Complementaritatea este adesea greu de atins şi de obicei ia timp. Dar chiar şi după, lideri creativi şi inovativi trebuie găsiţi, aşa cum notează Mancur Olson.

În 1851 primul sindicat a fost creat – Societatea Amalgamă a Inginerilor în Marea Britanie, la doar un secol după Revoluţia Industrială. Între 1937-1945 a avut loc cea mai mare creştere a mişcării sindicaliste în SUA.

Societăţile stabile îmbunătăţesc acţiunea colectivă prin acumularea mai multor organizaţii. Puterea de organizare disproporţionată a grupurilor mici scade în societăţile stabile, dar nu dispare.

Membrii organizaţiilor sunt şi ei cetăţeni. Ei au statut dublu. Aşadar, câştigurile din lobby trebuie să fie îndeajuns de mari (de 100 de ori mai mari) astfel încât să compenseze redistribuţia veniturilor. Lobby implică redistribuţie care duce la o diminuare a produsului total din societate prin cartelizare şi monopol. Aşadar, beneficiul pentru a fi membrul unei organizaţii trebuie să fie de 100 de ori mai mare decât partea din costul asupra societăţii pe care redistribuţia îl creează, spune acelaşi Olson.

Grupurile de interese speciale sunt coaliţii de redistribuţie. Ideal ar fi ca grupurile de interese speciale să caute politica care ar aduce beneficii membrilor dar care în acelaşi timp ar creşte venitul agregat al societăţii. În mod normal, grupurile speciale de interese reduc eficienţa şi venitul agregat şi de asemenea fac viaţa politică mai divizată.

Totul este parte a unui plan al unui grup de interese în care Iohannis este doar un egal printre egali.

Există o distincţie între interese mărunte şi interese substanţiale. Instituţiile au interesul de a crea o societate mai prosperă. Aşadar, instituţiile vor să redistribuie venitul propriilor membri cu cel mai mic cost asupra societăţii. Redistribuţia, aşadar, trebuie să fie în relaţie cu costul social al redistribuţiei.

Grupurile de interese speciale iau deciziile mult mai încet deoarece: 1. ele trebuie să utilizeze negocierea consensuală şi/sau 2. ele trebuie să respecte procedurile constituţionale. Uneori, agenda lor este foarte încărcată, au multe decizii de luat, de multe ori prin unanimitate care duce la o perpetuare a status-quo-ului sau la timpi uriaşi de decizie. Acum se înţelege mai bine de ce a întârziat 30 de zile Iohannis cu decizia de revocare a şefei DNA? Grupul de interese special al cărui membru este a trebuit să ajungă la un consens cu toţi colegii despre ce trebuie făcut în continuare. Totul este parte a unui plan al unui grup de interese în care Iohannis este doar un egal printre egali.

Mai mult lobby pentru preţuri fixate sau pentru salarii decât pentru cote

Cantităţile sunt variabile la fixarea preţurilor, în timp ce preţurile sunt variabile la impunerea cotelor. Este mai uşor să monitorizezi furtul la preţ decît furtul din cantităţi vândute. De asemenea, este mai uşor să laşi decizia de alocare a costurilor pieţei.

Nu există competiţie perfectă, chiar şi în absenţa grupurilor de interese speciale. Numai agricultura poate fi considerată aproape de competiţia perfectă. Acum înţelegeţi de ce este Cioloş cinstit? Nu ai cum să furi şi să fii de succes pe o piaţă de agricultură atât de competitivă. Dar este oare el potrivit pentru un stat mult mai complex decât domeniul agriculturii? Dacă în tot statul se fură, atunci la conducere ar fi reprezentativ unul care ştie cum se fură, nu un om cinstit. Un om cinstit nu ar putea conduce un stat în care se fură. Un om cinstit nu ar avea puterea să schimbe oamenii din domeniile în care se fură, cum sunt vămile, medicina, educaţia, poliţia, armata, administraţia, pentru a le transforma în domenii de competiţie pură ca agricultura.

În absenţa coaliţiilor de distribuţie, profiturile anormale duc la noi intraţi în industrie sau acea linie de activitate. Coaliţiile de distribuţie încetinesc creşterea prin reducerea ratei cu care resursele sunt realocate dintr-o industrie în alta. De exemplu, a face lobby pentru salvarea băncilor sau firmelor falimentare. Acest lobby împiedică mutarea resurselor în domenii în care ar aduce mai multă productivitate.

Un sector în boom duce la o cerere pentru forţă de muncă. Cartelurile împiedică oferta de muncă să se mute la noul sector în boom, ceea duce la creşterea salariilor în acel domeniu. Creşterea salariilor duce la mai multe motive pentru a munci şi pentru a avea un venit mai mare. Un venit mai mare duce la mai mult timp liber, ceea ce limitează timpul pe care îl aloci muncii. Aşadar cartelurile distorsionează mersul normal al pieţei şi lasă rata şomajului la rate îngrozitoare. Dar asta lent şi parte a unui ciclu.

Coaliţiile de redistribuţie duc la reducerea a creşterii economice

Numărul de noi intraţi pe piaţă creşte, aşadar, partea din venit descreşte pentru toţi. Cartelurile ridică, aşadar, barierele pentru intrare (ceea ce s-a întâmplat recent în România în domeniile medical şi juridic e exact inversul – se coboară bariere în timp ce vorbim), sub motivul oficial de a proteja clientul de incompetenţă. Dar atunci de ce doctorii sau avocaţii seniori nu sunt şi ei testaţi, pentru că s-ar putea să îşi fi pierdut din competenţe de-a lungul vremii?

Cartelurile şi coaliţiile de redistribuţie sunt excluzive, în niciun caz incluzive. Orice intrare inutilă reduce partea membrilor grupului. De asemenea, ei caută să limiteze diversitatea veniturilor şi valoarea statutului de membru al grupului.

Lobby-ul duce la birocraţie şi la legislaţie manipulativă. Exemple ar fi excepţii pentru produsele lor de la plata taxelor sau subsidiile. Cei care îşi păstrează posturile în birocraţie sunt mai mulţi ca în trecut, când lobby-ul nu era aşa răspândit. Asta înseamnă o parte mai mare a venitului naţional capturat de grupurile de interese speciale.

Acumularea de coaliţii de distribuţie creşte complexitatea reglementărilor, complexitatea rolului guvernământului şi a politicii, precum şi complexitatea înţelegerii, şi schimbă direcţia evoluţiilor sociale.