci criticul lor tranşant. Nu sunt, neapărat, interesante, motivele tăcerii vinovate şi ale lipsei, nu mai puţin ruşinoase, de solidaritate cu Mălin Bot, a jurnaliştilor din televiziunile de ştiri, a opoziţiei, a social-democraţilor autentici, dacă ei mai există.

Că e vorba de invidia, superbia, snobismul, voracitatea sau laşitatea unor vânduţi, sau doar de prostia şi lipsa de educaţie denotate de involuntara inadecvare la ierarhii morale fireşti, contează prea puţin.

Important e să se ştie că o astfel de atitudine e sinucigaşă. N-aş vrea decât să ne slăbească cine o adoptă. Fiindcă ea pedepseşte un om care apără drepturile tuturor, inclusiv ale acuzatorilor săi şi tinde, totodată, să suprime un reper etic, contribuind astfel la consolidarea unei puteri abuzive şi represive, care-l prigoneşte pe cetăţean şi jurnalist tocmai pentru că, spre binele general, i se opune.

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite