De la echipaj la echipă.

Aşadar  reconstrucţia dreptei trebuie să înceapă de la noi, nu de la Băsescu. Întrebarea e cum? Ce anume trebuie să facem pentru ca în 2016 să ajungem la putere? Cum se poate transforma PDL din echipaj în echipă?

Două lucruri sunt importante:

• o viziune politică
• oamenii politici  

Cu alte cuvinte o destinaţie politică şi oameni capabili să câştige puterea pentru a ajunge la respectiva destinaţie. PDL pare a nu avea nici una, nici alta. Simplu spus, duce lipsă de idei şi de oameni. În plus, dată fiind determinarea cu care secta adoratorilor găseşte vinovaţi peste tot în partid, discuţia publică s-a centrat, complet greşit, pe oameni. De o lună de zile la tv şi pe bloguri auzim numai asta: ARD a eşuat pentru că cutare şi cutare au făcut blat. Sau pentru că are lideri slabi. Sau pentru că nu are lideri deloc. Pentru că unul e prost iar altul e narcisist. În fine, pentru că ăla e om vechi, corupt, iar celălalt e om nou, ambiţios. Se numără voturi, se fac clasamente, se cer demisii.

Nimeni nu se întreabă, nu cumva ARD a pierdut pentru că nu avea idei? Pentru că nimănui nu-i era prea clar care e viziunea ei politică? Pentru că vorbitul pe zece voci spune că alianţa asta vroia să ajungă peste tot, adică nicăieri? Nu cumva votanţii dreptei care au stat acasă în decembrie deşi au votat în mai, milionul ăla pe care îl tot invocă secta adoratorilor, n-au mai venit la vot pentru că nu au înţeles ce anume ar putea face ARD pentru ei? 

Unii vor spune că a fost o problemă de încredere şi de lideri. Dar a câştigat cumva USL-ul pentru că a avut lideri excepţionali? A câştigat pentru că liderii lui s-au dovedit oameni de încredere? Sau pentru că aveau o viziune politică clară pe care au comunicat-o exemplar? (Nu discutăm acum că viziunea lor, adică “fără Băsescu” şi “mai mulţi bani de la stat”, e primitivă şi ipocrită. Nu discutăm de patologia minciunii. Observăm doar că au vândut ceva ce mulţi vroiau să cumpere)

Adevărul e limpede: politica pleacă de la idei, nu de la oameni. A discuta despre lideri când n-ai viziune e un caz exemplar de căruţă înaintea boilor. E ca şi cum un vapor şi-ar decide destinaţia doar după ce găseşte un căpitan care vrea să meargă undeva. “- Unde merge autobuzul ăsta? - Nu ştiu, stai să vină şoferul, că el decide.”

Echipajului îi e indiferent unde merge. Echipei, nu.

Care e România la care visăm?

De asta trebuie să începem  cu destinaţia, nu cu oamenii. Unde vrem să ajungem? Cum arată, politic, România la care visează dreapta?

E uşor bizar că deşi se vorbeşte monstruos pe tema "degringoladei" dreptei, ăsta e lucrul care ne e, poate, cel mai clar. De fapt, ştim destul de bine ce vrem numai că am fost atât de mult absorbiţi de imediat, de criză şi de reformă în ultimii ani, am fost atât de absorbiţi să reacţionăm imediat la orice, încât ne-am ameţit singuri şi-am uitat. Vrem să continuăm proiectul pe care Băsescu l-a amânat nepermis de mult, după ce l-a formulat strălucitor: să dăm jos omul gras din spatele omului slab. 

Asta e dreapta: un stat puternic care îşi lasă în pace cetăţenii, care nu-i asupreşte cu o mie de taxe şi nu-i hăituieşte cu hârtii, care preţuieşte munca şi cheltuie bugetul în interesul naţiunii, nu al clientelei de partid.  Un stat care nu foloseşte bugetarii ca masă de manevră electorală şi antreprenorii ca vacă de muls.

Dreapta, oricât de ironic pare, e tabăra politică a celor care muncesc. A celor care produc valoare în economia privată. A antreprenorilor mari şi mici, a agricultorilor, a managerilor.

Valorile esenţiale ale dreptei sunt munca şi creativitatea. Sunt lucrurile care fac economia să meargă. Iar măsura succesului economic sunt, fără îndoială, banii. Bani din muncă şi creativitate.

O frază sintetizează bine destinaţia noastră politică, viziunea noastră despre România: “Muncă şi bani în buzunar”. Fără "vrăjeală" şi fraze de lemn, să înţeleagă toată lumea.

Sunt convins că, din perspectiva asta, dreapta numără milioane de alegători în România. Să nu ne lăsăm amăgiţi de lăturile televiziunilor, de zgomotul asurzitor al nesimţirii unora. Dacă n-ar fi milioane care să munceasc, cei tăcuţi pentru care politica a ajuns pierdere de vreme, ţara asta s-ar fi dus naibii de mult.

Motivul eşecului din 9 decembrie trebuie căutat tot aici. PDL-  deşi, prin Boc , are meritul uriaş de a fi controlat efectele crizei - a făcut prea puţin pentru un stat de dreapta. Timp de 8 ani, cei care muncesc s-au simţit prea rar şi prea puţin reprezentaţi de PDL. Mulţi  dintre ei au simţit o povară mai mare decât pe vreme hulitului Năstase. Aşa că majoritatea au stat acasă la vot. Nu au avut încredere în faptul că PDL e de dreapta şi îi poate reprezenta. E foarte simplu. “Muncă şi bani în buzunar.” O Românie a muncii şi a banilor câştigaţi din muncă şi creativitate. Toate marile economii ale lumii sunt asta, economii ale muncii şi creativităţii. Nu economii ale speculei şi contractelor cu statul.

Valori şi principii

Dacă asta e destinaţia, dacă asta e ideea principală, oricum o articulăm şi o declinăm, trebuie neapărat să avem o discuţie despre valori şi principii.  Valorile, nu destinaţia, fac diferenţa între invaziile barbare şi Napoleon, între galerele cu sclavi şi expediţiile lui Columb. Nu e irelevant prin ce mijloace ajungi la destinaţie. Nu e lipsit deloc de importanţă ce reguli accepţi pe drum. Scopul nu scuză mijloacele.

Problema banilor.
Faptul că măsura succesului în capitalism sunt banii şi profitul, creează o dificultate serioasă în discuţia despre valori. Aici e, probabil, una din marile confuzii despre dreapta.

Problema principală e că în politica românească banii rămân principala valoare. Ei nu sunt un instrument, ca peste tot în lumea democratică veche, ci o valoare în sine. Cazul Becali spune tot despre asta - acceptarea unui astfel de personaj în PNL, paraşutat peste noapte, nu are decât o singură explicaţie: admiraţia pentru omul cu bani. Nu contează cum i-a făcut, contează că-i are. Dacă ai făcut mulţi bani, eşti un individ admirabil. Sigur, e nevoie să-i şi cheltuie pe nevoile “leadershipului” lui Crin, dar ce e mai şocant nu e asta, că oamenii ăştia sunt folosiţi pe post de puşculiţă. Cel mai şocant e că sunt admiraţi pentru dimensiunea contului, indiferent de calitatea lor umană. Becali şi Voiculescu sunt pentru politicienii noştri din PNL modele admirabile, nu rateuri ale capitalismului. 

Banii sunt importanţi şi în Anglia şi în Germania şi în Statele Unite. Dar ei sunt un simplu instrument şi ideea că un om de afaceri îşi poate cumpăra un loc de parlamentar e jenantă pentru politicienii de acolo. Şi mai e ceva. Marile mărci şi companii pe care le admirăm şi le dăm de exemplu când oftăm şi ne plângem de halul în care suntem, s-au născut nu din lăcomie ci din vise şi idei. Lacomii nu nasc decât tristeţe şi dezolare. 

Nu e de mirare atunci că prin partide nu apar decât "tinere speranţe" al căror modele în viaţă par a fi Becali, Voiculescu, Năstase şi Dragnea. Dacă banii sunt totul, numai cei care cred doar în bani se simt atraşi de politică. Cei care cred că altceva e important în viaţă n-au ce căuta în partide. Aşa  am ajuns ca tinerele speranţe politice ale PSD-ului să fie Ghiţă şi Negoiţă.

Că veni vorba de PSD, contrar jelaniilor din presă, PDL-ul stă mult mai bine. Spun asta foarte apăsat, există mulţi oameni în partid care cred în idei şi pentru care nu banii sunt principala valoare politică. Iar ăsta nu e un motiv minor de optimism.

Lucrurile sunt, de fapt, foarte simple. Banii sunt importanţi, sunt vitali chiar pentru a face politică. Un partid serios are costuri serioase. Numai că nu e irelevant cum anume sunt câştigaţi banii ăştia. Iar a avea mulţi bani în cont nu e nici o valoare politică.

Adevăratele valori ale dreptei sunt morale: curajul, cinstea, independenţa, credinţa. Sunt, de fapt, valorile capitalismului autentic. 

Problema credinţei
Ca să fii de dreapta, trebuie neapărat să crezi în Dumnezeu? Cu riscul de a-i supăra pe prietenii mei, răspunsul e nu. Ateii şi agnosticii nu sunt toţi de un singur fel, precum Remus Cernea. Cunosc pe mulţi dintre ei care au un sistem de valori identic cu al creştinismului dar se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu şi se declară atei. Sunt un fel de creştini care nu ştiu că sunt creştini. Mulţi îţi spun că există un fel de entitate dar că nu e Dumnezeul cu barbă din Biblie. (ca dovadă că n-au citit Biblia). Problema e că atunci când intrăm în polemică cu ei, ca buni creştini, uităm că însuşi Iisus s-a îndoit, pe cruce. Şi uităm că noi înşine ne îndoim.

Povestea e lungă şi nu e locul ei aici, trebuie însă spus un lucru clar: valorile dreptei sunt valorile creştinismului. Dacă sunt şi valorile tale, e irelevant dacă te consideri credincios sau nu. Credinţa e o chestiune intimă, nu un test de turnesol pentru a-ţi alege tabăra politică.

Valorile dreptei
Nici aici nu e prea mult de discutat: curaj, independenţă, cinste, altruism. Dacă nu credeţi, uitaţi-vă la cel mai bogat om din lume, Warren Buffet. Nu numai că e mult mai bogat decât mogulii noştri la un loc dar e şi antiteza lor morală perfectă.

Aşadar nu pot deveni lideri ai dreptei cei care nu sunt apostolii acestor valori. Nimeni care ia în derâdere măcar una din valorile de mai sus nu poate să-şi spună “de dreapta”.

Echipajul ascultă de regulament şi de căpitan. Echipa “ascultă” de valorile comune. Într-un echipaj te angajezi. Într-o echipă intri pentru că ai aceleaşi valori cu echipa.

Oamenii

Abia acum putem vorbi despre oameni. Cine sunt ei? Unde îi găsim? Cum îi motivăm?

Cred că primul pas e să înţelegem cine sunt cei de acum. PDL are uriaşa oportunitate că nu mai e deloc interesant pentru toţi cei care vor politică doar pentru bani. Vor rămâne cei care vor politică, cei care cred în idei, cei care cred în destinaţia dreptei. Problema e că pe ei nu-i prea ştie nimeni pentru că n-au dat din coate şi n-au fost vocali câtă vreme am fost la putere. Mai mult, pe ei nu i-a întrebat nimeni nimic, numele lor nu sunt cunoscute nimănui. PDL a devenit un partid cu 300.000 de membri ale căror talente, abilităţi şi expertiză sunt pe deplin necunoscute. Discutăm zi şi noapte de schimbarea conducerii unui partid ai cărui membri sunt, pentru cei mai mulţi dintre cei care vorbesc de schimbare, complet neinteresanţi.

Resursa esenţială a politicii sunt oamenii, nu banii. De aceea PDL trebuie să înceapă cu asta, să-şi înţeleagă proprii membri şi simpatizanţi. Să facă o diagnoză aprofundată a resurselor de cadre. Să înţeleagă pe cine poate conta cu adevărat acum. Există trei lucruri obligatorii pentru ca asta să nu se transforme într-un exerciţiu inutil şi o bază de date de CV-uri pompoase care nu interesează pe nimeni.

• Să definească expertizele de care are nevoie (tehnice şi politice)
• Să inventarieze expertiza membrilor şi simpatizanţilor dispuşi să se implice
• Să facă o diagnoză a culturii de organizaţie şi a leadershipului central şi local.

Punctul 3 e crucial pentru că, pe de o parte, organizaţiile sunt eficiente doar atunci când cultura lor internă a adecvată scopurilor iar pe de alta, nu orice om e bun ca lider sau manager oriunde.

PDL trebuie să-şi proiecteze şi să-şi construiască cultura de care are nevoie pentru a-şi atinge scopurile politice iar liderii trebuie să-şi adapteze stilurile şi abilităţile aceloraşi scopuri.

Echipajul funcţionează doar într-o cultură autocrată: ordinul se execută, nu se discută iar promovarea e decizia căpitanului. Echipa există doar într-o cultură a colaborării iar promovarea e democratică.

De unde începem?

• Destinaţie - manifest

PDL trebuie să demareze urgent discuţii interne pe subiectul doctrinei şi destinaţiei politice. Trebuie să lămurească propria viziune de dreapta şi asta într-un document de o pagină, în limbaj natural, pe înţelesul tuturor. Nu într-o prezentare de 100 de pagini din care nimeni nu înţelege nimic. Fără promisiuni electorale, că alegerile s-au terminat. O pagină din care să înţeleagă limpede orice simpatizant al dreptei unde vrem să ajungem, care e România la care visăm. Acesta va deveni manifestul dreptei.

• Valori - statut

Regulile de recrutare, promovare şi acţiune politică trebuie să fie coerente cu valorile dreptei, adică ale capitalismului. Leadershipul actual trebuie să introducă sancţiuni limpezi pentru cei care încalcă aceste principii. Statutul trebuie ajustat încât să fie construit pe valori şi trebuie să prevadă mecanisme clare de sancţiune pentru membrii care îi ignoră valorile.

• Oamenii - politică de cadre

Un audit intern de resurse umane şi cultură de organizaţie trebuie demarat cât mai rapid posibil. Expertizele necesare trebuie definite şi create structuri de dialog şi lucru pentru cei care vor să se implice. Trebuie definită o politică de cadre limpede, bazată pe valoare profesională şi politică: oricărui membru de partid trebuie să-i fie limpede ce trebuie să facă, care sunt paşii necesari şi calităţile obligatorii pentru a avansa în interiorul partidului.  Nici o funcţie politică sau administrativă nu mai trebuie acordată exclusiv pe greutatea sprijinitorilor candidatului.

Politica de cadre trebuie implementată de membri seniori ai conducerii cu autoritate mare şi putere de decizie în partid, cu sprijinul unor experţi în resurse umane, la nivel central şi local şi ea trebuie să se regăsească în regulamentul intern al partidului.

Final

Multă lume pare a aştepta un răspuns la întrebarea "Ce e de făcut?" În textul de faţă  nu e vorba de nici o inovaţie, de nici o revoluţie. Nu e vorba de o "lecţie" predată celor care se bat deja cu stânga de ani buni. Nevoia de viziune, valori şi oameni, sunt lucruri pe care toţi le ştim. 

Cred că blocajul actual al dreptei e în mare parte de natură psihologică şi vine dintr-o obişnuinţă greşită de a nu mai gândi cu capul nostru şi de a nu ne mai lupta pentru ideile în care credem noi. Am ajuns să credem că e firesc să funcţionăm ca un echipaj şi e nefiresc să fim o echipă. În plus, avem o mare problemă cu priorităţile, am uitat ce e important, nu mai ştim în ce ordine se fac lucrurile.

Dar dacă facem lucrurile în ordinea lor firească, clarificând destinaţia şi valorile şi abia apoi ocupându-ne de oameni - căutând valori şi nu ţapi ispăşitori, putem fi siguri că un nou lider al partidului va apare natural într-un an-doi. Cu puţin noroc, până la prezidenţialele din 2014. Abia atunci vom putea vorbi de o schimbare serioasă a leadership-ului. Abia atunci o să avem răspuns la întrebarea: care e cel mai potrivit lider al dreptei cu care să câştigăm alegerile în 2016?

Nu va mai fi nevoie să paraşutăm “personalităţi” de pe aiurea, unele care nu au nici o legătură cu partidul, nu va mai fi nevoie să aşteptăm să vină Băsescu cu soluţia prin care să ajungem din nou la putere. Vom avea în mod natural soluţia pe care noi înşine ne-am construit-o. Vom avea, în sfârşit, o echipă.