Războiul procurorilor este rezultatul unei tensiuni între realitate, ceea ce este, ceea ce şi-ar dori să fie susţinătorii USL şi al lui Traian Băsescu şi ceea ce ar trebui să fie un stat de drept.

Realitatea este că USL a câştigat 70% din mandatele parlamentare prin vot popular, iar Traian Băsescu, la finalul mandatului prezidenţial, este slăbit de votul a 7 milioane de români care i-au cerut prin referendum demisia. Realitatea politică obligă cele două părţi, preşedintele slab dar totuşi preşedinte şi majoritatea USL,  la o înţelegere. Desemnarea procurorilor prin înţelegere este rezultatul pactului de coabitare şi nu cred că aceasta a fost doar între preşedinte şi premier, ci între preşedinte şi majoritatea parlamentara a USL. Dovada: nici PNL şi nici antenele voiculesciene nu au făcut crize de isterie.

Al doilea element de tensiune este ce şi-ar dori susţinătorii celor două tabere să fie. Votanţii USL anti-Băsescu şi-ar dori ca acesta să fie scos cu forţa din palatul Cotroceni, iar cei ai lui Traian Băsescu ca el să rămână jucător, adică atât USL cât şi Băsescu să ducă până la ultimele consecinţe politica războiului. Or continuarea politicii războiului ar fi putut pricinui daune mai mari decât înţelegerea, ar fi amplificat criza politică, instabilitatea sistemului de justiţie şi ar fi întărit în exterior impresia că România este un stat eşuat.

Al treilea element al tensiunii este normativ,  ceea ce ar trebui să fie un stat de drept. Tensiunea e întreţinută de idealişti, de cei care nu doar conjunctural precum Daniel Morar susţin aplicarea unor proceduri transparente, în cazul procurorilor a unei selecţii recomandate şi de Comisia Europeană ca bună practică. Cei care critică procedurile uită că pentru a da rezultate ele au nevoie de timp. Prima selecţie făcuta de Pivniceru a fost o farsă, poate şi a doua ar fi fost, dar există probabilitatea ca la un moment dat procedurile să producă rezultate.

Idealiştii au fost încurajaţi să creadă că idealurile sunt realizabile pentru că politicienii ştiu că acestea, cu tot etosul lor, sunt arme redutabile în politica şi mobilizează mase. Băsescu a câştigat alegeri sub flamura unor idealuri precum anticomunismul, anticorupţia sau modernizarea statului. Idealiştii descoperă că politicienii au abandonat idealurile, în favoarea realităţii, de aici şi deziluzia.

Problema apare când vedem pentru cine s-a făcut înţelegerea. Pentru Laura Codruţa Kovesi apreciată pesemne pentru comportamentul cazon şi puternicul ei simţ ierahic. Aceeaşi Kovesi sub conducerea căreia Parchetul general a decis neînceperea urmării penale într-o serie de dosare de conflict de interese ale unor parlamentari, dosare redeschise ulterior  de DNA. Niciunul dintre cei nominalizaţi pentru funcţii de conducere nu-şi pot trece în Cv rezultatele lui Daniel Morar, ei mai degrabă au primit ceva, decât au oferit sistemului de justiţie.

Problema depăşeşte sfera sistemului de justiţie şi se extinde la nivelul tuturor sistemelor. Cei care au oferit încredere, susţinere, competenţă sunt marginalizaţi şi excluşi în favoarea celor care primesc ceva, funcţii, sinecuri, chiar mita. Primii nu pot fi controlaţi, decât cel mult narcotizaţi cu propriile idealuri,  cei din urmă pot fi controlaţi pentru că într-un moment sau altul au cerut ceva şi sunt datori puterii. Marginalizarea şi sacrificarea idealiştilor din ambele tabere este periculoasă pentru societate pentru că doar idealurile pot îmbunatăţi realitatea, aşa cum spune un politolog italian. Fără idealuri şi fără idealişti vom rămane prizonierii deşertului realităţii.