În decembrie 2011, invocând oficial raţiuni financiare, dar probabil mânat şi de raţiuni politice şi electorale, Guvernul Emil Boc a intenţionat comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare care urmau să aibă loc în anul următor. Pentru atingerea acestui scop, guvernul a elaborat un proiect de lege pentru care şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. Conform Constituţiei, opoziţia de atunci, PSD şi PNL, a depus o moţiune de cenzură, dar aceasta a fost respinsă de majoritatea PDL – deci legea a fost considerată adoptată.

Opoziţia a contestat legea la CCR, care a admis contestaţia şi a declarat legea neconstituţională, aducându-i mai multe reproşuri: modificarea majoră a legislaţiei electorale cu mai puţin de un an înainte de scrutin, prelungirea cu câteva luni a mandatelor aleşilor locali (nepermisă de Constituţie), afectarea dreptului de a fi ales prin interzicerea candidaturii unei persoane la ambele tipuri de scrutin, posibila afectare a dreptului de a alege prin numărul mare de buletine de vot (şase), care poate confuziona electoratul, şi încă vreo câteva cu caracter mai tehnic.

Acum, prin pactul propus partidelor non-PSD şi preşedintelui, USR schiţează următorul mecanism constituţional de ajungere la alegeri simultane: votarea unei moţiuni de cenzură prin care guvernul să fie demis, respingerea de două ori, în termen de 60 de zile, a unui nou guvern, dizolvarea Parlamentului de către preşedinte şi organizarea alegerilor în maximum 3 luni de la dizolvarea Parlamentului.

Care sunt diferenţele dintre cele două mecanisme? În primul rând, diferă factorul declanşator. Atunci, am avut voinţa politică a Guvernului şi a majorităţii care îl sprijinea de a atinge un scop asumat oficial: alegeri simultane. Acum, factorul declanşator este voinţa unei majorităţi parlamentare de a atinge un alt scop asumat oficial: demiterea Guvernului, dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate. Simultaneitatea alegerilor parlamentare cu cele locale este doar o consecinţă subsidiară, care poate fi atinsă dacă şi numai dacă protagoniştii politici respectă un calendar minuţios al paşilor procedurali şi al termenelor constituţionale. De aici derivă, probabil, şi nevoia unui pact.

În al doilea rând, diferă instrumentele folosite. Atunci, instrumentul a fost legea pentru care Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea. Fiind vorba de o lege, aceasta a putut fi contestată la Curtea Constituţională, iar carenţele pe care aceasta le conţinea au putut atrage sancţiunea de neconstituţionalitate.

Acum, soluţia propusă de USR nu presupune emiterea vreunui document susceptibil să fie atacat la CCR. Demiterea Guvernului prin moţiune de cenzură şi respingerea prin vot a celor două propuneri de Cabinet sunt acte suverane ale Parlamentului, asupra cărora, dacă procedurile sunt respectate, CCR nu are cum să intervină. După aceea, se declanşează un mecanism constituţional, pe care, din nou, CCR nu-l poate cenzura: dizolvarea parlamentului şi organizarea alegerilor.

Dintre carenţele legii lui Boc, una singură mai subzistă acum, în cazul în care se ajunge la alegeri simultane: numărul mare de buletine de vot (şase), care (zice CCR) ar putea afecta procesul electoral. Numai că de această dată carenţa nu poate fi sancţionată, întrucât nu decurge dintr-o lege, ci eminamente din acte necenzurabile: momentul în care Parlamentul alege să voteze moţiunea de cenzură şi momentul în care preşedintele alege să dizolve Parlamentul.

Rămâne o singură problemă – însă una nu politică, nici juridică, ci una strict de imagine: respingerea celor două propuneri de investitură. Căci cine e dispus să formeze un guvern sau să participe la formarea acestuia ştiind sigur că va fi respins? Pare o mascaradă, nu? Câtă vreme Constituţia noastră, în numele unei stabilităţi politice care poate fi şi iluzorie, este atât de rigidă în ceea ce priveşte dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate, soluţia nu e să cauţi instrumente în afara Constituţiei, ci, oricât de ridicol poate părea, să le foloseşti exact pe cele pe care aceasta le oferă. Ridicolul situaţiei, care e evident în cazul de faţă, decurge direct din Constituţie.