Un expert în sănătate mult citat în timpul pandemiei, dl. Cherecheş de la UBB, a explicat că, întrucât nu se va mai deosebi între cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi, ritmul campaniei conduse de dr. Gheorghiţă va fi domolit, ceea ce va agrava consecinţele unui al patrulea val al îmbolnăvirilor, pe care mai toată lumea îl consideră inevitabil la toamnă.

Au jubilat, în schimb, la auzul veştii politicienii din AUR, care şi-au construit opoziţia faţă de guvern pornind de la refuzul ostentativ de a purta mască. Populişti, ei au aplaudat relaxarea, interpretând-o ca pe o victorie a celor care nu au acceptat cu niciun chip să se supună în ultimele luni restricţiilor. 

Decizia de a renunţa la purtarea măştii în exterior i-a aparţinut preşedintelui. Într-adevăr, cu numai câteva ore înainte de anunţul făcut la Cotroceni, premierul declara presei că relaxări vor exista abia de la 1 iunie, iar ele vor oferi „beneficii” doar celor vaccinaţi. Ministra sănătăţii urma şi ea aceeaşi linie.

Nu-i deloc clar de ce a devansat K. Iohannis calendarul şi i-a schimbat logica. În intervenţia sa publică, el n-a dat vreo explicaţie. A preferat să enunţe ce anume se va schimba şi să îndemne la vaccinare. Suntem obligaţi, de aceea, să speculăm. 

Se va fi grăbit el pur şi simplu fiindcă a constatat scăderea semnificativă a ratei de infectare şi a considerat că e firesc să suspende restricţia ce fusese introdusă în noiembrie, atunci când a început al treilea val al pandemiei?

Sau fiindcă a vrut să diminueze influenţa publică a populiştilor din AUR, în creştere în ultima vreme?

Ori fiindcă s-a gândit că, spre deosebire de criza produsă de demiterea lui V. Voiculescu, în cazul celei sanitare nu mai poate rămâne în culise, lăsând impresia că e absent?

Vă las să alegeţi varianta care vi se pare plauzibilă.