Înţeleg că s-a anunţat cu fast că peste 2 milioane de semnături au fost strânse de către PNL pentru înscrierea candidatului Klaus Iohannis în cursa prezidenţială. Cred că este evident pentru toată lumea că nu există capacitatea organizatorică ca acest lucru să se întâmple şi că de fapt discutăm aici de o fraudă gigantică. La alegerile prezidenţiale din 2014 în primul tur actualul preşedinte nu a reuşit să strângă nici 3 milioane de voturi.

Susţinătorii lui Dan Barna au strâns şi ei peste 400 000 de semnături, ceea ce de asemenea este imposibil având în vedere că partidul nu dispune de structura necesară adunării şi prelucrării acestora. Partea proastă este că USR-PLUS descumpăneşte prin utilizarea aceloraşi pratici cu partidele politice tradiţionale (în sensul rău al cuvântului).

Mircea Diaconu a reuşit şi el să aducă peste 400 000 de semnături de la nişte partide care cu greu au reuşit, sau nu, să treacă pragul la europarlamentare. Cu toate acestea accesul avut de-a lungul timpului la bazele de date personale ale cetăţenilor ajută.

Teodor Paleologu s-a prezentat cu aproape 400 000 de semnături de la un partid care supravieţuieşte cu greu sub umbra lui Traian Băsescu, cel declarat recent colaborator al securităţii (având în vedere că mai toţi politicienii importanţi post-decembrişti poartă această ştampilă, opinia publică nici nu mai consideră acest fapt ca fiind unul grav).

Kelemen Hunor a strâns şi el aproape 300 000 de semnături, adică putem spune că deja unul din patru maghiari (punând aici şi copiii sub 18 ani, precum şi sutele de mii deja plecate în afara ţării) deja au votat, ceea ce nu este probabil. Tot puţin probabil este ca aceste semnături să vină din partea conaţionalilor români. La alegerile prezidenţiale din 2014 Kelemen Hunor a reuşit să strângă puţin peste 300 000 de semnături. Având în vedere că la vot discutăm de o mobilizare, este sigur faptul că nu putea, fără presiunea alegerilor, să strângă un număr similar în faza de precampanie.

Putem spune că PSD a manifestat mai mult bun simţ decât PNL,  dar probabil numai ca să ducă în derâdere numărul colosal de semnături strânse de liberali, în condiţiile în care de departe socialiştii dispun de cea mai mare reţea de membri de partid şi susţinători. Nu înseamnă însă că aştia au strâns pe bune semnăturile.

Binenţeles că fiecare candidat se spală pe mâini pe baza faptului că el în sine nu a completat absolut nici un formular şi că responsabilitatea aparţine celui înscris pe partea inferioară a listelor.

Probabil că fiecare român care a citit acest articol şi-a manifestat deja opţiunea de vot şi se află înscris pe acele liste electorale.

Dar asta este România de astăzi: o ţară construită politic pe minciună. Totul începe de aici şi se vede în clar că toată structura de stat, inclusiv procuratura şi justiţia, sunt modelate nu să deservească cetăţeanul şi statul de drept, ci interese mafiote. Ei sunt cei care strâng impozitele ca să le împartă tâlhăreşte, care nu construiesc autostrăzi, nu întreţin spitalele, sub umbra cărora se taie pădurile seculare, s-au retrocedat bunuri de sute de miliarde de euro, au privatizat pe nimic companii de zeci de miliarde...

Băieţii ăştia sunt cu toţii înţeleşi între ei. Nimeni nu contestă absolut nimic pentru simplul motiv că se află în aceeaşi situaţie. Nimeni nu se autosesisează şi legea este aşa făcută că doar cei înscrişi pot depune contestaţii. Având în vedere că Liviu Dragnea a fost condamnat pentru mai puţin, putem vedea şi de ce este în stare această justiţie independentă.

Împăratul este gol şi cu toţii ne prefacem că lucrurile nu sunt aşa.