De ce cred că ministrul Educaţiei trebuie susţinut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele luni, am avut câteva reacţii ferme, în care am sprijinit public poziţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării, exprimată prin vocea ministrului Monica Anisie.

Mulţi m-au întrebat de ce apăr Ministerul şi pe ministrul Educaţiei.

Explicaţiile sunt simple:

1. Am lucrat în această instituţie foarte mulţi ani (1996-2003, 2007-2009, 2012-2014), timp în care am ocupat, gradual, toate funcţiile de specialitate (referent, expert, inspector, consilier, director, secretar general) şi de demnitate publică (secretar de stat şi ministru), fără să fiu afiliat politic. În aceste condiţii, nu am cum să nu respect instituţia care m-a format profesional, indiferent cine o conduce.

2. O cunosc personal pe Monica Anisie. A lucrat cu mine în perioada în care am fost ministrul Educaţiei şi Cercetării (2012-2014). Prin urmare, ştiu destul de bine după ce principii se ghidează şi care îi sunt opiniile legate de educaţie.

3. Dacă te interesează educaţia şi nu politica, ar fi absurd să critici atunci când deciziile ministrului sunt corecte.

4. Din păcate, în acest moment, ministrul Educaţiei se află sub un atac ilegitim (public şi nepublic), exercitat de anumiţi politicieni / parlamentari / foşti miniştri, cu scopul rudimentar de a-şi menţine / extinde influenţa în sectorul educaţiei (funcţii pentru ei şi amicii lor, control asupra actelor normative, acces la resurse etc.), fără să fie interesaţi de „binele şcolii” - aşa cum clamează. De exemplu, recentul scandal legat de CNATDCU, în care anumiţi rectori-politicieni contestă deciziile MEC, chiar dacă ele sunt corecte, trebuie interpretat în această cheie.

5. Cred că a sosit momentul să spunem lucrurilor pe nume şi să devoalăm această bătălie pentru putere, în sectorul educaţiei, care se resetează de fiecare dată când un ministru al Educaţiei este schimbat. De altfel, inclusiv schimbarea frecventă a miniştrilor are legătură cu acest război şi nu cu şcoala. Este un joc murdar, cu actori puţini, care exclud din start interesele elevilor, profesorilor, societăţii în ansamblu, dar care urmăresc strict interese de ordin politic / economic / personal.

În acest context, ministrul Anisie „a îndrăznit” să fie ministru, să spună NU solicitărilor care nu aveau legătură cu şcoala, să devoaleze acest cerc vicios al deciziilor ilegitime şi să încerce să găsească soluţii pentru viitor.

Binele şcolii româneşti poate fi identificat numai dacă se acţionează legal, onest, transparent şi nu prin atacuri (inclusiv prin interpuşi, plantaţi în MEC pe funcţii de conducere) la adresa ministrului Educaţiei sau a unor instituţii din subordinea MEC.

Prin urmare, cred că nu numai eu, ci toţi cei care vor ca MEC să lucreze pentru şcoala românească - şi nu pentru o mână de politicieni imorali - trebuie să sprijine poziţiile oficiale ale instituţiilor statului, atunci când există argumente solide şi transparente, cu speranţa că abuzul şi excesul de putere, exercitate cu precădere de câţiva foşti miniştri ai educaţiei, azi membri ai Parlamentului României, vor înceta.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite