Felul în care mai marii au înţeles integrarea noastră în Europa arată la fel ca în cazul cireşelor, o poveste adevărată care se petrece în aceste zile în pieţele din Constanţa. Primul lucru pe care l-a făcut statul român după 1989 a fost să închidă tot, fără discriminare, fie prin privatizare, o mare ţeapă, fie prin ruinare şi faliment. Aşa au dispărut nu numai fabricile şi unităţile de producţie industriale, ci şi livezile şi agricultura românească. 

Apoi, cum noi nu mai produceam nimic, au venit importurile. La intrarea în UE, România a acceptat orice numai să fie primită, pentru că politicienii aveau de ascuns averi şi de strecurat corupţia la pachet, aşa că au tăcut mâlc în faţa pretenţiilor inacceptabile care însemnau că nu o să mai avem lapte românesc, mâncare românească, haine româneşti, nimic. Cu ce le-am înlocuit? Cu Dragonul Roşu, cu fast-food-uri, cu hypermarketuri, de unde cumpărăm ce este mai prost, dar cât de scump. Plătim şi carburantul mai scump ca în alte ţări europene, cu energia electrică şi cu gazul ne aliniem în curând, dar salariile sunt tot de ţară de mâna a treia. Aşa încât cazul cireşelor reprezintă doar o ilustrare şocantă a ceea ce ni se întâmplă în fiecare zi pentru că nu am intrat în Europa cu fruntea sus, apărându-ne valorile şi produsele noastre, ci ca şi cum am fi coborât ieri din copaci şi trebuia să luăm totul de afară.

Am fost şi eu invitat la Cotroceni la Ziua Europei. Nu m-am dus. Ce să sărbătoresc, sărăcia lucie, tăierea pădurilor, felul cum dispar centrele oraşelor din Transilvania pe mâna samsarilor imobiliari străini, vânătoarea pe care ANAF o desfăşoară împotriva ultimilor investitori români sau faptul că cireşele, mâncarea săracului, au ajuns un produs de lux în România? Nu aşa trebuie să arate integrarea României!

 

Aşa că Ziua Europei are un gust amar, ca a cireşelor de import cu 150 de lei kg, mai scumpe decât în Marea Britanie. Doar e piaţă liberă. Liberă la import. Când vine vorba de producătorii români, nimic nu mai e liber. Satele noastre se prăbuşesc în sărăcie, ţăranii produc mai mult decât au nevoie, dar nu au unde comercializa, deşi cireşele lor sunt mult mai ieftine. Aşa că se strică în pomi, la fel ca şi multe alte produse agricole. Colac peste pupăză, de când cu noile reglementări ANAF, un ţăran, ca să vândă o mână de pătrunjel, trebuie să fie mai dotat ca o bancă, să aibă atâtea avize şi să îndeplinească atâtea reglementări încât se lasă păgubaş. Numai bine, lasă locul pentru importuri. Şi uite aşa, cireşele pe care le mâncam pe gratis la ţară când eram copii, acum costă cât o pensie. Într-un mod similar, haine de bumbac sau de lână sau papuci de piele nu mai găseşti decât la preţuri foarte mari, pentru restul lumii sunt bune şi plasticurile chinezeşti. Trăiască piaţa liberă care favorizează importurile de mizerii în timp ce ciobanii noştri aruncă lâna că nu au cui să o vândă.

România trebuie să înceteze să mai fie groapa de gunoi a Europei, aşa cum suntem pe cale să devenim şi la propriu la Năvodari, acolo unde, pe litoralul românesc, se pregăteşte o mare groapă de deşeuri industriale. Toţi vin să ne arate valorile lor, mărfurile lor, învăţăturile lor, şi noi le primim, că suntem toleranţi, dar ale noastre de ce nu mai au loc?

O să sărbătoresc Ziua Europei atunci când România o să aibă şi ea loc în Europa la masă, nu la strâns resturile de pe jos, plătite ca şi cum ar fi ceva valoros. Până atunci, avem treabă de făcut. Trebuie să redevenim o ţară şi un stat şi să ne recuperăm fructele, laptele, producţia de orice fel ar fi ea. Am fost şi eu invitat la Cotroceni la Ziua Europei. Nu m-am dus. Ce să sărbătoresc, sărăcia lucie, tăierea pădurilor, felul cum dispar centrele oraşelor din Transilvania pe mâna samsarilor imobiliari străini, vânătoarea pe care ANAF o desfăşoară împotriva ultimilor investitori români sau faptul că cireşele, mâncarea săracului, au ajuns un produs de lux în România? Nu aşa trebuie să arate integrarea României!