Reacţiile faţă de decizia luată în cazul Schengen  alimentează, pentru a câta oară?, un curent anti-european ce amestecă, in doze savante, referinţele la  carnea de ren şi ostilitatea faţă de marile lanţuri de magazine occidentale.

Este ca şi cum toate viciile de adâncime ale partidelor noastre politice, de la  slăbiciunea lor doctrinară până la agresivitatea iraţională a discursului lor, ar fi fost ilustrate de succesiunea de gesturi consemnată de presă. În acest context al patimilor provinciale, interviul acordat recent de ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, este proba incontestabilă a decalajului de mentalitate care separă România de partenerii ei vestici. Invitaţia ambasadorului german la respectul legii şi la integritate profesională şi publică are un aer straniu şi irelevant în acest spaţiu dominat de tranzacţii dubioase şi absenţă a moralităţii elementare.

Dincolo de persoane, efemere, dincolo de cazurile în sine, groteşti, miza este cu mult mai profundă şi ţine de maniera în care involuţia partidelor politice tinde să submineze fibra democraţiei înseşi şi să impună un tip de conduită care nu are nimic în comun cu spiritul european invocat în clipe festive.  

Onorabile doar în aparenţă, partidele politice de la noi se întemeiază pe un mecanism de selecţie şi promovare ce generează, inevitabil, solidarităţi subterane şi incapacitatea de a respecta proceduri elementare. Lipsite de o viaţă internă autentică, dominate de grupări ce se organizează în jurul exploatării netransparente a resurselor publice, partidele de la noi dezvoltă o practică instituţională ce favorizează autoritarismul şi migraţia cadrelor. Inconsecvenţa este unica  formă de consecvenţă a celor care decid destinele partidelor noastre -   declaraţiile din trecutul apropiat sunt ignorate in numele creşterii zestrei umane şi economice a partidului.

Dezbaterea este redusă la un schimb de replici în registrul derizoriului şi al trivialităţii.

Incapabile de a se reforma, (încercarea Monicăi Macovei în cadrul PDL este una dintre rarele şi nobilele iniţiative vizând a sparge acest cerc vicios al reproducerii comportamentelor clientelare), partidele  privează   cetăţenii de instrumentele care să le permită acestora să se exprime critic.  Cultivarea traseismului, a violenţei de limbaj şi a izolării xenofobe este alternativa la asumarea eşecului constituirii unor organisme credibile şi transparente în procedurile lor.

Degradarea partinică din România este departe de a fi un caz izolat in peisajul european. Alegerile din Grecia sau din Italia au relevat potenţialul  populismului şi  al radicalismului. Impasul economic poate fi fermentul îndrumării către autoritarism.

Ar fi imposibil să ne imaginăm o democraţie constituţională fără partidele politice democratice care să o anime.

Viitorul libertăţii, în România, ca  şi in Europa, este inseparabil de vitalitatea  acestora din urmă. Administrarea  partidelor nu este o temă  aflată  doar pe agenda  lor proprie, gestionabilă in convenţii şi consfătuiri marcate de reflexul unanimităţii. De starea  partidelor depinde, în cele in urmă, starea democraţiei şi perspectiva  guvernării întemeiate pe consimţământ popular şi pe echilibrul puterilor. Vigilenţa critică în raport de partidele politice face parte din reţeta consolidării democratice.