De ce nu îl iubeşte Traian Băsescu pe Klaus Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi, momentan şi legal, ”Verde-nourat” se cântă sub tabloul Brătienilor.
Astăzi, momentan şi legal, ”Verde-nourat” se cântă sub tabloul Brătienilor.

Moştenirea PDL s-a împărţit frăţeşte în trei părţi inegale. Monica Macovei a plecat cu spiritul, Elena Udrea a luat departamentul financiar iar Vasile Blaga a rămas cu sediile şi imnul. Toţi îşi închipuie că au pornit pe un drum nou şi complet diferit de ce au trăit până acum, dar toţi se trezesc în miezul nopţii transpiraţi şi agitaţi, suferind de sindromul membrului fantomă. Singurul membru care a contat vreodată cu adevărat: Traian Băsescu.

La capul mortului politic PDL s-a aşezat, aşa cum prevăd uzanţele, singurul moştenitor legal, Vasile Blaga. Tovarăş vechi de drum politic, Blaga a fost surprins să afle că are parte de  două testamente politice, unul al lui şi unul al lui Traian Băsescu, care nici nu vrea să renunţe la perfuzii. Aşa că, în timp ce Preşedintele îşi citea scrisoarea de adio, Vasile Blaga a ales să facă singurul lucru pe care îl mai putea face într-o situaţie ca aceasta: să o şteargă nemţeşte.

Cele trei facţiuni şi-au împărţit şi strategiile de campanie. Monica Macovei a plecat cu intelectualii, face desene pe Facebook şi lansează jocuri cu recuperarea banilor de către DNA, lucru care ne aduce aminte de ”Arde-i pe corupţi”. Elena Udrea a rămas cu populismele şi confundă reclama electorală cu revista Cosmopolitan. Vasile Blaga  s-a ales cu organizarea, afişele şi mitingurile, şi îşi închipuie că are şi candidat în persoana lui Klaus Iohannis. Când pui cap la cap detaliile înţelegi de ce e nevoie de un nou partid de dreapta după alegeri. În funcţie de cine va câştiga vom afla dacă noul PDL se află la PNL-ul lui Vasile Blaga sau la PMP-ul lui Traian Băsescu. Astăzi, momentan şi legal, ”Verde-nourat” se cântă sub tabloul Brătienilor.

De ce nu îl iubeşte Traian Băsescu pe Klaus Iohannis? Pentru simplul fapt că nu crede că acesta îl respectă pe el ca politician şi ceea ce a realizat în ultimii zece ani ca Preşedinte, iar din momentul în care el crede că nu îl respecţi poţi fi sigur că ţi-ai găsit un duşman pe viaţă. Între Traian Băsescu şi Klaus Iohannis există o diferenţă fundamentală, deşi amândoi sunt oameni politici care au depozitat sau depozitează speranţele unei naţiuni. Traian Băsescu a priceput că răul cel mai mic doar se votează, dar nu aduce cu sine şi iubirea electoratului. A vrut aşa de mult să fie iubit, că a reuşit să aibă o relaţie de dragoste/ură cu electoratul. Poţi să îl iubeşti sau nu, poţi să îl urăşti sau nu, dar nu poţi să îl ignori. Constituţia nu ne spune nimic despre acest aspect şi nimeni nu a cerut până acum părerea Curţii Constituţionale. Ce nu pricepe sub niciun chip Klaus Iohannis este ceea ce  încearcă PSD-ul să îi lipească pe frunte  de la începutul campaniei: vrea nu vrea, el e cel către care s-a dus valul electoral care l-a votat de două ori pe Traian Băsescu pentru Preşedinte.

Traian Băsescu suferă de sindromul tatălui de fete. Mereu precaut, circumspect cu nou veniţii, nu îi respinge, dar nici nu îi invită în casă. Discuţia se poartă în cadrul uşii, iar dacă ai noroc să treci de prima etapă vei dormi în camera de oaspeţi, mai mult decât ai crezut atunci când ai început relaţia de curtare. Klaus Iohannis e un tip elegant, dar care nu a înţeles cum merg lucrurile în casa lui Traian Băsescu sau nu a avut suficientă răbdare să doarmă în dormitorul neîncălzit. Lipsa de apetenţă pentru nuanţe, de care suferă Klaus Iohannis, este sursa întregului conflict.

Klaus Iohannis are o strategie de campanie bazată pe ideea că: lasă-i să-ţi sune la uşă, că poate se plictisesc şi pleacă şi te lasă în pace. Strategia ar putea să funcţioneze dacă locuieşti într-o casă săsească prin Ardeal, cu porţi înalte şi obloane la geamurile de la stradă. Dar Klaus Iohannis nu mai e la Sibiu şi ar fi trebuit să ştie până acum că în România, dacă ne dai afară pe uşă, îţi intrăm pe horn când te aştepţi mai puţin.

Cei care cred că modul în care îşi duce campania Klaus Iohannis e un refuz al mocirlei locale se păcălesc singuri din speranţa naivă că au găsit un candidat care să îi reprezinte. Klaus Iohannis însuşi riscă nepermis de mult când ignoră principiile pe care le-a luat cu ea Monica Macovei,  când a trântit uşa la PDL. Nu te poţi sustrage la nesfârşit realităţilor româneşti şi să încerci să repari lipsurile şi gafele făcute, în primele cinci minute din emisiunea lui Rareş Bogdan de la Realitatea TV. Nu te poţi preface că doar PSD-ul este profund corupt, iar la tine sunt cazuri punctuale. Nu poţi ignora demograficul celor care au votat cu Traian Băsescu, în 2004 şi 2009, fără ca ei să ştie că urmează să fie numiţi băsişti. Klaus Iohannis trebuie să înţeleagă de unde a apărut băsismul şi ce e cu el, înainte de a-l eradica sau de a-l folosi în campanie. Mai ales acum când – dupa cum scrie şi Andrei Cornea, susţinător declarat al lui Klaus Iohannis – Traian Băsescu însuşi s-a lepădat de băsism.

Candidatul ACL şi echipa sa ar fi trebuit să se aşeze la o masă şi să se gândească la cum să răspundă atunci când PSD l-a acuzat de băsism, măcar pentru simplu motiv că masa la care trebuiau să se aşeze e în aceeaşi încăpere în care îşi ţinea Traian Băsescu şedinţele de partid. Lucrurile nu ar fi fost prea complicate dacă ar fi ales calea logicii şi nu cea a ignorării subiectelor pe motiv de diferenţiere implicită. Dar se pare că nimeni din echipa lui Klaus Iohannis nu se uită în zilele acestea la filmele cu zombi. Deşi sunt un fel de morţi vii care merg în reluare, zombii politici au tendinţa să te găsească, oricât de mult te-ai ascunde sau oricât de repede ai fugi. Şi dacă tot alegi să fugi, cărând un cadavru politic în spate, despre care susţii că e doar o cocoaşă, măcar nu o face pe bicicletă.

La cum au ales să se comporte cu electoratul de dreapta, confuzionat şi ignorat, Traian Băsescu (”doar eu”) şi Klaus Iohannis (”doar cum vreau eu”), nu merită să conducă dreapta începând din decembrie 2014.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite