De ce preferă Ponta contul de Twitter după alegerile prezidenţiale

De ce preferă Ponta contul de Twitter după alegerile prezidenţiale

Premierul Victor Ponta FOTO AFP

Depăşit la numărul de fani pe Facebook de către Klaus Iohannis, Victor Ponta s-a reorientat, după alegerile prezidenţiale, către o altă reţea de socializare, mai puţin folosită în România: Twitter. Ce spun analiştii politici contactaţi de „Adevărul“ despre noua strategie pe zona online-ului adoptată de staff-ul lui Victor Ponta?

Ştiri pe aceeaşi temă

2014 a fost anul revelaţiei în materie de comunicare politică. Politicienii români au folosit în abundenţă reţelele de socializare şi au încercat, astfel, să-i cucerească pe internauţi cu scopul de a-i transforma în proprii votanţi, într-un an marcat de două tururi de alegeri.

Dacă în 2013,  Victor Ponta era cel mai popular politician român pe Facebook, cu 150.000 de like-uri, la sfârşitul lui 2014, imediat după alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis a devenit cel mai îndrăgit politician român, cu peste un million de fani, întrecându-i astfel chiar şi pe Angela Merkel şi pe Nicolas Sarkozy.

De altfel, Klaus Iohannis a dedicat şi internauţilor victoria obţinută în faţa lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. „Aţi scris istorie! Pentru prima dată, online-ul a făcut diferenţa“, a fost mesajul postat de Klaus Iohannis în seara alegerilor prezidenţiale. Imediat după 16 noiembrie, Klaus Iohannis a strâns alte câteva sute de mii de fani, ajungând să numere aproape dublu decât Victor Ponta. De câteva săptămâni, Victor Ponta a mai rărit postările pe Facebook şi a început să ofere mai multă atenţie unei alte reţele de socializare, mai puţin cunoscută românilor: Twitter.

Victor Ponta foloseşte Twitter-ul pentru a le mulţi parlamentarilor pentru încrederea acordată Guvernului, pentru a face anunţuri importante de interes public, pentru a prezenta concluziile întâlnirilor avute cu Klaus Iohannis şi chiar pentru a le ura românilor „La mulţi ani“ de sărbători.  La începutul săptămânii, Ponta a scris: "După câteva zile perfecte cu copiii - back to work! Prima întalnire cu VPM Oprea - mulţumiri celor care au muncit pt noi toţi de Sarbatori", a scris premierul pe Twitter. 

Ce spun specialiştii

Consilierul lui Victor Ponta, Radu Magdin arată că intenţia lui Victor Ponta este aceea de a transmite un mesaj cât mai bine ţintit. „Premierul foloseşte activ reţelele sociale şi diversifică din dorinţa de a interacţiona cu cât mai mulţi români interesaţi de activitatea guvernului. Facebook a fost folosit şi înainte extensiv. Noutatea vine doar cu privire la concentrarea pe mesaje cât mai scurte şi percutante. Iar aici Twitter e foarte eficient“, a spus Radu Magdin, consilier al premierului Victor Ponta pe comunicare externă şi analist politic, pentru „Adevărul“.

Analistul politic Adi Zăbavă crede că Victor Ponta a ales Twitter-ul pentru setările reţelei de socializare, care impun o anumită limită de caractere a textului postat şi pentru avantajul de a personaliza mesajului. „Cred că intenţia e de a transmite către presă şi public mesaje scurte, impuse de setările reţelei, dar care să fie mai personalizate în comparaţie cu cele de pe Facebook. Nu ştiu dacă vom avea parte de subiecte de ştiri prin intermediul contului de Twitter al lui Victor Ponta, dar cu siguranţa vom avea parte mereu de reacţii rapide care vor suscita un oarecare interes. În acest sens, trebuie urmărit pe viitor dacă nu cumva premierul îşi reorientează strategia de expunere în media de la o paradigmă în care am avut o supra-expunere pe televiziuni către una în care poziţionările vor fi transmise prin mijloace alternative, precum este twitter-ul“, a comentat şi Adi Zăbavă, pentru „Adevărul“.

Citeşte şi:

Retrospectiva anului politic 2014. De la ruperea USL până la alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte

Din perspectivă politică, 2014 a fost un an încărcat, presărat cu două rânduri de alegeri - europarlamentare şi prezidenţiale -, ruperea alianţei mamut USL, schimbări de Guverne şi obişnuitele scandaluri politice.

ZIUA „IOHANNIS“: Cele 24 de ore în care un german moderat a ajuns preşedintele tuturor românilor

Următorul text este retrasarea unei zile. Pe 16 noiembrie 2014, un candidat atipic, german, protestant şi zgârcit cu vorbele devenea preşedintele României şi, dintr-odată, omul anului. Acesta este traseul său din acele 24 de ore, de la primele momente, petrecute în linişte la Sibiu, până la cele din baia de mulţime euforică, în noapte, la kilometrul 0 al Capitalei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: