Când aveţi o problemă de sănătate vreţi să fiţi tratat de un doctor care şi-a terminat şcoala cu brio şi a făcut cel puţin câteva sute de operaţii? Sau de un doctor care stă până noaptea târziu în faţa televizorului şi e pasionat de ultimele bârfe dintre vedete? Când aveţi nevoie de un avocat vă uitaţi după un absolvent de drept specializat în speţa pe care vă judecaţi sau sunaţi un analist de televiziune care se pricepe la drept penal, macroeconomie şi politică la un loc? Întrebările sunt în mod evident retorice şi au răspunsul inclus. Ce nu înţelegem noi astăzi, şi asta se vede în discursul public, este faptul că fiecare dintre noi îşi are rostul lui în mecanismul social. Doctorul să vindece bolile, avocatul, judecătorul şi procurorul să asigure un act de justiţie echitabil şi corect, iar profesorii şi învăţătorii să educe noile generaţii. 

România trebuie să fie condusă de oameni politici responsabili, dublaţi de o clasă de intelectuali de calitate. Destinul României nu poate fi decis la televizor, în spaţiul dintre două pauze publicitare. Viitorul nostru, al tuturor, trebuie să fie construit în linişte, departe de zgomotul divertismentului televizat, de către oameni care înţeleg direcţia în care se îndreaptă lumea. Presiunea ultimei ştiri de senzaţie ar trebui să dispară din meniul deciziei politice pentru că în felul acesta am ajuns să trăim pe termen scurt şi să credem că lumea se termină odată cu talk show-urile de seară. Vreau o Românie în care să ne putem baza pe intelectualii care nu se lasă deturnaţi de circul politic şi pe oamenii politici care înţeleg echilibrul dintre divertisment şi responsabilitate politică. 

Se vor împlini în curând 25 de ani de la Revoluţie şi noi am uitat de ce am avut nevoie de acest sacrificiu. Ce nu am uitat a fost să închidem televizorul şi să trăim în lumea reală. Avem atât de multe televiziuni, încât trăim într-un permanent breaking news. Publicul a ajuns să fie îngenuncheat de bufoni ca Dan Diaconescu, reinventat drept politician. Funcţiile importante, demnităţi de care depinde soarta ţării se împart unor oameni care se arată destoinici în lătratul la televizor. Ajunge! Televizorul e un instrument de divertisment. Nu educă şi nu ajută la normalizarea lumii în care trăim. A venit vremea să închidem televizoarele şi să le redeschidem doar când e cazul. Pentru filme, meciuri de fotbal sau orice altă distracţie credem că ne relaxează. 

Televiziunea şi modul de viaţă pe care îl susţine ea au dat peste cap ordinea firească a unei societăţi  care se dorea normală. Aşa au ajuns prin Parlament bizarerii ca Irina Loghin sau Gigi Becali. În schimb, numărul de intelectuali tinde spre zero, iar cei care acceptă să joace jocul politic ajung de nerecunoscut. 

În clipa în care vom separa competenţele şi vom accepta că fiecare are rolul său pe lume, atunci vom avea şi o viaţă normală. Excepţiile nu definesc regulile. Popularitatea nu înseamnă competenţă. Minţile luminate nu se regăsesc în audienţe. Cântăreţii nu ţin concerte în universităţi, iar intelectualii nu ţin prelegeri pe stadioane. 

Mi se reproşează că sunt prea didactic, urmare a pregătirii mele profesionale. Prefer această critică în locul superficialităţii. Şi prefer oricând o discuţie în contradictoriu cu Andrei Pleşu unei concordii cu Mircea Badea. Să învăţăm să facem distincţie între saltimbanci şi învăţaţi. Să îi punem pe fiecare la locul cuvenit, pe care l-au câştigat în viaţă. Pentru că există mai multe Românii, nu doar a lor şi a noastră, care presupun din start o contradicţie. Există o Românie a lui Andrei Pleşu şi una a lui Mircea Badea, există o Românie a lui Andrei Şerban şi una a lui Adi Minune. Ele nu se exclud şi nu se suprapun. Pot trăi împreună fără să se urască reciproc. Şi vreau o Românie a intelectualilor care să aibă o voce publică puternică şi importantă.