Este important ca românii să se facă şi ei auziţi, ca să contrabalanseze impresia greşită pe care o creează agitaţia autonomistă şi extremistă maghiară. Sunt conştient că semnăturile sunt încă puţine (AICI) şi ştiu care este explicaţia: românilor li se pare anormal să spună că ceea ce este, este, adică să susţină ceva atât de evident precum faptul că Transilvania este pământ românesc şi că autonomia maghiară este un non-sens. Din evidenţa absurdului celor care şi-au făcut din autonomie un scop în viaţă sau cel puţin în politică, românii nu consideră necesar să reacţioneze pe motiv că nu trebuie să-i bagi în seamă pe nebuni, ci să treci pe trotuarul celălalt ca să nu te mânjeşti. Dacă agitaţia autonomistă nu şi-ar fi setat toate goarnele ca să facă atmosferă urâtă despre România, probabil că indiferenţa faţă de cei care fac jocurile Ungariei pe pământ românesc ar fi o măsură adecvată. Dar ce te faci când vocile lor se fac auzite în afara ţării şi ajung să fie considerate legitime, când prin repetiţia minciunii că maghiarii au drepturi asupra Transilvaniei acest neadevăr ajunge să fie luat în considerare, când prin agitaţie, petiţii şi mitinguri se creează impresia falsă că o întreagă comunitate etnică este asuprită în Transilvania şi trebuie eliberată de opresiunea românească? Atunci cum mai putem să tăcem şi să spunem că putem sta liniştiţi, că o să le treacă?

Felul în care activităţile autonomiste cresc de la an la an reprezintă dovada că nu o să le treacă şi că întorsul privirii în altă parte nu mai este de mult cea mai bună soluţie. Lipsa reacţiei noastre reprezintă justificarea presiunilor lor, iar faptul că nu ne împotrivim va fi interpretat ca o vinovăţie pe care o ascundem, ca o complicitate şi ca un argument al dreptului lor de a ne fura ţara. Dacă tăcem, înseamnă că suntem de acord, că nu avem argumente, că ne lăsăm rupţi şi că nu avem nimic de spus împotriva secesiunii. Din această cauză orice mijloc prin care ne ridicăm vocea şi arătăm că suntem stăpâni în ţara noastră este binevenit, chiar şi o petiţie aparent insignifiantă. Pentru extremiştii maghiari nimic din ceea ce loveşte în România nu e insignifiant, nicio petiţie, niciun miting, nicio conferinţă, nicio declaraţie. De ce atunci tratăm cu nonşalanţă, noi cei de partea cărora stă adevărul, ceea ce ne face rău?

Politica autonomistă a căpătat putere în România tocmai pentru că nu am băgat-o în seamă, pentru că am pus-o pe seama unor nebuni care nu au ce face. Da, dar proverbul spune că un nebun aruncă o piatră şi zece generaţii de înţelepţi se chinuie apoi să o ridice. Iar bolovanul autonomiei este deja aruncat, nu mai putem să ne prefacem că nu se întâmplă nimic. La fel l-am tolerat şi pe Laszlo Tokes ani de zile, pe motiv că e dus cu pluta, până ne-am trezit că îi propune Guvernului Ungariei, la scenă deschisă, de la înălţimea sa de decorat al acestei ţări, protectoratul asupra Transilvaniei. Aşa că să tăcem în continuare şi să bagatelizăm mişcarea autonomistă, ca să o facem singura voce care se aude în afară, până când oficialii străini vor spune că, de vreme ce numai asta se aude din România, înseamnă că pretenţia este îndreptăţită şi că românii sunt de acord, de vreme ce nu reacţionează. Când oaspetele pe care îl ai în casă se transformă în tâlhar care încearcă să-ţi fure nu lucruri din locuinţă, ci de-a dreptul o bucată din ea, nu cred că soluţia este să te faci că plouă, pentru că îl încurajezi la rapt. Soluţia este să-l pui la colţ şi să-l linişteşti, altfel de ce s-ar opri şi nu ţi-ar lua şi toată casa, de vreme ce nimeni nu-i spune să se oprească?

De aceea consider strângerea de semnături pentru petiţia anti-autonomie ungurească la fel de importantă ca toate celelalte mijloace de acţiune împotriva extremismului maghiar. Şi de aceea vă invit din nou să semnaţi. Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât semnalul va fi mai puternic şi ne vom face auziţi. Vocea noastră trebuie să fie mai puternică decât a lor. În caz contrar, să nu ne mirăm că străinătatea le va da dreptate. Recent, europarlamentarul austriac Andreas Molzer, reprezentant al FPO care are aproape un sfert din opţiunile de vot din Austria, a susţinut în interviul acordat unei publicaţii maghiare (AICI) cum trebuie “comunităţile maghiare din afara Ungariei să primeasca autonomie aşa cum a primit Tirolul de Sud din partea Italiei”. Mai mult, politicianul austriac a spus că îl respectă foarte mult pe Tokes Laszlo şi că acesta a procedat corect solicitând autonomia Transilvaniei. Aşa că, ne dă directive europarlamentarul cu pricina, Bucureştiul “ar acţiona corect dacă ar sprijini şi consolida comunităţile maghiare oferindu-le autonomie”, care ar fi singura soluţie pentru maghiarii din afara Ungariei. Şi noi tăcem, în timp ce laţul ţesut de extremiştii maghiari se strânge în jurul nostru, aducându-şi aliaţi din toate părţile?...