Evenimentele din Ucraina, imprevizibile, extrem de fluide, iminenţa, dacă nu cumva chiar realitatea unui război civil în zonă, război în a cărui desfăşurare Rusia d-abia aşteaptă să găsească motive de a interveni încă şi mai pe faţă decât a făcut-o până acum, jucând rolul pacificatorului înarmat până în dinţi şi dornic să îşi folosească puşca doar împotriva celor ce refuză să joace Kazaciocul, creează îngrijorări serioase în marile cancelarii occidentale.

Îngrijorare maximă se manifestă şi la Chişinău, politicienii de acolo evaluând cu atenţie toate scenariile posibile. Dacă ministrul de Externe, d-na Natalia Gherman, a fost ceva mai reţinută în declaraţii, poate şi din cauza unor reguli diplomatice valabile din perspectiva recentei sale vizite la Moscova şi a întâlnirii cu omologul său rus, dl. Serghei Lavrov, alţi membri ai Executivului moldovean au dat expresie preocupării pentru consecinţele pe care le pot avea evoluţiile din zonă. Într-un interviu acordat la data de 11 aprilie Serviciului pentru Republica Moldova al postului de radio Europa liberă, vicepremierul şi ministrul Economiei, dl. Valeriu Lazăr, spunea: “mizăm să fie pace, dar ne pregătim şi pentru alte scenarii.” Demnitarul moldovean ia în calcul interesele ţărilor europene, mai bogate, în zona de conflict, dar şi pe un ajutor românesc în situaţia în care Moscova va recurge la blocarea livrărilor de gaze via Ucraina.

Lucrurile s-au complicat miercuri când Sovietul Suprem de la Tiraspol a votat o rezoluţie în care li se cere preşedintelui Putin, celor două Camere ale Parlamentului de la Moscova, ONU ŞI OSCE să recunoască independenţa Transnistriei. Iar mişcarea următoare e alipirea la Rusia. Un eveniment ce confirmă adevărul afirmaţiei vicepremierului moldovean  Eugen Carpov care, într-un interviu tot de miercuri cu un corespodent al Europei libere, spunea că “la Moscova şi la Tiraspol sunt anumite cercuri ce vor să urmeze scenariul Crimeei.”

La Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu face tot felul de declaraţii belicoase, de natură să provoace enervare la Kremlin, acesta reacţionând printr-o scrisoare cu multipli destinatari, defel amabilă. Problema e că preşedintele român, altminteri tot mai aplicat în analize de geopolitică dar tot mai agresiv în vorbe în ultimele sale luni de mandat, nu se arată preocupat ca, măcar în ceea ce priveşte politica externă, să încerce stabilirea unui dialog cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Într-o apariţie de duminică la redescoperitul post întru fidelitate Realitatea tv, Traian Băsescu a lansat tot felul de atacuri la adresa vulnerabilităţilor internaţionale, reale, dar şi supraevaluate de visele prezidenţiale, ale celor doi înalţi demnitari, neuitând, în schimb, a se lustrui pe sine. Nu e vorbă că nici respectivii nu i-au rămas datori guralivului moşier aflat la final de mandat, folosindu-se, desigur, în principal de televiziunile prietene. Dovedindu-se astfel că preşedintele avea totuşi dreptate când, în urmă cu câţiva ani, făcea vorbire, în documente oficiale, despre mass-media ca posibil factor de vulnerabilitate pentru securitatea naţională.

Ce nu spunea atunci şi nu spune nici azi dl. Băsescu e că, pe de o parte el însuşi, pe de cealaltă parte, adversarii săi politici priviţi ca inamici, ameninţaţi deschis cu puşcaria ridicând astfel noi semne de întrebare asupra independenţei justiţiei, contribuie, în egală măsură, la accentuarea acestei vulnerabilităţi. Televiziunile, indiferent că e vorba despre b1tv şi Realitatea, din ce în ce mai fidele preşedintelui, sau de Antena 3 ori România tv, locuri în care îşi fac de cap prim-ministrul Victor Ponta şi oamenii lui, au devenit tot mai pronunţat instrumente de manevre, atac şi şantaj politic, de farsă şi de demagogie ieftină, de intoxicare publică, de loc în care spectacolul de cea mai proastă calitate e la el acasă.

Un spectacol în care clasa politică, indiferent că e vorba despre Putere sau de Opoziţie, deţine rolul principal. Da, avea din nou dreptate dl. Băsescu atunci când vorbea duminica trecută, dar şi marţi seara la Digi 24 despre defectele majore ale acestor politicieni din rândul cărora, din păcate şi deşi nu e dispus să o recunoască, chiar domnia sa face parte. Mai avea dreptate preşedintele când declara ritos că firesc ar fi ca politicienii în cauză, mulţi, prea mulţi din păcate, clienţi ai DNA, să se retragă. Cu menţiunea că el însuşi le e dator românilor cu o retragere după decembrie 2014. Cu toţii par a fi vinovaţi de punerea în practică a “mexicanizării” României, un fenomen despre care scria în urmă cu vreo doi ani profesorul Vladimir Tismăneanu.

Avertismentul rezultat din declaraţia făcută sub jurământ săptămâna trecută de d-na Victoria Nuland nu are nici el, atunci când e vorba despre România, un unic destinatar, nu se limitează doar la politicienii de la putere, ci şi la cei din opoziţie. Simplul fapt că, până la această oră, nici unii, nici alţii nu au putut produce un candidat credibil pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, e simptomatic pentru faptul că suntem conduşi de oameni fals dedicaţi valorilor europene. Indivizi care, aşa după cum scria, acum aproape 20 de ani, în preajma Crăciunului, în Dilema, dl. Andrei Pleşu, “iubesc cârnatul şi trebuie să pledeze pentru sparanghel, le place mirosul de bodegă şi trebuie să se declare admiratori ai Luvrului.”

Acesta este, din păcate, tabloul deloc optimist, în care le e dat românilor să aştepte anul acesta sărbătorilor pascale. Un tablou pe care imaginile televizate din hypermarketurile luate cu asalt într-un elan consumatorist de factură stahanovistă ori mesajele linguşitoare de bine şi prosperitate ale politicienilor, pentru care binele şi prosperitatea românilor nu sunt defel preocupante, nu îl pot schimba în nici un chip.

Într-un alt text, datând din 1991, tot dl. Andrei Pleşu ne reamintea că “în Evanghelia după Matei ni se povesteşte că, după Învierea Sa, Iisus le-a vorbit oamenilor în trei rânduri. O dată pentru a le spune Bucuraţi-vă!, apoi, Nu vă temeţi! şi la urmă (către ucenici), Cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul Veacului!  Dl. Pleşu se întreba atunci “cine mai aude în România de azi aceste cuvinte? ”

În ceea ce mă priveşte, îi invit pe toţi cititorii acestor însemnări să audă şi să mediteze la vorbele Mântuitorului. Şi să se gândească la exemplul şi sacrificiul de acum două mii de ani şi mai bine al unui seamăn de-al nostru. Poate că acest exemplu să ne dea speranţa că problemele Lumii şi ale fiecăruia dintre noi nu sunt chiar atât de greu de rezolvat.

Sărbători fericite!