„Nu mă refer la adversarii politici; pe ei i-aş mai înţelege. Dar oameni necunoscuţi, cărora nu le-am făcut nimic rău, mă privesc cu ură şi nu înţeleg de ce”, a continuat mai noul politician, cu tristeţe.  

Dacă va citi acest text, interlocutorul meu va înţelege de ce: (şi) din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Senat, la votul referitor la încuviinţarea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea în dosarul poliţistului Bogdan Gigină. Desigur, nu e vorba de cazul în sine, petrecut după discuţia respectivă, ci de faptul că, în mintea cetăţenilor, există de multă vreme o nedreptate fundamentală între drepturile lor şi drepturile gabrieluluioprea de partid.

Nu e vorba doar de justiţie. Românii înşişi au încă destule nemulţumiri la adresa justiţiei, uneori întemeiate, alteori închipuite, fiindcă s-au simţit cândva acuzaţi pe nedrept, fiindcă s-a întâmplat să dureze prea mult rezolvarea unui caz al lor, au fost nemulţumiţi de rezultatul unui proces de partaj sau după ce s-au certat cu vecinii de la o fâşie de 30 de centimetri de teren. Nu, nu e vorba pur şi simplu de justiţie, ci de dreptate.

Moartea unui om şi cu atât mai mult a unui poliţist în timpul serviciului este, în orice ţară din lume, o situaţie care generează emoţie.

E dinamită pură orice acţiune care, pe acest fond incandescent, lasă impresia unei tentative de muşamalizare sau protecţie din partea „sistemului”.

Dar, mai mult decât atât, cetăţeanul simplu gândeşte că el, într-o situaţie similară, ar fi tratat altfel decât Politicianul sau, mai rău, că el n-ar putea fi altceva decât victima nerăzbunată a unui potentat al zilei.

Nici nu mai contează vinovăţia sau nevinovăţia lui Gabriel Oprea. Poate că destui români ar fi gândit, în cazul încuviinţării cercetării penale, că acesta e nevinovat de moartea poliţistului Gigină. Votând, însă, împotriva încuviinţării cercetării penale, Senatul a schimbat subiectul de la eventuale vinovăţii la inegalitatea în faţa legii, iar acesta este un subiect chiar mai sensibil decât o dramă individuală.

Acum câţiva ani, am văzut o femeie care a fost scoasă în huiduielile celorlalţi şi cam şifonată, aproape de a fi păruită, fiindcă încercase, cu un truc, să se bage în faţă la o coadă uriaşă la un ghişeu. Fiind un birou de eliberare a certificatelor de înmatriculare a autoturismelor, aproape toţi cei care aşteptau erau bărbaţi. „Huooo, nesimţito, adică noi suntem mai proşti?”, vociferau inclusiv bărbaţi care păreau bine educaţi şi de modă veche şi care, într-un alt context, s-ar fi purtat galant cu doamna cea elegantă, probabil i-ar fi ţinut uşa, politicoşi, sau i-ar fi cedat locul în tramvai. Dar, în momentul în care au perceput că asistă la o încercare lipsită de bun-simţ a unei persoane de a beneficia, fără acordul lor, de un tratament preferenţial, indignarea a fost atât de mare încât n-a mai contat nimic.

Aşa se explică şi indignarea care i-a cuprins pe mulţi la aflarea veştii că Senatul face imposibilă cercetarea penală în cazul lui Gabriel Oprea. Nu e vorba că toţi aceştia erau convinşi că el e vinovat şi nici nu e vorba doar de satisfacţia că un politician are probleme. E, însă, o sfidare a omului de rând, care, ajuns în situaţia de a fi cercetat penal, nu se poate apăra cu votul colegilor de serviciu sau a vecinilor de bloc. Iar fiecare vot de acest fel în Parlament nu face decât să crească ruptura între clasa politică şi cetăţeni şi-i va aduce pe tot mai mulţi politicieni, chiar şi pe cei corecţi, în situaţia de a se întreba, uimiţi: „De ce mă urăsc oamenii?”.

Păi, oamenii vă urăsc fiindcă vă băgaţi în faţă la cozi, fiindcă abuzaţi de putere, fiindcă sunteţi aroganţi, fiindcă vă angajaţi amantele prin instituţii, fiindcă plagiaţi şi fiindcă împiedicaţi justiţia să-şi urmeze cursul, aşa cum s-ar întâmpla în cazul unui om obişnuit. Vă urăsc fiindcă vă credeţi „mai egali” decât noi.  Şi, dacă nu faceţi chiar voi aceste lucruri, fac stimaţii voştri colegi de partid, pe care-i puneţi pe tot felul de liste şi ne îndemnaţi cu entuziasm să-i votăm.

Uite, acum ştiţi: de asta vă urăsc oamenii! Ce aveţi de gând să schimbaţi?