De ce îl plătim cu bani publici pe Victor Ciorbea?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ciorbea FOTO Mediafax
Victor Ciorbea FOTO Mediafax

Ordonanţa care deschide talciocul primarilor a intrat în vigoare nestingherită, fără ca Guvernul să mai explice de ce e normal ca într-o democraţie legile să capete caracter temporar sau aplicarea lor să fie suspendată după bunul plac al unui partid sau al unei majorităţi parlamentare. Iar dacă asta ne confirmă, măcar unora dintre noi, că în România democraţia este mai degrabă simulată decât respectată, ieri am văzut că se poate şi mai rău.

Politicianul care conduce instituţia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, a avut o reacţie demnă de un elev care tocmai a picat bacul atunci când i s-a cerut, nu pentru prima dată, să emită un punct de vedere cu privire la ordonanţa primarilor traseişti. Redau pe scurt declaraţia lui, care poate fi găsită pe larg aici:

„Staţi mai întâi să o văd, ce vreţi să reacţionez? După ce o să văd, văd ce fac, adică ce dispoziţiii dau, ce verificări şi aşa mai departe. Nu ştiu, depinde ce prevede şi cum prevede şi aşa mai departe. Avem diverse proceduri în funcţie de diverse situaţii. Aşa că, mai vorbim, dacă vreţi, când doriţi. De săptămâna viitoare încolo mai putem vorbi, vedem ce şi cum. În secunda asta nu pot să vă spun ce şi cum”.

După cum se afirmă chiar pe site-ul avp.ro la secţiunea „Despre Avocatul Poporului”, „Instituţia Ombudsmanului a fost înfiinţată în Suedia, în anul 1809, de către Parlament care a introdus în noua Constituţie Biroul Ombudsmanului Parlamentar, ca instrument care să poată permite Parlamentului să exercite un anumit control asupra exerciţiului puterii de către executiv, prin monitorizarea modului în care autorităţile publice respectă legile”.

Mai mult, între atribuţiile Avocatului Poporului din România se numără şi sesizarea Curţii Constituţionale, din oficiu sau la cerere, „cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora” sau sesizarea directă a Curţii Constituţionale „cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor”. 

Deci comportamentului lui Victor Ciorbea sfidează însăşi ideea de Avocat al Poporului, precum şi legislaţia care îi conferă atribuţiile. Totuşi, nu vreau să fiu naiv. Admit că Avocatul Poporului este o instituţie politizată, al cărei şef este propulsat în funcţie prin votul unei majorităţi parlamentare, pe care apoi trebuie să aibă grijă să o deranjeze cât mai puţin. Cam la fel ca judecătorii Curţii Constituţionale.  

Deci, e limpede că nu aşteptam de la Victor Ciorbea o reacţie vehementă, negativă, cu privire la această ordonanţă de urgenţă. De la numirea sa, în aprilie 2014, ca Avocat al Poporului, cu sprijinul PSD, dar provenit din rândurile PNL, Ciorbea s-a remarcat doar prin faptul că şi-a umflat bugetul la rectificarea bugetară din iulie. Astfel de favoruri (voiam să spun „şpăgi”) între instituţii, în cazul ăsta dinspre Guvern spre Avocatul Poporului, nu rămân niciodată neîntoarse. M-aş fi aşteptat totuşi de la Ciorbea, având în vedere că se recomandă ca specialist în drept, conform cv-ului afişat pe site-ul instituţiei pe care o conduce, să vină cu o explicaţie măcar de formă cu privire la această ordonanţă, să născocească ceva care să îi servească ocrotitorului său Victor Ponta. Să iasă în faţa presei şi să explice de ce această ordonanţă nu reprezintă o problemă. Nu că asta ar fi rezolvat problema în sine, dar măcar depunea efortul minim de a continua mimarea dialogului instituţiilor cu presa şi societatea. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, aş fi spus că e „business as usual” în politica românească.

În schimb, Ciorbea se face că nu a auzit (sau chiar nu a auzit) despre o ordonanţă aprobată de Guvern cu cinci zile înainte de acordarea acestei declaraţii şi după ce a primit o delegaţia de protestatari în biroul său, care i-au expus nemulţumirile cu privire la acest act normativ. La momentul respectiv, Ciorbea a afirmat că „a reţinut argumentele” prezentate şi că analizarea acestei ordonanţe va fi „o prioritate”.

În aceste condiţii, îmi pun serios întrebarea de ce are rost să îl plătim pe Victor Ciorbea. Şi de ce e nevoie ca, pe lângă el, să funcţioneze un cabinet personal şi un consiliu consultativ?  Adică, dacă el nu se ocupă, atunci măcar să o facă cei care învârt hârtii în jurul lui şi să îi comunice şefului ce are de spus. Nu ştiu exact câţi bani încasează lunar, pe fluturaş, Victor Ciorbea, dar funcţia de Avocat al Poporului este asimilată celei de ministru şi remunerată cu aproximativ 5.500 de lei. 

Şi dacă tot luăm la bani mărunţi instituţia şi persoana cu pricina, dati-mi voie să le mai atrag atenţia asupra câtorva chestiuni care ţin de transparenţă şi care poate că nu sunt din vina lui Ciorbea, dar pe care ar fi cazul să le rezolve, pentru că şi asta îi intră în atribuţiile de şef al instituţiei. Deşi în raportul anual pe 2013 se laudă cu faptul că site-ul este principalul mijloc de comunicare şi că acesta este „permanent actualizat”, secţiunile „anchete” şi „sesizări din oficiu” nu mai sunt actualizate din 2012. De asemenea, la „cazuri rezolvate” nu mai apare nimic din 2011 încoace. Şi dacă tot suntem la capitolul site, încercaţi să schimbaţi fotografia aceea din headerul site-ului, pentru că este evident că ea e (sper) cumpărată de pe internet. Deci, domnule Ciorbea, ca să vă folosesc cuvintele, după ce vedeţi, vedeţi ce faceţi. Eventual de săptămâna viitoare. Vedeţi dumneavoastră ce dispoziţii daţi.

Şi, nu în ultimul rând, vă invit, domnule Ciorbea, să scoateţi de la începutul cv-ului dumneavoastră acest pasaj:

„La temelia întregii mele activităţi au stat întotdeauna respectarea şi aplicarea exemplară a Constituţiei, a legilor, cinstea, corectitudinea, onestitatea şi moralitatea.”

Vedeţi dumneavoastră ce şi cum.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite