De ce a respins CCR „ordonanţa plagiatorilor“: încalcă legea, iar hoţia intelectuală ar fi rămas nepedepsită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională (CCR) a desfiinţat „ordonanţa plagitorilor“ modificată de Comisia de Învăţământ condusă de senatorul PSD Ecaterina Andronescu şi contestată de Guvernul Cioloş. CCR arată, în motivare, că ordonanţa încalcă legea contenciosului admnistrativ, îi lasă nepedepsiţi pe cei care renunţă voluntar la titlul de doctor şi încalcă principiul bicameralismului.

Curtea Constituţională (CCR) a publicat motivarea deciziei de neconstituţionalitate privind ordonanţa care se referă la retragerea titlurilor de doctor, cunoscută drept „ordonanţa lagiatorilor“. OUG a suferit mai mult modificări în Parlament, care au fost declarate neconstituţionale în integralitatea lor. În primul rând, CCR arată că OUG încalcă legea contenciosului admnistrativ, care prevede că actele admnistrative care au fost adoptate şi au produs efecte juridice mai pot fi revocate doar de instanţă, în niciun caz de autorităţile emitente. 

„Posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, introduce insecuritate în circuitul civil şi lasă la dispoziţia subiectivă a autorităţii emitente existenţa unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul ştiinţific. Curtea reţine că actul administrativ poate fi supus controlului unei entităţi independente faţă de entitatea care a emis titlul de doctor, cu competenţe specifice în acest domeniu, care poate lua măsuri sancţionatorii cu privire la retragerea titlului în cauză“, se arată în motivarea CCR.

În plus, Curtea mai arată că decizia de a retrage titlurilor de doctor în caz de plagiat nu poate fi luată de aceeaşi instituţie care a şi acordat titlul, aşa cum a propus Legislativul, ci de o instituţie independentă de cea emitentă. În prezent, Ministerul Educaţiei şi CNATDCU sunt instituţiile responsabile cu retragerea titlurilor de doctor. Comisia de Învăţământ a Senatului, condusă de social-democrata Ecaterina Andronescu, a modificat OUG în sensul în care titlurile să fie retrase de Senaturile universităţilor. 

CCR mai arată şi că tilurile aduc, în plus, anumite avantaje, precum sporuri salariale, iar legea modificată de Parlament nu prevede ce se întâmplă cu ele în cazul retragerii titlului. De exemplu, fostul premier Victor Ponta a devenit avocat în baza titlului de doctor, şi nu în urma unui concurs. 

Hoţul prins ar fi scăpat nepedepsit

CCR mai precizează că formularea actuală a legii le oferă posibilitatea celor cu doctorate de a renunţa voluntar la titlul de doctor, ceea ce înseamnă că un posibil furt intelectual n-ar mai putea fi sancţionat din punct de vedere penal. „Apare cu evidenţă faptul că legea creează premisele ca persoane suspectate de obţinerea titlului de doctor prin fraudarea procedurilor legale să preîntâmpine aplicarea unei sancţiuni renunţând voluntar la titlu. Conduita ilicită de însuşire, integrală sau parţială, a unei lucrări ştiinţifice, creaţie a altei persoane, şi prezentată drept creaţie personală va rămâne, aşadar, nesancţionată în virtutea dispoziţiilor legale care prevăd renunţarea voluntară la titlu", mai explică judecătorii.

CCR a criticat şi modalitate în care a fost adoptată legea, prin nerespectarea principiului bicameralismului. Curtea arată că deputaţii au votat o variantă a Legii, în urma cererii de reexaminare, cu patru modificări de substanţă faţă de forma Guvernului, în timp ce Senatul a intervenit asupra a 23 de puncte, care au schimbat fundamental atât OUG iniţială, cât şi intenţia legituitorului - Guvernul - în momentul în care a iniţiat proiectul.

Guvernul a contestat la Curtea Constituţională (CCR) Legea toxică votată săptămana trecută în Parlament, care, pe de o parte, tăia unei instituţii depolitizate – CNATDCU - dreptul exclusiv de a analiza plagiatele, iar pe de altă parte le oferă şansa celor cu doctorate de tinichea să renunţe singuri la titlurile academice, pentru a nu mai ajunge la judecata instanţelor academice sau chiar juridice.  E lesne de observat că Legea votată de majoritatea PSD, cunoscută ca „ordonanţa plagiatorilor”, i-ar fi salvat pe unii impostori academici - cei mai mulţi dintre ei din clasa politică - de ruşinea plagiatului.

12 senatori ai PNL au votat cot la cot cu parlamentarii din PSD, ALDE, PMP şi UDMR proiectul de lege prin care sunt avantajaţi cei care plagiază. Printre aceştia sunt „grei“ ca Teodor Atanasiu sau Mariana Câmpeanu, dar şi politicieni cu doctorate, ca Marius Neculoiu şi Corneliu Popescu. Ulterior, PNL a sesizat, la dându-i, CCR. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite