De ce insistă Barna cu listarea Roşiei Montane la UNESCO, deşi România poate pierde miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
rosia montana apuseni alba

Listarea Roşiei Montane la UNESCO nu aduce bani României, nota de plată pentru listarea UNESCO ar putea ajunge chiar la valori colosale, spun experţii. Guvernul evită să se pronunţe, privind retragerea dosarului. Vicepremierul Dan Barna susţine însă listarea, poziţie despre care spune că este o linie de „consolidare şi de creştere” a partidului său în politica din România.

Vicepremierul Dan Barna susţine că Roşia Montană va fi listată la UNESCO şi că va deveni un sit protejat UNESCO. El a declarat la B1 Tv că argumentele economice şi juridice sunt mai puţin relevante şi poziţia partidului „faţă de Roşia Montană este unul dintre liniile de consolidare şi de creştere a USR-PLUS în politica din România”. 

Vicepremierul Kelemen Hunor, fost ministru al Culturii şi Bogdan Gheorghiu, actualul ministru al Culturii atrag atenţia că prin listarea Roşiei Montane la UNESCO România nu va primi bani. Bogdan Gheorghiu a declarat public faptul că România ar putea pierde mai multe miliarde de dolari, dacă dosarul Roşia Montană e menţinut la UNESCO.

Guvernul evită să se pronunţe dacă retrage sau nu dosarul, în condiţiile în care între stat şi compania Gabriel Resources este un litigiu la nivel internaţional, judecat la Washington, despre care inclusiv avocaţii părţii române susţin că e pe cale să fie pierdut. Avocatul a explicat şi faptul că reticenţa guvernanţilor în asumarea unei poziţii ţine cont de întreaga problematică. „Statul român trebuie să fie prudent. Mă refer aici cu venirea unei poziţii poziţii publice înainte de susţinerea argumentelor la ICSID şi alte foruri. Pentru că orice declaraţie publică a unui reprezentant poate să ajungă în dosar, să fie folosită împotriva lor”.

Premierul a declarat că "exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm”, a declarat premierul, conform Agerpres. 

Declaraţiile făcute de vicepremier vin în contextul în care ultimele sondaje, arată că USR-PLUS a fost depăşit de AUR în intenţia de vot devenind al patrulea partid din România. Ultimul sondaj Inscop arată cum a evoluat intenţia de vot a românilor în perioada mai 2019 – iunie 2021. Astfel s-a ajuns acum la următorul clasament: PSD 30, 2%, PNL 26, 6%, AUR 14, 2%, iar USR PLUS 13,2 %.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite