De ce nu-şi apără România dreptatea la Consiliul Europei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Europei

Să începem cu câteva ştiri, în sine interesante, dar a căror combinaţie oferă toate indicaţiile pentru ceea ce este viitoarea intrare a instituţiilor europene dorinţa într-un spaţiu comun de joc, cu reglementări şi proceduri cu totul speciale pentru mai buna apărare a valorilor europene în general şi a celor ale statului de drept în special.

Prima ştire, venind de la Consiliul Europei, spune aşa: „Miercuri 10 iulie, Comitetul de Miniştri care reprezintă cele 47 de State Membre ale Consiliului Europei a adoptat o decizie de acceptare a cererii Uniunii Europene de a deveni observator în cadrul GRECO. Salutând această decizie, Thorbjørn Jagland, Secretarul General al Consiliului Europei a spus: «Iată un alt exemplu de bună cooperare între UE şi Consiliul Europei. Acţionând împreună pentru protejarea statului de drept şi pentru prevenirea corupţiei, acţiunile noastre vor fi mai eficiente şi vor avea un mai mare impact». Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene adăuga «Participarea UE în cadrul GRECO în calitate de observator apropie UE UE şi Consiliul Europei şi întăreşte eforturile noastre comune de întărire a statului de drept şi luptei împotriva corupţiei în întreaga Europă».“

A doua ştire care s-ar putea să ne intereseze este că, în aceste zile, Ursula von der Leyen, candidatul propus de către şefii de state şi guverne pentru a ocupa funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene, a avut întâlniri cu grupurile parlamentare reprezentate în Parlamentul European, ocazie cu care a confirmat că Frans Timmermans va rămâne şi în noua echipă, cu aceeaşi funcţie şi cu aceleaşi responsabilităţi ca acum. În plus, a afirmat că una dintre priorităţile sale va fi şi promovarea noului cadru de analiză şi supraveghere a modului în care toate Statele Membre, fără excepţie, îndeplinesc criteriile statului de drept şi apără valorile fundamentale europene.

În opinia mea, a doua ştire o potenţează pe prima, căci acum se formalizează procesul de care vă vorbeam de atâta timp, adică legătura profundă şi permanentă între organisme ale Consiliului Europei şi zonele de analiză şi decizie din cadrul UE, cele care preiau analizele şi documentele elaborate de experţii de înalt nivel ai Consiliului Europei. În cazul în care ne interesează, concluziile celor de la GRECO, MONEYVAL sau din cadrul Comisiei de la Veneţia au fost preluate ca bază de lucru foarte serioasă şi exhaustivă de către grupurile de experţi din cadrul Comisiei Europene sau Parlamentului European pentru fundamentarea propriilor lor analize sau propuneri legislative. Totodată, documentele Consiliului Europei sunt preluate automat pe circuitul marilor cancelarii şi organizaţii internaţionale, cu deosebire cele privind lupta împotriva corupţiei, a spălării de bani şi luptei împotriva finanţării circuitelor crimei organizate şi terorismului cu relevanţă regională, continentală şi globală.

Dar, fireşte, nimeni nu poate pleca de la prezumţia că experţii lor sunt perfecţiunea întruchipată şi ai noştri nu ştiu meserie sau că parlamentarii noştri şi-ar dori cumva să apere un sistem corupt şi cu disfuncţionalităţi care sunt rezultatul unor interese oculte, anti-democratice. Dimpotrivă, aş spune, trebuie să arătăm adevărul şi să ne susţinem cauza cu argumente şi să cerem cu toată tăria, cât mai elegant dar ferm posibil, să fim ascultaţi şi, atunci şi acolo unde este cazul, să solicităm modificarea unor concluzii deja publicate şi care, din punctul de vedere al autorităţilor române, s-ar baza pe o cunoaştere limitată sau defectuoasă a realităţii.

Se poate? Desigur.

De ce n-o facem? Nu ştiu.

Uitaţi, spre exemplu, în loc de a consuma argumentaţia doar pentru uz electoral şi exclusiv pe piaţa internă, politizând totul la maximum ca argument pentru campaniile electorale în perspectivă, am putea folosi căile clasice de atac în cadrul organizaţiilor din care facem parte. Iar dacă vorbim despree Consiliul Europei, România poate face o interpelare politică la cel mai înalt nivel, solicitând Comitetului de Miniştri al organizaţiei să o înregistreze, să o ia în discuţie şi să hotărască măsurile care se impun. Reprezentatul nostru în acest organism este ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, care, eventual, vine la reuniunile plenare, dar, pe lângă el, mai avem şi un reprezentat permanent, pe dl. Răzvan Rusu, cu rang de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar. În virtutea prerogativelor pe care le deţin, ei pot cere în mod oficial analiza unui document produs de GRECO, parte a Grupului de Raportori pe problemele de cooperare juridică. În acest cadru ar putea fi adusă la cunoştinţă opinia autorităţilor noastre că rapoartele făcute sunt o problemă deoarece se bazează pe informaţii false şi părtinitoare, ceea ce duce nu numai la o nedreptate flagrantă ci şi, la limită, poate constitui o atingere a prestigiului şi credibilităţii României. Dacă există argumente. de ce nu?

Mai mult, exact pe aceeaşi bază, poate fi sesizată şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei care să fie anunţată de ce-au făcut cei de la GRECO. Putem cere şi ca problema să fie introdusă pe ordinea de zi a lucrărilor următoarei sesiuni a Adunării General care, eventual, să adopte o Decizie în care lucrurile să fie puse la punct în mod exemplar, eventual cerând şi sancţionarea celor care nu şi-au făcut treaba cum trebuie. O asemenea cerere trebuie formulată de dl. senator Pop (PSD, fostul ministru al Educaţiei) în calitatea sa de şef al Delegaţiei române la APCE. Şi, tehnic, este obligatoriu ca această solicitare a părţii române să fie înregistrată şi luată în discuţie, exact aşa cum s-ar întâmpla şi la Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei, cel aflat acum sub preşedinţia rotativă franceză.

Dacă avem baza necesară de argumente, asemenea proceduri ar putea fi lansate pentru a arăta lumii întregi care sunt argumentele româneşti şi de a declanşa o dezbatere asupra modului nedrept în care suntem trataţi. Apoi, în funcţie de rezultate, putem să solicităm dezbateri în urgenţă în Comisia specializată din Parlamentul European sau să cerem domnului Timmermans să spună care ar fi şi punctul de vedere al Comisiei, acum că există cadrul legal întărit de colaborare cu Consiliul Europei, ideea fiind că s-ar putea obţine o reevaluare generală a modului în care România respectă valorile statului de drept.

În locul dezbaterii de acasă, din ce în ce mai nervoasă şi înveninată, cu zero efecte pe plan internaţional, oare n-ar fi mai firesc să se treacă la o abordare instituţională prin coordonarea unei linii de argumentare/sesizare complexe care să vizeze Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi, la nivel de UE, Comisia şi Parlamentul European?

De ce nu se face dacă tot ştim că avem dreptate şi am fost nedreptăţiţi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite