Dintre libertăţile civile, evident, cea mai spinoasă temă este cea a dreptului la căsătorie între persoanele de acelaşi sex. Dar nu este cea mai importantă. Dreptul la nediscriminare, dreptul la viaţă, dreptul la respectarea vieţii private, dreptul la instruire, depturile copilului, libertatea de circulaţie sau libertatea de gândire, conştiinţă şi religie sunt subiecte care în societatea românească sunt foarte puţin discutate. 

În anii 90, principala dezbatere la nivel politic a fost comunism versus anticomunism. După anul 2000, dezbaterea s-a mutat în zona justiţiei, a luptei împotriva corupţiei. În cei 27 de ani de democraţie am avut doar două teme politice interne de interes major (anticomunism şi anticorupţie), în timp ce o parte importantă din societate a evoluat enorm şi a devenit tot mai conectată şi integrată cu societăţile dezvoltate, unde discuţiile despre drepturi şi libertăţi reprezintă principalele teme din agenda politică şi socială. Încremenirea clasei politice româneşti la nivelul dezbaterilor comunism-anticomunism, corupţie-anticorupţie a creat un ecart imens între necesităţile acestei părţi din societatea românească, importantă dacă nu ca număr, în mod sigur ca resursă activă de dezvoltare, şi viaţa politică. Aceşti cetăţeni apar periodic să-şi manifeste nemulţumirea legată de modul în care este condusă România de partidele politice, ca în cazul Colectiv sau al Ordonanţei 13, după care se retrag în zona lor de interes, care nu are un corespondent în politică.

Teme precum discriminarea salarială dintre femei şi bărbaţi sau dintre români şi alţi cetăţeni ai UE, dreptul la viaţă, care presupune inclusiv dreptul la asigurarea unor servicii medicale de calitate sau a unui mediu curat, dreptul la instruire, care presupune accesul la educaţie al tuturor copiilor din ţară, dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători, de a fi recunoscuţi ca o familie de legislaţia românească sunt abordate populist, iar când sunt puse în discuţie abordarea este de a le restrânge (cazul legalizării relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex) nu de a căuta căile pentru a oferi posibilitatea unor cetăţeni să se simtă parte integrantă a ţării în care trăiesc.

Evident, un astfel de partid nu ar câştiga alegerile în România în următorii 16-20 de ani, dar nu acesta trebuie să fie scopul.

Un partid al libertăţilor civile ar pune pe agenda politică în acest moment, în mod vocal şi, sper, competent toate problemele enumerate mai sus. Ar aduna în jurul său acele forţe ale societăţii care în acest moment acţionează independent, targetat pe o anumită temă, şi ar transforma aceste doleanţe în obiective politice. Evident, un astfel de partid nu ar câştiga alegerile în România în următorii 16-20 de ani, dar nu acesta trebuie să fie scopul, ci promovarea constantă şi cu argumente a drepturilor civile, punerea pe masa negocierii în Parlament a acestor obiective asumate în programul politic.

O astfel de abordare ar duce în plan secund o parte din discuţiile interminabile de 27 de ani despre „cine a furat“ sau „cine a turnat la Securitate“ şi ar pune pe tapet teme despre viitorul nostru ca societate. Nu în ultimul rând, respectarea libertăţilor civile este garantul unei societăţi dezvoltate, a unei societăţi în care toţi cetăţenii, indiferent de sex, naţionalitate, religie sau alte criterii, au dreptul să trăiască fericiţi.