De ce a renunţat Gabriela Firea la Neculai Onţanu la Sectorul 2. PSD a dat un fost social-democrat pentru un liberal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Bucureşti Gabriela Firea a anunţat sâmbătă că desemnatul partidului pentru Sectorul 2 este liberalul Dan Cristian Popescu, după ce, pe 30 iulie, în sedinţa Comitetului Executiv Naţional a formaţiunii, fusese stabilit Neculai Onţanu. Sure politice au explicat pentru „Adevărul” că PSD a renunţat la acesta din urmă în urma unor neînţelegeri.

Unul dintre motivele pentru care PSD a renunţat la Neculai Onţanu este că acesta a cerut locuri eligibile pentru pentru ADER (n.red: partidul pe care acesta îl conduce) în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, au relatat mai multe surse politice pentru „Adevărul”.

De asemenea, celălalt motiv pentru care Onţanu a fost refuzat este că mai mulţi lideri PSD au criticat susţinerea acestuia la Sectorul 2, motivând că PSD ar trebui să se distanţeze de politicienii cu probleme penale.

Neculai Onţanu a condus sectorul 2 din anul 2000 până în primăvara anului 2016, când a fost arestat preventiv într-un dosar de corupţie. Până la urmă, faptele s-au prescris. Neculai Onţanu a fost membru PSD, apoi a trecut alături de Gabriel Oprea la UNPR, fiind unul dintre susţinătorii preşedintelui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. 

După ce PNL a cedat Sectorul 2 către USR, liberalul Dan Cristian Popescu a anunţat sâmbătă că va candida la primăria sectorului din partea PSD. „Consider că, întotdeauna, oamenii trebuie să fie pe primul loc. Nu alianţele comerciale de partide”, a scris acesta pe Facebook. De asemenea, Gabriela Firea a anunţat şi restul candidaţilor susţinuţi de PSD pentru sectoarele din Capitală, printre care nu se regăseşte şi Onţanu:

Sectorul 1 - Daniel Tudorache

Sectorul 2 - Cristian Popescu

Sectorul 3 - Aurelian Bădulescu

Sectorul 4 - Daniel Băluţă

Sectorul 5 - Daniel Florea

Sectorul 6 - Gabriel Mutu.

„În ultimele săptămâni s-au consumat energii pentru trocuri politice, negocieri vinovate şi aranjamente de culise care nu au avut oamenii în centrul preocupărilor. «Măreaţă realizare» obţinută este unificarea unor şefi de partide, a unor interese, a unor încrengături şi, implicit, bătălia pe funcţii. Sunt mândră să fiu candidatul oamenilor, şi nu al aliantelor, şi mă voi lupta cu candidatul «partidelor de dreapta unite» - aşa cum scrie pe toate afişele şi cum se prezintă în emisiuni”, a scris, sâmbătă, Gabriela Firea pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite