Corespondenţă de la Sibiu. De ce nu participă Viorica Dăncilă la Summitul de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Viorica Dăncilă. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, însă premierul Viorica Dăncilă nu va participa la Summitul de la Sibiu. Motivul: liderii europeni se reunesc în cadrul Consiliului European, o altă instituţie, unde România e reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit cutumei diplomatice, Viorica Dăncilă nu a putut fi invitată oficial. Premierul ar fi putut participa doar ca turist.

De ce la Summitul de la Sibiu va fi prezent doar Klaus Iohannis, nu şi Viorica Dăncilă, în condiţiile în care România deţine preşedinţia UE? Pentru că atribuţiile  de politică externă sunt partajate între preşedinte şi premier, iar la Sibiu şeful statului reprezintă România, potrivit Constituţiei.

Guvernul Dăncil[ deţine, în intervalul ianuarie -iunie, preşedinţia rotatativa a Consiliului UE, reuniunea miniştrilor din spaţiul comunitar, cu scopul de a coordona politicile UE. Potrivit cutumei europene, ţara care deţine preşedinţia Consiliului UE găzduieşte şi un summit informal al Consiliului European, reuniunea şefilor de stat sau de guvern din UE. România e reprezentată în Consiliul European de preşedinte. Reuniunile Consiliului European, în mod formal, au loc la Bruxelles. 

Acum, când România deţine preşedinţia Consiliului UE, Summitul Consiliului European a fost programat la Sibiu, ca urmare a influenţei pe care Klaus Iohannis o are la Bruxelles. Aşadar, vorbim de două instituţii diferite: avem pe de o parte preşedinţia Consiliului UE, deţinută de Guvernul României, şi reuniunea Consiliului European de la Sibiu, unde România, potrivit Constituţiei, e reprezentată de Klaus Iohannis. Conform cutumei europene, fiecare ţară are un singur loc în Consiliul European, loc care e ocupat de preşedinte sau de premier. În cazul României, titular e Iohannis, deci premierul Viorica Dăncilă nu putea participa oficial, nici măcar în calitate de invitat. Există un singur invitat oficial: preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani. „Numai dacă Iohannis o ţine în braţe pe Dăncilă pot participa cei doi împreună la Summitul de la Sibiu”, a explicat, plastic, fostul preşedinte Traian Băsescu, la Realitatea TV. 

Partajarea puterii între preşedinte şi premier pe plan european e o practic[ minoritară în UE. Majoritatea statelor sunt reprezentate în Consiliul European de premier, aşadar acelaşi politician care deţine şi preşedinţia Consiliului UE ]n numele statului respectiv. Germania e un exemplu concludent în acest sens. România a urmat însă modelul francez, unde preşedintele Macron e titular în Consiliul European, iar premierul deţine şefia Consiliului UE.

Viorica Dăncilă putea fi prezentă la Sibiu doar în calitate de turist. „Pentru sibieni, pentru musafiri şi pentru oricine altcineva doreşte să participe, în ziua de 9 mai, Primăria municipiului Sibiu organizează aici în Piaţă un mare concert pentru toată lumea. Deci cine doreşte să participe la partea de distracţie este invitat la concert în Piaţa Mare, la liber”, a afirmat Iohannis, întrebat despre absenţa lui Dăncilă.

Corespondenţă de la Sibiu. PSD, umilit de propria familie politică. Socialiştii europeni au refuzat să se întâlnească cu Dăncilă şi cu Dragnea la Sibiu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite