De la francofonia organică la francofonia instituţională

Luna martie a acestui an a marcat un moment simbolic în arhitectura relaţiilor internaţionale ale României şi anume sărbătorirea, în anul Centenarului, a 25 de ani de Francofonie instituţionalizată.

În opinia lui Nicolae Manolescu „istoria României a devenit modernă atunci când românii au descoperit Franţa şi Revoluţia franceză“. Acest lucru este adevărat dacă ne gândim la influenţa remarcabilă a limbii şi culturii franceze asupra dezvoltării Principatelor Române şi mai târziu a României cu începere din secolul al XVIII-lea (în 1776, limba franceză a fost introdusă ca disciplină de studiu obligatorie la Şcoala superioară din Bucureşti, de către Alexandru Ipsilanti). Această legătură simbolică se va dezvolta găsind un teren fertil, evoluând treptat până la transformarea Bucureştiului în „Micul Paris”, respectiv până la transformarea limbii franceze în limba de referinţă a culturii române (fie că vorbim doar de Emil Cioran sau Eugen Ionescu).

Plecând de la acest trecut, după perioada comunistă, în care cultura francofonă a supravieţuit, era firesc ca francofonia organică să devină instituţională. Aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei a marcat începutul procesului de racordare a ţării noastre la lumea occidentală după Revoluţia din anul 1989 fiind atunci, precum în trecut, un semnal puternic al dorinţei de modernizare. România a devenit membru observator al comunităţii statelor şi guvernelor având în comun limba franceză în cadrul Sommet-ului de la Versailles din 1991. În 1993, la următorul sommet din Maurice (Mauritius), România a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al acestei structuri.

Beneficiile aderării sunt adesea ignorate de publicul larg, ele fiind multiple. Putem vorbi de exemplu de existenţa în România a diverselor structuri instituţionale ale francofoniei precum Direcţia regională pentru Europa Centrală şi de Răsărit a Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) sau Biroul regional pentru Europa Centrală şi de Răsărit (BRECO) al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

Francofonia ne oferă de asemenea o şansă extraordinară de promovare a României în rândul ţărilor francofone prin existenţa la Bucureşti a Grupului Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor francofone de la Bucureşti (GADIF) structură care permite un schimb direct de informaţii şi idei într-o lume din ce în ce mai mobilă.

Rolul natural al României în cadrul Francofoniei a fost de asemenea semnalat prin recunoaşterea sa drept „stat-far al Francofoniei” pentru Europa Centrală şi de Est (ECE) după organizarea cu succes a celei de-a XI-a Conferinţe a şefilor de stat şi de guvern care au în comun limba franceză (Bucureşti, septembrie 2006). În acest sens merită semnalată organizarea la Bucureşti a Conferinţei femeilor francofone (noiembrie 2017), unul dintre cele mai recente evenimente de mare anvergură care pun România pe harta mondială. Cu acest prilej a fost lansat Apelul de la Bucureşti care a formulat o serie de recomandări strategice în favoarea: promovării drepturilor femeilor şi a accesului pe piaţa forţei de muncă; promovării spiritului antreprenorial al femeilor şi a inovării, respectiv a conducerii femeilor în domeniul guvernării economice. Se doreşte astfel asigurarea reală a drepturilor femeii şi acţiunea comună a tuturor părţilor interesate „pentru ca femeile să devină un motor de dezvoltare economică, socială şi culturală şi o pârghie pentru creşterea economică, în pofida inegalităţilor structurale care constituie, încă, o frână pentru dezvoltarea potenţialului lor”.

Francofonia reprezintă un extraordinar instrument de diplomaţie publică şi culturală, relativ ignorat, lucru reliefat cu prilejul conferinţei din 21 martie 2018 Modelul cultural francofon al României centenare. 25 de ani de francofonie instituţionalizată în România. Subliniindu-se puternicele legături culturale, s-a afirmat totodată dorinţa de a obţine sprijinul ţărilor francofone pentru candidatura României la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, 2020-2021.

Francofonia este de asemenea o poartă a României către continentul african, o zonă cu un potenţial socioeconomic imens din care România nu poate şi nu trebuie să lipsească. Relaţiile sunt, din păcate, mult sub potenţial, fie că vorbim despre schimburi economice sau culturale. Merită să semnalăm inaugurarea Institutului de Studii Africane al Universităţii din Bucureşti (2017), respectiv a Centrului de Studii Africane din cadrul Universităţii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, existând un Centru similar şi în Iaşi.

Tot în domeniul cultural România a creat în cadrul Francofoniei, cu începere din anul 2007, în cooperare cu Agenţia Universitară a Francofoniei, programul de burse „Eugen Ionescu” destinat doctoranzilor şi cercetătorilor din ţările francofone care vor să studieze sau să dezvolte proiecte de cercetare în centrele universitare din România. Cele 10 promoţii de bursieri Eugen Ionescu, din 2007 până în 2017, numără 687 de doctoranzi şi cercetători provenind din 38 de ţări.

La nivel oficial, importanţa Francofoniei a fost conştientizată prin menţionarea ei expresă la nivel guvernamental - „menţinerea rolului României de principal stat promotor al Francofoniei din Europa Centrală şi de Est” (Programul de Guvernare 2018-2020). Un rol foarte important este jucat şi de diplomaţia parlamentară, ţara noastră participând activ prin intermediul Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Francofonia joacă de asemenea un rol strategic important, putând să ofere o adâncime strategică care să contribuie la securitatea internaţională. Francofonia constituie un „mod de comunicare şi o afinitate electivă” constituindu-se într-o reţea globală de sprijin. Avem de-a face aşadar cu o Francofonie politică (o adâncime strategică de tip nou, aleasă politic, construită şi întreţinută de toţi participanţi, şi deci în serviciul tuturor), socială (nu poate exista fără adeziunea cetăţenilor) şi culturală (o serie de valori comune) (Niagalé Bagayoko şi Frédéric Ramel (coordonatori), Francophonie et profondeur stratégique, IRSEM nr. 26-2013)

Ajungem astfel la relaţia cu naţiunea motor a Francofoniei şi partenerul nostru strategic, Franţa. Nicolae Titulescu afirma că „atunci când este vorba de România şi Franţa e greu să separi sentimentul de raţiune” («Quand îl s'agit de la Roumanie et de la France îl est difficile de separer le coeur de la raison»). Acest lucru continuă să fie adevărat, Parteneriatul Strategic cu Franţa semnat în anul 2008 fiind în continuare actual şi dezvoltat pe noi paliere. România şi Franţa au o relaţie care se remarcă prin amploare şi profunzime, relaţie încă departe de a-şi fi atins limitele de creştere, fie că vorbim de cooperarea economică (începând din 2007, Franţa a ocupat în mod constant poziţia de al treilea mare partener comercial al României, după Germania şi Italia respectiv Franţa figurând pe locul 5 în clasamentul investitorilor străini), fie de teme culturale, sociale sau politice (discuţiile privind viitorul Europei, mecanismul viitoarelor Convenţii democratice europene etc.).

Rolul fundamental al Franţei în făurirea României moderne a fost recunoscut şi continuă să fie valorizat în anul Centenarului, misiunea militară franceză coordonată de generalul Berthelot având un rol cheie în victoria obţinută în Primul Război Mondial. De altminteri toate aceste legături trecute, prezente şi viitoare se regăsesc în agenda Sezonului România-Franţa 2019, care va pleca de la trecutul comun pentru a privi curajos spre viitor.

Francofonia se relevă astfel a fi un instrument extraordinar, adesea prea puţin popularizat, care poate sta la baza unor evoluţii viitoare pozitive, atât din perspectivă naţională, cât şi europeană, întrucât pleacă de la o realitate comună, aceea a limbii franceze ca element de conectare şi de promovare a unor valori universale.