De ce ieşim în stradă. Cultul protestului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De pe 15 septembrie încoace asistăm la proteste de stradă ce par mai închegate ca niciodată. Şi totuşi, mesajul nu se leagă.

Strada este a patra putere în stat. Păi, nu era presa? În fine, nu contează acum ierarhia, important este că mişcarea protestatară din stradă are puterea de a influenţa decizii importante. Strada, în ansamblul ei, reprezintă vocea poporului. Atunci când mesajul străzii este cristalizat, când se scandează pe o singură voce, vibraţia creată poate zgudui serios geamuri care par de neclintit, ca cele de la Palatul Parlamentului, Victoriei, Cotroceni sau cele ale televizoarelor de acasă.

Însă, istoria recentă a României ne arată că strada a fost fie confiscată, fie decredibilizată, fie divizată de cei care păzesc acele geamuri de neclintit. Şi de fiecare dată, fără excepţie, mesajul nu a prins cheag, nu a apucat să se cristalizeze. Nu mai vorbim de grosimea maselor protestatare. Bun, nu exista facebook, google+, reţele de socializare, în general, şi nici sute de site-uri şi bloggeri. Mass-media a putut fi manipulată mereu, foarte uşor, iar “evangheliştii” – aşa cum se numesc în domeniul comunicării acele personaje purtătoare de mesaje otrăvite, dar foarte credibile - erau puţini.

De pe 15 septembrie încoace asistăm la proteste de stradă ce par mai închegate ca niciodată. Avem numărul de protestatari suficient, mobilizare excelentă, lipsa elementelor provocatoare (cum ar zice tovarăşul Ion Iliescu), iar încercările de deturnare a protestelor şi capitalizarea unui protest “curat” în favoarea unui grup de interese sau altul întârzie. Şi totuşi, mesajul nu se leagă. De ce? Pentru că românul, neavând un cult al protestului, o educaţie în acest sens, încearcă să-şi rezolve problemele personale, frustrările proprii în cadrul acestui protest. El are motivele lui pentru care protestează, chiar dacă se declară tot împotriva gazelor de şist, de exemplu, ca şi vecinul de protest. Părerea lui trebuie să difere radical de cea a tuturor celorlalţi, deşi în aceeaşi privinţă. Scopul larg, mesajul cristalizat, solidaritatea, lupta pentru o idee, un concept, toate aceste teorii nu mai sunt valabile când de fapt avem în piaţă 20.000 de proteste.

Protestăm, nu-i bai!

În timp ce în Capitală spiritul ecologist dădea în clocot, la Roşia Montană, minerii umpleau un stadion şi scandau “Vrem locuri de muncă!” Niciuna din tabere nu-mi părea credibilă. Am stat de vorbă cu zeci de protestatari din ambele tabere. Motivele pentru care liderii celor două grupuri, organizatorii protestelor, portavocile îi cheamă pe semeni să scandeze sunt cât se poate de pragmatice.

În Capitală, unele ONG-uri finanţate de personaje dubioase vor notorietate internaţională care se traduce în finanţări cu multe zerouri. Şi, vorba lui Eugen David de la Organizaţia Alburnus Maior: “pot să primesc bani şi de la Al Qaeda, că nu am de unde să ştiu. Atâta timp cât îmi fac proiectele...” În acelaşi timp, prefectul de Alba, reprezentant al Guvernului în teritoriu, îşi permite să ţină discursuri pro minerit la Roşia Montană, pe stadion, cu mici şi bere. Şi unii şi alţii şi-au ales prost “evangheliştii”.

Iarăşi, firmele din Câmpeni (localitate situată la 16 kilometri de Roşia Montană) cu obiect de activitate în tăierea de păduri şi vânzarea lemnului brut în străinătate au motivele lor să spună “Nu vrem cianuri!”. Patronii acestor firme au făcut profit având la dispoziţie forţă de muncă foarte ieftină. Orice angajator care ar oferi lefuri mai mari de 500 de lei sutelor de muncitori necalificaţi din Apuseni este o ameninţare pentru afacerile cu gatere. Am vorbit cu angajaţi de la firmele Transilvania Production şi Montana, firme mari din Câmpeni, care au participat la proteste, scoşi în stradă de patronii lor.

  “Ne-o rugat frumos, nu ne-o ameninţat. No, dacă trebă, protestez”, sunt cuvintele protestatarilor.

 Oricum, nu-şi imagina nimeni că foştii mineri, acum tăietori de lemne, sunt nişte ecologişti. Dar s-au lăsat mânaţi în luptă de patronii lor şi asta este trist. La fel cum bătrânii care au fost strămutaţi din Roşia de către firma exploatatoare s-au lăsat convinşi de copiii lor care se angajaseră sezonieri la RMGC.

În sfârşit, la Bucureşti, se scandează împotriva proiectului de la Roşia Montană, împotriva exploatării gazelor de şist, dar şi împotriva lui Ponta sau a lui Băsescu. Portavocile stăzii sunt personaje deja cunoscute, unii ONG-işti au ştate vechi şi ştate de plată dubioase. Nu ştiu cât va mai dura până când protestele cu muzică simfonică, cele mai frumoase din ultimii 22 de ani, vor fi şi ele confiscate de cineva. Sunt mii de protestatari care ies în stradă pentru că aşa simt, nu pentru că le-a dictat cineva dintre cei pe care i-am pomenit mai sus. Dar ies având în minte protestul lor. Strada trebuie să aibă o singură voce, un singur mesaj. Atunci vor pica şi ziduri, şi oameni, nu doar geamuri.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite